Probabil cu toţii o să trecem sau chiar am trecut prin perioada aceea de criză în care nu am ştiut ce vrem să fim când o să creştem, iar „creştem” acesta era la doi paşi de noi.
Problema e că facultatea nu ne dă posibilitatea regăsirii de sine. Totul e în trecere şi confuz, motiv să devenim anxioşi când ne gândim la viitor. Nu avem siguranţa de sine pentru că nu ne cunoaştem domeniul decât din definiţii – ceea ce nu ne ajută cu nimic. Altfel spus, îi compătimesc pe cei care se aşteaptă ca atunci când vor ieşi din facultate să obţină, din nimic, job-ul vieţii lor şi, pe deasupra, foarte mulţi bani doar cu o hârţoagă pe care scrie absolvent.
Putem lua drept exemplu relevant studenţii care aspiră la postul de PR în viitor. Nu numai că domeniul este destul de vag, dar nici măcar nu ni se explică în facultate ce este acela un simplu brief sau cum se rezolvă unul. De aceea practica e mama învăţăturii.
Cu practica e altă poveste. Sunt tot felul de agenţii şi ONG-uri şi fiecare îşi urmăreşte interesul folosindu-se de studenţii la început de drum, naivi şi neştiutori. Sunt agenţii care îşi caută oameni doar ca să le rezolve taskurile plictisitoare – probabil, aţi construit şi voi şi completat interminabilele tabele în excel (de parcă asta te-ar fi învăţat în viaţa cum să devii un bun PRist). Sunt ONG-uri care impun condiţii absurde pentru obţinerea unui loc într-un departament – au pretenţia să le rezolvi campanii de promovare în 10 minute, cât durează interviul, pe când ei îşi pierd nopţile gândindu-se la un slogan. În fine, sunt agenţii care îşi recrutează cadeţi pentru că vor să îi educe, să îi crească şi apoi să se mândrească cu produsul final, iar, de multe ori, aceştia rămân ca angajaţi valoroşi ai agenţiei.
Ideea în jurul căreia mă învârt este că facultatea e un loc bun de socializat şi de cizelare a vocabularului pentru că, de cele mai multe ori, profesorii universitari sunt intelectuali veritabili, însă materiile predate deviază foarte mult de la drumul pe care un student şi l-a ales. Acest fenomen întâlnit în toate universităţile româneşti este angoasant şi îl aruncă pe studentul interesat de viitorul lui într-o stare de nesiguranţă şi incertitudine.
Nu ştim ce vrem să devenim când o să „creştem mari” dacă nu ni se dau instrumentele concrete cu ajutorul cărora să ne construim imaginea despre noi înşine şi să ne găsim identitatea profesională.
Diana Barbu
Sursa foto: wikimedia.org
Dupa opinia mea articolul expune intradevar multe probleme care intervin la inceput de cariera, dar totusi consider ca mai exista o problema. Omul cu adevarat pasionat de un domeniu isi va forma singur o parte din cunostintele necesare pentru a putea avansa in cariera care si-o doreste. Este o diferenta majora intre un om cu adevarat pasionat de un domeniu si cel care e la inceput de drum si a ales din aer ceva ce i se pare potrivit. Din experienta mea limitata , am ajuns sa cunosc multi oameni care au ales o facultate pe principiul cea mai buna optiune dintre toate alternativele proaste. Eu sunt in domeniul IT si cel putin o data pe saptamana ma trezesc ca citesc un articol despre o tehnologie noua doar din curiozitate si ma trezesc ca poate 2% din ceea ce citesc ma ajuta sa inteleg un concept de la munca, dar am avut acel 2%. Acum mai sunt acele persoane care inteleg conceptele cu putina munca si inteligenta dar care nu “saliveaza” cand citesc despre o descoperire noua , sau metoda. Acele persoane vor face poate o treaba excelenta , isi vor termina toate task-urile la timp dar vor simti intotdeauna ca ceva lipseste, ca nu e locul lor. Pasiunea este poate una din cea mai importanta unealta care poti sa o ai. Asa ca daca ar fi sa fac o concluzie din tot ce am scris este sa faci ceea ce iti vine cu usurinta, daca se poate, daca toata ziua desenezi caricaturi pe caiete la un curs fiindca asta te face fericit, incearca sa vezi daca poti sa profiti de acest lucru. Nu ar trebui sa alegeti o profesie din ratiuni pur financiare.