de Dan Nicu
Non rex est lex, sed lex est rex – ieşirea Legii de sub auspiciile Monarhului feudal
Una dintre premisele revoltei nobililor a fost faptul că dreptul la un proces corect nu numai că nu era asigurat, ci era neglijat aproape în totalitate, astfel încât Magna Carta redefineşte din temelii cadrul juridic.
Articolul 17 prevede pentru procesele de judecată o locaţie diferită de curtea regală, separată de puterea monarhului. Procedura de ţinere a şedinţelor de judecată este, de asemenea modificată. Câte doi judecători urmau să fie trimişi în fiecare comitat de patru ori pe an. Împreună cu patru cavaleri aleşi de către comitat, aceştia urmau să desfăşoare procese cu participarea juraţilor locali. Prin aceste noi reguli, se pun bazele instituţionalizării justiţiei.
Conform articolelor 38 şi 39, niciun supus englez nu va putea fi chemat în judecată de către un oficial fără a fi aduse probe în sprijinul acuzaţiilor formulate, iar integritatea lui fizică şi morală, în afara pedepsei legale, este garantată.
Articolul 23 interzice oricărui funcţionar regal să-şi exercite puterea în sfera juridică, aceasta fiind rezervată doar judecătorilor.
În sfârşit, articolul 40 prevede că niciunui om nu îi poate fi refuzat accesul la justiţie.
La o privire mai atentă, observăm în textul Magna Carta formulări aproximative ale unor concepte esenţiale în justiţia modernă, cum ar fi prezumpţia de nevinovăţie sau divizarea puterii judiciare de cea executivă şi legislativă. În primul rând faptul că şedinţele de judecată urmau să se desfăşoare în alt cadru decât curtea regală, reşedinţa regelui, apoi, neadmiterea implicării oamenilor regelui în activitatea judecătorilor demonstrează o schimbare cardinală a perspectivei asupra justiţiei şi a rolului ei în societate.
Desigur, nu putem vorbi despre o separare reală a puterilor în stat pentru acea epocă, dar faptul că un asemenea compromis a fost elaborat şi pus în aplicare, constituind, de fapt, bazele justiţiei moderne, nu putea rămâne fără urmări în secolele următoare.
Libertăţi şi drepturi
Libertatea Bisericii Engleze, introdusă de articolul 1 al documentului, este din punct de vedere istoric şi politic, cea mai importantă dintre libertăţile stipulate de Magna Carta. Cea mai importantă instituţie a societăţii medievale era, formal, scoasă de sub autoritatea regală, şi i se acorda dreptul de a se autoguverna, reconfirmându-se neamestecul instituţiilor statului în alegerile din cadrul Bisericii. Ca şi în cazul Consiliului celor 25, putem vorbi despre un antecedent al principiului modern al separaţiei statului de biserică.
În afara drepturilor care se referă exclusiv la realităţile feudale ale epocii, merită menţionată clauza care interzice coroanei să perceapă de la un vasal o sumă mai mare decât cea care i se datorează. Pentru epoca respectivă, clauza era o măsură de apărare a proprietăţii în faţa abuzului autorităţilor. Aceeaşi clauză era extinsă şi în cazul relaţiilor dintre nobili.
Articolul 38 permite folosirea raţională a forţei pentru apărarea proprietăţii personale. Dreptul la proprietate şi protecţia acesteia este, astfel, garantat de Magna Carta.
Va urma…
Sursa foto: wikimedia.org