de Dan Nicu
Influenţa Magna Carta asupra gândirii politice moderne.
Pe parcursul secolelor care au urmat compromisului de la Runnymede, Magna Carta a trecut prin perioade în care i se acordă o importanţă minimă, multe dintre prevederile sale fiind ignorate. În timpul domniei lui Henric al VIII-lea, ea începe să fie folosită din nou în jurisprudenţă, dar adevărata „redescoperire” a documentului are loc în perioada elisabetană, în a doua jumătate a secolului XVI, când se încearcă demonstrarea originilor străvechi ale Parlamentului englez şi pretinsa lui provenienţă romană, cu scopul de a legitima statul englez în ascensiune ca unul dintre cele mai avansate din Europa.
Juristul englez al începutului de secol XVII Edward Coke interpretează Magna Carta dintr-o nouă perspectivă, susţinând că prevederile acesteia ar trebui să se aplice tuturor supuşilor regatului, şi nu doar nobililor. Începe o nouă perioadă de aplicare efectivă a prevederilor Cartei, care rămân în vigoare până în secolul XIX, când încep să fie abolite consecutiv, astăzi rămânând în vigoare doar clauzele 1, 29 şi 38, în Anglia şi Ţara Galilor.
Edward Coke este unul dintre artizanii Petiţiei Drepturilor, înaintată în 1628 regelui Carol I, care se referea la încălcări flagrante ale mai multor articole din Magna Carta, de la impunerea unor taxe fără consimţământul Parlamentului până la încălcarea dreptului la proprietate şi arestări abuzive.
În anii războiului civil, adepţii Parlamentului au folosit clauza 61, despre care am vorbit anterior, ca o sursă de legitimare şi de revendicare a puterii în lupta cu regaliştii. După proclamarea Republicii, are loc o nouă alterare a mesajului original, libertăţile şi drepturile începând să fie raportate la instituţiile de stat în general, şi nu la rege.
Gruparea politică a levellerilor îşi baza ideologia pe respectarea întocmai a prevederilor Magna Carta. Marea popularitate a acestora a determinat prezenţa continuă a documentului în discursul politic englez din perioada modernă. Acuzaţia pe baza căruia a fost detronat regele catolic James al II-lea în 1688 a fost încălcarea clauzei 1 din Magna Carta, ce stipula libertatea Bisericii Engleze.
Formularea în 1765 de către William Blackstone a doctrinei suveranităţii parlamentare, justificată prin necesitatea ca unul dintre centrii de putere să deţină supremaţia absolută, a pornit de la dezbaterea cu privire la dreptul Parlamentului de a limita sau anula prevederile Magna Carta. Blackstone era, totuşi, de părere că Parlamentul nu poate trece peste drepturile şi libertăţile declarate în 1215 pe Câmpia Runnymede.
Scriitorul şi militantul pentru abolirea sclaviei Granville Sharp introduce doctrina autorităţii acumulative, care susţinea că Magna Carta nu poate fi abrogată decât de acelaşi număr de parlamente care o aprobaseră anterior, pe parcursul secolelor.
În 1828, unul dintre articolele documentului este abolit, ceea ce duce la formarea unei mişcări de protest, numită cartism, care percepea într-un mod exagerat libertăţile şi drepturile prevăzute de Magna Carta.
După reforma politică din 1832, această exagerare determină mulţi gânditori politici să nu-i mai acorde importanţa de odinioară. Magna Carta îşi pierde, treptat, rolul de simbol al democraţiei, după ce exercitase o influenţă importantă asupra Declaraţiei Drepturilor adoptată de statele americane, cât şi asupra Constituţiei Americane din 1787, în special în ceea ce priveşte drepturile de habeas corpus (inviolabilitatea persoanei).
Concluzii.
Magna Carta, compromis politic încheiat între regele Angliei John I şi vasalii săi, nobilii, are o importanţă deosebită pentru evoluţia gândirii politice engleze şi a sistemului constituţional englez şi american, pentru că introduce, pentru prima dată în istorie, principii fundamentale ale funcţionării statului de drept, ca drepturile de habeas corpus, inviolabilitatea persoanei şi accesul garantat la un proces de judecată. Din punct de vedere politic, puterea regelui este limitată, instituindu-se un Consiliu al nobililor cu prerogativa de a mobiliza supuşii care îi jură credinţă împotriva monarhului, în cazul în care acesta încalcă prevederile Cartei, centrul de legitimitate a puterii mutându-se dinspre instituţia regală spre Consiliu. Acesta, împreună cu adunarea nobililor convocată periodic pentru a stabili noi impozite, constituie germenii Parlamentului Englez.
Modul în care au fost interpretate pe parcursul secolelor următoare drepturile şi libertăţile prevăzute de Magna Carta a avut o influenţă importantă asupra transformărilor politice din Anglia secolului XVII, care au culminat cu proclamarea monarhiei constituţionale. Constituţia SUA, ca şi cele ale statelor, poartă amprenta articolelor Magna Carta.
Sfârșit
Sursa foto: wikimedia.org
