Odată cu apropierea marii sărbători a Învierii Domnului, atenţia celor „implicaţi” (mă refer la cei ce sărbătoresc astăzi), dar şi a ziarelor și posturilor TV este centrată în jurul acestor trei zile de o importanţă majoră pentru creştini. Se analizează iar şi iar obiceiurile, importanţa spirituală a sărbătorii şi, mai nou, excesele culinare pe care tind tot mai mulţi să le facă de Paşti. Deşi pare greu de crezut sau de admis, trebuie să recunoaştem că perioadele din preajma marilor sărbători au devenit subiecte numai bune de exploatat de către mass-media, dar şi ocazii prin care comercianţii îşi rotunjesc veniturile.
Revenind însă la ale noastre… Mă gândeam să scriu un articol diferit de ceea ce ni se „serveşte” în presă, şi după puţină meditaţie, am decis să mă rezum la un îndemn, dar şi la oferirea unui motiv de introspecţie pentru cei ce vor binevoi să citească acest scurt text. Marea majoritate a românilor petrec Paştile în familie, alături de cei dragi, într-o atmosferă plăcută, festivă şi plină de relaxare. De altfel, se presupune (şi aşa şi este) că această sărbătoare trebuie să fie un prilej de bucurie, în primul rând pentru ceea ce reprezintă – un moment crucial din istoria omenirii – şi în al doilea rând pentru că aceste zile ne aduc alături de cei apropiaţi nouă, cu unii dintre ei întâlnindu-ne destul de rar.
În mod paradoxal, într-o zi de bucurie îmi îndrept atenţia înspre un lucru trist. Vorbeam într-un articol anterior despre modul în care deţinuţii politici din perioada comunistă îşi petreceau sărbătorile departe de cei dragi, dar solidari cu cei alături de care sufereau pentru crunte nedreptăţi. Revenind la zilele noastre, nu pot pretinde (din fericire) că ştiu cum e să stai într-o închisoare, într-un orfelinat sau spital; sunt însă absolut sigur că zilele acestea, ce reprezintă un real motiv de bucurie pentru noi, pentru aceşti oameni sunt triste, dacă nu mai triste decât zilele „obişnuite”.
Imaginaţi-vă puţin cum e să stai zile întregi între patru pereţi, cu oameni ce au foarte puţine în comun cu tine, exceptând faptul că sunteţi colegi de suferinţă şi că sunteţi departe de cei dragi. De asemenea, vă rog să vă imaginaţi perspectiva de a fi departe de rude, prieteni şi cunoscuţi, în timp ce alţii petrec unele din cele mai frumoase zile ale vieţii. Nu vreau să mă limitez însă doar la cei „închişi”, ci şi la cei liberi, dar lipsiţi de bucurii materiale. Cu toţii cunoaştem persoane cu posibilităţi financiare reduse, dar şi cu posibilităţi reduse de a se bucura.
Acum se pune întrebarea: care a fost scopul expunerii de mai sus? Vreau doar să vă fac să vă gândiţi puţin la cei mai puţin fericiţi decât noi, dar şi să vă îndemn să faceţi o faptă bună în aceste zile. Mângâiaţi-i pe cei suferinzi printr-o vorbă bună, sau un dar, fie el material sau spiritual. Dacă nu se iveşte însă ocazia să faceţi asta, încercaţi să fiţi mai buni şi mai înţelegători cu cei din jur, acest lucru putând reprezenta începutul unei lumi mai bune. Închei prin a vă ura Sărbători cât mai fericite, pline de lumină şi de clipe de împlinire.
Sursa foto: wikimedia.org
