Ca şi în cazul altor subiecte, şi patriotismul poate fi privit din mai multe perspective. Unii tind să împingă acest aspect înspre extreme ce pot ajunge aproape de extremism, alţii sunt nepăsători, iar alţii se mulţumesc doar să critice orice acţiune “pro-patria”. Am aflat cu toţii din presă de cazul elevei din Covasna, Sabina, tânăra ce s-a afişat de ziua Ungariei cu bentiţa tricoloră la şcoală, gestul ei stârnind atât laude, cât şi controverse. Modul în care unii “români” au insultat-o pentru un gest, zic eu, banal, a fost dezamăgitor.
Nu vreau însă să fac referire aici la patriotismul clasic, ci la modul în care ştim să ne promovăm. Vedem zilnic pe stradă, în metrou, tramvai, persoane ce se afişează cu tricouri ce au inscripţionat steagul Americii sau al Marii Britanii, dar de câte ori avem ocazia să vedem acelaşi tip de îmbrăcăminte cu tricolorul românesc? Desigur, e un exemplu cât se poate de banal sau chiar patetic, dar ideea principală e aceea că nu ştim sau nu vrem să apărem în public cu însemne naţionale la vedere, poate şi din cauza faptului că mijloacele prin care o putem face sunt destul de reduse. De asemenea, când vine vorba de recunoaşterea unei valori naţionale, tendinţa generală e aceea de a critica în dauna laudelor. Cel mai elocvent exemplu e boxerul Lucian Bute, cel care ne-a făcut mândri de fiecare dată când îşi răpunea adversarii fără drept de apel. Ne-am simţit foarte bine în momentul în care l-a învins pe Jean-Paul Mendy, dar după înfrângerea în faţa lui Carl Froch l-am atacat cu toţii, spunând că adversarii precedenţi nu au avut valoare, iar meciul pierdut a fost singurul în care a avut de luptat cu adevărat.
Ceva mai recent, la concursul european de muzică Eurovision 2013 am devenit cu toţii experţi în muzică, criticându-l pe Cezar Ouatu şi nedându-i nicio şansă la o clasare decentă. Desigur, clasarea sa finală (locul 13) nu a fost cea mai bună, dar modul în care se obţin rezultatele la respectivul concurs sunt cel puţin dubioase.
Exemplele pot continua aş spune la infinit, dar ideea principală poate fi dedusă şi din ce am afirmat mai sus. Suntem români, iar faptul că unii oameni discreditează ţara în care trăim nu ar trebui să ne facă să fim de acord cu ei. Ar fi frumos să ne susţinem compatrioţii ce ne reprezintă în diferite domenii, indiferent de rezultatele obţinute, iar momentele de glorie să eclipseze eşecurile.
Emilian Voaideş
