Că istoria a delimitat, nu numai o dată, Occidentul ca entitate și identitate e un fapt, însă, fenomenul în sine are proiecția sa, antimateria occidentală: noi, balcanicii! Eu sunt un balcanic! – nu pentru că refuz civilizația și elevația socială a Occidentului, ci pentru că îi prefer în schimb spiritul, cultura, așa balcanică, cum o fi ea. Dacă Occidentul a avut mereu probleme, noi, balcanicii am avut doar enigme.
Balcanismul este, cum ar zice englezul, a state of mind. E greu oarecum să înțelegi asta. Nici măcar noi, de cele mai multe ori nu conștientizăm. Dacă te uiți la Filantropica (2002) sau un film de-al lui Mungiu îți dai seama, dar poate nici atunci – e greu să te detașezi de sine. Reacțiile obiective le găsim la festivalurile de film european, unde tot ce înseamnă balcanism produce fascinația sinceră pentru imaginea neclară a unei lumi oarecum îndepărtate de cutumele Occidentului, dar care totuși îi practică tabieturile.
Omul latin, dac, bizantin, vlah, slav, ortodox, fanariot, levantin, european: homo balcanicus, care „participă la mai multe naționalități”, prin patternul afectului și psihicului colectiv. Problema nu este așadar una de identificare, ci de auto-identificare: unde este specificul național?
Unii spun că arta (mai ales cea populară) ar fi un temei al specificității, deconstructiviștii aduc argumentul pastișării concomitente ale mai multor stiluri și, uneori, pe bună dreptate, majoritatea curentelor literar-artistice ajungând la noi târziu: Renaștere târzie, romantism târziu – întruchipări ale neparticipării noastre la fenomenul viu, ca factor de emergență, ci doar ca produs al influenței…
Paradigma specificului național românesc a fost rezolvată de marile individualități, care printr-un spirit rezumativ, au reușit să definească armonios nearmonia: Emil Cioran (denumit de presa franceză moralistul secolului, primește premiul Rivarol), Constantin Brâncuși, Eugen Ionescu (sau Ionesco?!), Mircea Eliade, Matei Vișniec, Norman Manea, Nicolae Zamfir. Sunt doar niște exemple; ciudat este că toți tind să fie adoptați de alte culturi (occidentale). Cioran a fost singurul care s-a declarat apatrid. Contrastele ne definesc, avem inventatori, oameni de știință, mulți olimpici internaționali (comparativ cu alte țări, mai occidentale decât noi) și foarte mulți elevi picați la bacalaureat..
Epilog:
Multă lume a văzut EuroTrip (2004), un film hazliu, care tangențial se leagă de realitățile economice din Balcani. Mai trist este că, am prieteni care studiază în afară și care, au fost asaltați cu întrebări gen: „Voi acolo aveți televizooor?!!”
Cîrjă Mihai-V.
Sursa foto: wikimedia.org
Mi-a facut placere, Misu, sa te regasesc in acest articol cu idei atat de fin dar si clar nuantate, atat de sincer si firesc…Astept si alte semne de acest fel de la tine!
Multumesc!