de Raluca Fătu
În ultimul timp, școlile din România par a adăposti criminali în serie și oameni fără suflet care au grijă de educația copiilor. Din ce în ce mai multe reclamații din partea părinților apar la adresa profesorilor, învățătorilor și educatorilor. Întrebarea este: cine exagerează?
Profesorii? Să fie chiar așa brutali, fără inimă și răzbunători pe ființele din bănci? E posibil. Când un profesor este frustrat pe cine știe ce motiv personal și apare în fața copiilor năzdrăvani, caută metode de a se liniști, iar cel mai adesea asta se întâmplă prin a-și vărsa furia pe elevi. Cum? Păi simplu. O notă mică (asta ar fi metoda soft) fără a fi neapărat meritul copilului de a nu ști răspunsul problemei. O vorbă urâtă adresată direct victimei sortite eșecului în acel moment, ori o răutate scoasă pe gură adresată întregii clase formate, în opinia profesorului, din incompetenți apți doar să ajungă gunoieri, cerșetori sau muritori de foame cu diplome copiate. Metoda cea mai dură și posibil considerată cea mai eficientă de cadrul didactic este lovirea. Aceasta urmată sau precedată de jigniri dubiose pe care copilul nu le-a auzit nici măcar acasă sau la vecinii consumatori de plante medicinale. Cel mai adesea, copilul lovit este mic. Asta se întâmplă cu siguranță în clasele primare, unde nu există pentru boxeorul verbal și fizic, nici un risc de a îi fi întoarsă fapta. Ca rezultat al vânătăilor, ochilor umflați de plâns și al izolării, părintele întocmește reclamația adresată pe bună dreptate profesorului.
Elevii? Este cert faptul că nu există în școli îngerași care să fluture din aripi și să cânte la harpă liniștiți. Din contră, în școli studiază mai mulți drăcușori care nu încetează să înfigă furca până și în cel mai calm și calculat îndrumător. Și atunci, oricât de bun la suflet ar fi, oricât de multă răbdare și corectitudine ar zace în profesor, cu greu se poate stăpâni să nu riposteze. Zdrăngănel nu stă liniștit în bancă, nu ascultă și nu tace. Din el se împrăștie incontrolabil năzdrăvănia, răutatea către ceilalți îngerași deghizați, până izbucnește războiul. Așa se poate ajunge din nou la metodele adoptate de unii profesori pentru a se calma. Și din nou se face reclamație.
Părinții? Există printre români părinți care nu se abțin de la a aplica și acasă procedeul calmării odraslei. Țipete, urlete, amenințări și loviri. Copilul se obișnuiește să trăiască într-un asemenea mediu și cât timp nu este ținut în frâu în sânul familiei iubitoare, nu se va comporta diferit nici la școală. Dacă mami și tati au nervii întinși la maximum, de ce să nu îi aibă și nenea sau tanti care îi dă în fiecare zi teme și nu îl lasă să joace Fifa sau Candy Crush în voie? De aici rezultă din nou violența.
Unii părinți sunt însă de acord cu o mică bătaie care să îi fie aplicată drăcușorului, în cazul în care nu este potolit în nici un chip. Dar dacă bătăița întrece o limită, atunci profesorul este de vină din nou. Nervi, certuri, contraziceri și reclamații.
Dar atunci când în loc de a fi un model, de a preda conștiincios materia pe care se presupune că o cunoaște ca pe Tatăl Nostru, domn’ profesor mănâncă nuci, vinde cărți pe note și ajunge la școală puțin troznit de un păhărel sau 2, ori atunci când, în loc să fie un exemplu al disciplinei și bunului simț, el țintește cu privirea vreo elevă mai simpatică și îi face ochi dulci, acel om nu mai are nevoie de nici o reclamație. El parcă cerșește pentru concediu definitiv fără plată pe care să și-l petreacă oriunde altundeva. Pentru că acesta nu este în nici un fel adecvat să apară în fața unei clase și să aibă pretenția de a fi ascultat și respectat. De aici, din nou se ajunge la violență și agresiuni pe care nici un copil nu trebuie să le îndure.
Da, se exagerează din toate părțile și nimeni nu pare să cedeze în detrimentul civilizației.
Sursa foto: “Colouring pencils” by MichaelMaggs – Own work. Licensed under CC BY-SA 3.0 via Wikimedia Commons