de Rodica Boldeanu
Multe de spus, puține resurse pentru a o face…A trecut un an de zile de când mi-am luat inima în dinți și am plecat în călătoria vieții mele de student. Poate părea mult spus, însă îmi asum fiecare cuvânt și cred că cei care și-au asumat acestă aventură mă susțin.
Totul a început la sfârșitul primului an de facultate, când unul dintre profesori, care la rândul lui a beneficiat de o astfel de bursă la KATHO (Katholieke Hogeschool Zuid-West-Vlaanderen, departamentul de Business Administration), ne îndruma să ne pregătim dosarul de înscriere în program. Plănuiam să aplic pentru un master în străinătate, dar nicidecum să plec în timpul facultății. Cu încredere în vorba din bătrâni nu lăsa pe mâine ce poți face azi, mi-am pregătit dosarul de înscriere și am optat pentru al doilea semestru din anul II de facultate, cu gândul că rău n-are ce să fie. Și am plecat…singură, dar cu gândul să profit la maximum de ceea ce mi se oferea.
A urmat o perioadă plină: documente, formulare peste formulare, examene peste examene la facultatea din țară, muuuuulte bagaje și o poftă nebună de necunoscutJ. Multe speranțe de glorie nu aveam, pentru început mi-am propus doar să supraviețuiesc climei capricioase din Belgia, flamandei și multitudinii de naționalități cu care urma să conviețuiesc pentru următoarele 6 luni. Prima săptămână a fost o avalanșă de surprize, neplăcute bineînțeles: în oraș puțini oameni prietenoși (printre mulți morocănoși), pustiu pe străzi după ora 18:00, magazine deschise de la 10, închise după-amiaza pentru masă și cu program tot până la 18:00, cursuri de la 9 dimineața până la 9 seara…Partea bună venea joi seara, reuniuni Erasmus în Big Brother House unde ne strângeam chiar și 50 de persoane vorbind despre lumea de acasă, tabieturile fiecăruia și multe, multe planuri de viitor…
Campusul a fost una dintre surprizele…plăcute, bineînteles. Fiecare departament cu clădirea proprie, un corp principal cu o bibliotecă imensă, amfiteatre, bistro, terasă și un hol imens unde se țineau toate evenimentele facultății. Totul a fost așa cum am sperat, peste 20 de naționalități (China, India, Turcia, Rusia, Italia, Germania, Franta, Irlanda, Islanda, Spania, Franta, Cipru, Grecia, Ungaria, Polonia, Ucraina, Lituania, Bulgaria, Romania…), oameni frumoși cu obiceiuri dintre cele mai diverse, cu experiențe de viață unice, dar cu dorința comună de a lega prietenii.
Cât despre sistemul educațional, numai de bine. Profesori cu care încă mai păstrez legătura, care îți ofereau tot sprijinul și informațiile necesare proiectelor și la 5 dimineața, care îți vorbeau din experiență, nu din cărțile citite, care te învațau realmente să faci primii pași în carieră. Poate suna ciudat, însă zilele acelea cu 12 ore de stat la facultate îmi lipsesc teribil. Diminețile începeau cu noțiunile toretice, urmau după-amiezele când aveai deadline-uri de câte 2 ore pentru a realiza proiecte, planuri de promovare, simulări de business, exerciții de negocieri, investigații, iar serile se încheiau cu 3 ore de curs al unei limbi străine la alegere. Majoritatea materiilor erau structurate pe module de câte o săptămână, două și se încheiau cu predare și prezentare de proiect, o evaluare orală și una scrisă. În acest fel, informațiile erau concentrate, recente și presupuneau implicare constantă din partea studenților. Nu știu dacă a fost ușor sau greu, dar pot spune cu certitudine că a fost intens.
Am fost întrebată de multe ori de ce nu am rămas în Belgia, în micuțul oraș flamand Kortijk…nu am un răspuns nici acum după atâtea luni. Cu siguranță voi vorbi cu drag despre această experință și peste 20 de ani, însă cred că am realizat tot ce mi-am propus pentru acea vreme…am vizitat Europa de Vest, am reprezentat universitatea KATHO într-un proiect european, am încheiat semestrul în glorie cu cele mai bune note, am legat prietenii cu oameni valoroși și mai mult decât orice am supraviețuit într-o țară străină.
Acum am așteptări mai mari de la mine și obiective cât să ajungă și altora. Îmi doresc să îmi fac specializarea în SUA și să îmi găsesc un job care să îmi permită să lucrez prin toate colțurile lumii. Fiecare țară îți oferă oportunități enorme de a învăța, de a te dezvolta profesional, dar și personal….există o lume întreagă ce așteaptă să fie descoperită, ține de noi să ne asumăm riscuri, să renunțăm la stereotipuri și să fim încrezători în viitor!
