Se spune destul de des că noi, tinerii români, nu suntem la fel de uniți cum erau părinții noștri pe vremuri. Se spune că nu mai știm cum să ne distrăm, cum să trăim și nici care sunt micile plăceri ale vieții și ale tinereții în sine. Totuși, cel mai des se spune despre noi că pierdem timpul sau că ne irosim viața. Deși în toate aceste acuzații se află o fărâmă de adevăr, cauza problemei nu este faptul că „nu știm” și nici că „nu vrem”. Problema în sine este destul de simplă, de fapt așa de simplă încât în mare parte din timp nu se aduce în discuție sau, atunci când se vorbește despre ea, nu este luată în serios, ci se crede că trebuie să fie ceva mult mai profund de atât.
Înainte de toate, însă, la cine mă refer aici? Care sunt tinerii aceștia despre care se spune că nu pot face mare lucru nici măcar pentru ei înșiși, dar apoi pentru stat? Aceștia sunt tinerii născuți într-o perioadă de tensiune a României, născuți din focul revoluției din decembrie 1989, născuți din părinți care, mai mult sau mai puțin, aveau vârsta pe care o avem noi acum (adaugă sau scade câțiva ani, în funcție de situație). Acești copii sunt născuți în anii ‘90, într-o perioadă în care accesul la cultura occidentală (și nu numai) a început să fie permis, ca și cum s-ar fi dat la o parte tocmai perdeaua care acoperea esențialul culturii de peste graniță.
Crescând în această perioadă, am fost martori și, de foarte multe ori, cobai, la diferite experimente culturale care pătrundeau la noi în țară. Unele au fost de durată și aveau să se impregneze, însă cele mai multe au intrat prin vest și au ieșit prin est, fără să lase vreo amprentă de durată. Ce e drept, în acele vremuri luam parte la manifestări culturale, politice, media și de orice natură care, în cea mai mare parte, încercau să imite occidentul. Cele care, în urma imitației, și-au însușit calitățile, adică atât forma, cât și fondul, au devenit perene; celelalte tipuri, care nu aveau un mesaj anume, au rămas pierdute undeva prin zona crepusculară a ultimelor două decenii și nu ne-am mai putea aduce aminte de ele decât dacă ne-am întoarce în timp.
Generația noastră a crescut, mai mult sau mai puțin, cu filmele americane, cu muzica anglofonă, cu telenovele din America latină, cu literatura de consum din Occident, cu jocurile video piratate, cu posturile de televiziune care ofereau emisiuni care de care mai ciudate, într-o lume politică unde nu s-a făcut altceva decât să se experimenteze sistemul republican democratic occidental.
Noi, generatia ’90, am fost martori la competiția partidelor, la corupția politică, la scandalurile din lumea vedetelor, la crimele date la televizor, la invaziile militare în lumea arabă, la căderea unor dictatori, la perindarea a trei președinți, la păstrarea vechii clase politice din dinainte de 1989, la primele noastre iubiri, la primul nostru sărut, la primele noastre despărțiri dureroase, la primul BAC, la prima facultate, la primul job, la prima pierdere a unor persoane dragi, la primele filme 3D, la primele e-book-uri, la primele reviste și ziare care au murit pe hărtie și au renăscut pe online, la online în sine și la o comunicare mai ușoară.
Cu atâta acces la informație, am fi putut realiza mult mai multe. Și iarăși revin la „ce se spune”, dar nu mă pot abține – se spune că România are potențial, dar că nu este folosit. Aceasta este PROBLEMA principală a generației noastre – putem, dar nu vrem, sau nu ne pasă. CAUZA acesteia este faptul că suntem dezbinați, că nu știm să fim uniți până la capăt, să luptăm pentru un scop și să ne ajutăm fără vreun interes ascuns.
Revista Gen90 încearcă să schimbe această mentalitate și să adune orice tânăr al generației ’90, sau orice persoană solidară cu generația ’90, să își exprime un punct de vedere în scris. Deoarece numai prin exprimare și transparență putem schimba ce mai poate fi schimbat în bine!
Aprinde focul comunicării și dă o flacără mai departe!
Costin Șerban
sursa foto: www.freedigitalphotos.net
Poate daca scena noastra politica ar fi urmarit modelul Republican Occidental tara noastra ar fi prosperat in schimb am avut o tara condusa de o sleahta de brontozauri sovietici oportunisti.
nu facem nimic pentru ca perceptia ne este alterata. atunci cand credem in ceva si ne tinem strans imediat ne este spulberata acea idee de urmatoarea persoana sau urmatorul fenomen. Intotdauna suntem impinsi sa gandim de 10 ori, iar apoi sa renuntam, sa spunem ca “nuh domne toata lumea e corupta, toti vor bani, toti vor sa te faca,nu mai exista prieteni,joburi demne de efortul nostru s.a.m.d.” Iar parintii nostrii au comis-o grav. Au facut lucruri la care nici nu poti sa te gandesti, pentru ca nah, sunt parintii tai. Au boxat si ei fara casca mult timp pana s-au asezat.