Convenția de animeuri din România, Nijikon, s-a desfășurat week-end-ul acesta în Turbohalle. Spre deosebire de spațiul anterior de desfășurare, Palatul Copiilor, de data aceasta fanii au avut mai mult loc, halele fiind foarte spațioase. Cu toate acestea, în momentele cheie ale evenimentului, sala mare era plină ochi.
Participanți erau de tot soiul, de la cosplayeri la vânzători de comics, de postere sau de figurine, la bucătari de mâncare tradițională japoneză la jucători de board/card/video games. Printre cosplayeri se numărau Shookie, cei doi americani în costume de Ghostbusteri de la Comic Con dar și Mefisto, cărând cu el un contract care aștepta semnături.
Ceea ce mă atrage pe mine la convențiile de acest tip din România este atmosfera relaxată. Oamenii vin și ți se adresează ca unui prieten vechi pe care nu l-au mai văzut de 5 ani, deși nu v-ați cunoscut niciodată. Am avut conversații antrenante și pline de entuziasm cu 6 oameni pe care nu îi cunoșteam. Unul dintre organizatori m-a observat în grupul de prieteni cu care conversa, am făcut cunoștință, m-a anunțat voios că „o să-mi zică Lulu” și a plecat cu treabă! Ceea ce încerc să ilustrez este „safe-space-ul” în care intri când participi la aceste convenții. Nu există oameni determinați să strice atmosfera, ci pur și simplu fani care împărtășesc o bucurie comună, iar presiunea socială este inexistentă!
Cred că acest spirit este cel care face din Nijikon locul de unde îți poți lua copilăria cu tine, în buzunar. Pe lângă menținerea acestei atitudini pe care o aveam pe terenul de joacă când eram mici, la Niji găsești pokemoni de buzunar care funcționează ca un mecanism de declanșare a copilului interior. Nevoia de aceste mici amulete temporale este mare, de vreme ce în prima zi aproape se epuizaseră.
A doua zi însă, o doză mai mare de nostalgie a fost propagată de cei de la Desenele Copilăriei, care ne-au făcut un mic istoric al animeurilor de când eram mici și ne uitam la orice, fără să conștientizăm tipul de desen pe care îl urmăream. Consider că ar fi putut să meargă puțin mai departe cu istoricul, căci au omis fix Pokémon, un anime esențial din copilăria multor persoane din public.
Concursul de AMV-uri a fost diferit față de alți ani, căci, de data aceasta, nu a câștigat un cântec a cărui poveste era ilustrată de desenul adiacent, ci imaginile se sincronizau cu muzica fără a urma o poveste anume, ilustrând abilitățile de editare ale creatorului.
Luând în considerare penuria acută de magazine cu materiale de cosplay de la noi, cosplayerii au reușit niște deghizări foarte detaliate și pline de acuratețe.
În concluzie, astfel de convenții sunt bine-venite, căci oferă o șansă de a-ți energiza copilul intrinsec cât și o destindere într-un mediu social pe care eu nu am mai găsit-o în niciun alt loc.
Sursa foto: Facebook
