E uşor pentru elevi. Nu contează dacă au trei secunde sau trei luni libere. Ştiu să scoată tot ce-i mai bun din fiecare clipă. În timpul orelor, în faţa calculatorului, când se rostogolesc pe role – mereu găsesc ceva de făcut. Şi niciodată nu se plictisesc. Grozav!
Însă vine şi clipa când ajung la finalul celor doisprezece ani de şcoală. Din momentul în care părăseşte curtea liceului pentru ultima dată – aruncând o privire doar puţin mai lungă spre locul secret de fumat – fostul elev rămâne ca trăznit, fără să ştie încotro să pornească. Aşa că, după puţin timp de gândire, face o mişcare deşteaptă.
Se apucă de facultate. Unde găseşte nişte adulţi scorţoşi, la cravată şi costum negru care, aparent sunt făcuţi pentru a le da studenţilor ceva interesant – sau nu – de făcut. Iar studenţii sunt fericiţi pentru că, în sfârşit au cu ce să-şi ocupe multele ore libere. Lucru care le place.
Însă, aşa cum vocea mamei ne amintea în fiecare seară de duminică din timpul şcolii – ,,Gata! La culcare, mâine ai ore.” – lucrurile care îţi fac cât de puţină plăcere, nu au obiceiul să dureze. Aşa că te trezeşti într-o zi de sâmbătă cu proiectul terminat, o ură cronică pentru alte ore de învăţat şi cu un teanc de teme bine ascuns sub un strat de praf pe undeva, dar nu ştii sigur pe unde. Bun. Şi acum ce mai faci?
Aici intervine problema problematică: omul nu a fost programat să facă lucruri utile în timpul lui liber. Dă-i un moment de răgaz şi se rătăceşte. Sau adoarme. Când eşti mic şi elev, nu-ţi pasă. Totul e doar o supă multicoloră de distracţie, voie bună şi accidente stupide. Însă, când eşti obişnuit ca domn’ profesor sau domn’ director să-ţi spună ce ai de făcut, atunci când te pomeneşti cu o clipă liberă, poţi fi sigur că o să iasă scântei.
Oricărei persoane i se pare în regulă să le spună altora ce să facă – ştie la ce să se aştepte şi, în caz că nu iese bine, are pe cine să dea vina. Dar, când cineva îşi pune în minte să facă ceva, lucrurile nu pot decât să se termine brusc şi stupid.
Totuşi, e chiar distractiv să-i priveşti pe cei care îşi fac un obicei din a-şi ocupa timpul cu lucruri gândite de ei. Chiar acum câteva zile am vazut un vecin încercând să ardă nişte crengi uscate. În clipa următoare alerga încoace şi încolo, fluturându-şi mâinile în toate părţile şi strigând: ,,Foc! Foc! Coteţul câinelui!”
Ceea ce, orice s-ar spune, e amuzant. Dar se poate şi mai bine. Nimeni nu e imun la ,,Sindromul timpului mult-prea-liber” – aşa cum îmi place mie să-l numesc. Am auzit de multe lucruri cel puţin curioase pe care le fac oamenii la sfârşit de săptămână.
Astfel, am aflat că baterea cuielor în pereţi pentru a atârna nişte poze vechi cu nişte rude pe care le-ai văzut numai o dată – şi atunci când aveai numai doi ani – nu e o chestie prea deşteaptă. Mai ales dacă îţi petreci următoarele ore astupând găurile în exces. Povestea se repetă şi în cazul locatarilor unui bloc de apartamente care îşi petrec timpul liber studiind amănunţit cataloage pline de mobilier pentru grădină. Sau încearcă să repare singuri frigiderul. Sau mută mobila de colo-colo.
Dar nu e cazul să vă îngrijoraţi – mai există şi speranţă pentru cei care trag din greu la muncă cinci zile pe săptămână. Teatru, cărţi, un film bun, chiar şi o petrecere aniversară a unui prieten drag – nu vă lipsiţi de aşa ceva! Şi nici de câte un somn zdravăn.
Sper doar să vă bucuraţi de toate acestea şi nu mai încercaţi să faceţi lucruri caraghioase. Aveţi destul timp de luni până vineri.
Ciprian Radu
Foto: Alexandra Proca
Ciprian, ma bucur ca scrii in continuare. Articolele tale ma incanta de fiecare data. Asa cum acum caut sa-ti citesc articolele, astept cu nerabdare momentul cand voi intra intr-o librarie sa-ti caut cartile.
Felicitari!