Religia prin reducere la absurd

de Mihai Cîrjă

Motto:Eius regio cuius religio

Se spune că despre politică și religie să nu discuți. Politica e o chestiune de alegere, iar istoria arată de multe ori ce a fost bine și ce nu. Plus că oamenii fac politica. Doar ei. Religia, în schimb, implică factori… divini. Nu știu care religie e mai bună. De obicei, în mod aprioric, în afara voinței individului, cea mai bună se întâmplă să fie cea în care te naști. Paradigma religiei unice se naște odată cu apariția monoteismului: un dumnezeu,o religie, un om. Toate religiile au scrieri care arată de ce  și cum dețin adevărul și alte valori morale, metafizice și sacre. Doar că adevărul e unul singur; două adevăruri pot exista în două medii sociale doar atâta vreme cât există coeziune minimă și izolare maximă, fapt imposibil.

Am putea face o clasificare după o serie de criterii dar, care este criteriul după care alegem criteriile? O axiologie universală nu există; în mod invariabil am fi partinici. Concluzia ar fi că nu vom ști niciodată care e cea mai bună religie. Poate pentru că nu există cea mai bună. Prezumția că toate sunt la fel de bune, în măsura în care ne fac pe noi să devenim mai buni e acceptată până în punctul în care istoria ne arată că mereu cineva are ceva de demonstrat și că orice stare de fapt naște, la un moment dat, două poziții adverse care abordează lucrurile dogmatic, prozelitist, politic, juridic sau discriminatoriu: prigoana creștinilor din primele secole a dat creștinismului majoritatea martirilor, Marea Schismă (1054), o lungă perioadă de timp statul se identifica cu religia, existând un cult unic, o altă identificare a religiei este cea cu norma juridică (și astăzi unele versete din Coran sunt lege, producând efecte juridice) iar exemplele sunt interminabile.

Factorul ideologic care naște această emulație este raportul de putere socio-politic pe care orice religie dorește să îl dețină în mod autarhic, poziție de putere care se naște din funcționalitatea sa într-un sistem social. Nu putem afirma intenționalitatea religiei, dar, după intenționalitatea categoriilor de ‘beneficiari’, religion is regarded by the common people as true, by the wise as false, and by rulers as useful (Seneca).

O altă rațiune ar fi că, dacă o practică e bună pentu mine, aș face un bine societății dacă toată societatea ar adera la aceleași principii – acesta ar fi modul de gândire al unei religii sau al unui practicant. Dincolo de morală, de multe ori uităm că orice religie implică o serie de direcții, imaginea sa rezultând din compunerea mai multor vectori: dogma, modul de a practica dogma, ritul, raportul credincioși-necredincioși și autoritatea instituțională a religiei. De aici se naște si o problemă de identificare a religiei, pentru că, forma organizată administrativ-instituțională a unei religii are mereu indecența de a se propune puterii politice, fapt întâlnit în trecut (când statul aproape se identifica cu biserica), dar și prezent în forme diluate chiar și astăzi. Astfel, o axiologie a religiilor este clar imposibilă și inutilă, pentru că tendința obiectivă este aceea de a judeca faptele de notorietate ale reprezentanților unui cult în calitatea lui de instituție în stat.

Ce ne rămâne de arătat este că religiile nu pot fi clasificate – afirmație truistică din perspectivă spirituală, văzând omul ca ființă; animalul social, însă,  are nevoie de argumente. Să presupunem, totuși, prin absurd că o religie e cea mai bună (rațiunile unei asemenea ipoteze sunt invariabil umane) ar însemna că acea religie îndeamnă la intoleranță și extremism, or ceva cu adevărat superior nu poate fi nicidecum caracterizat de încercarea de limitare a voinței și libertății celuilalt în mod fanatic sau disprețuitor. Dacă o religie îți stârnește sentimente inumane față de cel de altă confesiune înseamnă că însăși religia e anti-umană; ceea ce e un paradox. Dreptul de a-ți asuma responsabilitatea pentru destinul celuilalt e  doar o plăsmuire a unei manii egotice.

Sursa foto: Wikimedia.org

Related posts:

Religia. A fi sau a nu fi în progama școlară Prin fisurile unui stat laic… Religia și actele politice 360 se traduce prin carieră