Oana Răcaru
Sau, mai bine zis, cu atitudinea noastră? Chiar nu mai este nimic ce poate fi reparat, oare totul se va duce de râpă și într-adevăr nu mai avem niciun viitor?
Nu am cum să comentez acest subiect decât bazându-mă pe propriile experiențe și pe ce am văzut în jurul meu. Am dat foarte multă atenție tuturor părerilor referitoare la români și adevărul este că cele mai multe sunt lipsite de nădejde, câteva pline de compasiune, și foarte puține speră la mai bine.
Așa că, nu pot spune decât că am crescut înconjurată de o avalanșă de idei, obiceiuri, seriale și artiști ce defineau în cea mai mare parte alte culturi, fundamental diferite de a noastră. Culturi ce au o istorie, o unitate, fiind bine închegate la mai multe nivele. Noi, de cele mai multe ori dezbinați de alții, abia am învățat să trăim în comuniune că deja alte sisteme și conducători ne-au dezbinat din interior, ceea ce a avut repercusiuni și mai mari.
Disprețuiam sau nici măcar nu eram interesată de activitățile specifice din zonă; ce-i drept, și imnul național îl uram și nu suportam să îl cânt, iar aceeași atitudine o vedeam mai mereu și la colegii mei de generație. Era interesant și atractiv ce veadeam la televizor: muzica străină, vedetele americanilor, filmele ce conturau o realitate a lor, nu a noastră, iar dulciurile și produsele lor erau cele de calitate.
La noi nu se mai adaptau inovațiile, poporul nostru își pierdea unicitatea și toate cele ce le vedeam erau imitații. Abia când citești, când gândești pentru tine, când te chinui să înțelegi mecanismele care au dus la așa o mare dezbinare, începi să te înțelegi pe tine, pe ceilalți și să vezi de ce nu suntem poporul care am putea fi.
Dar sunt puțini cei care încearcă să vadă cauzele, nu doar efectele. Cei mai mulți, care refuză să se autoeduce, orbiți de ceea ce li s-a băgat pe gât atâta timp, adoptă cu ușurință cele mai mediatizate mesaje despre propria țară și le lasă să le guverneze existența, permițându-le altora să câștige, de pe urma credulității lor. Știm cu toții ce mesaje defăimătoare se pot auzi la tot pasul, pline de negativism.
Studiind la facultate foarte multe materii despre structura și firea umană, am putut deduce cu ușurință din îndelungata istorie a umanității, tendința omului de a aparține unui grup, de a-și confirma identitatea bazându-se pe o familie, ca națiunea, din care să facă parte. Și, cum gândul și cuvântul de ocară creează totuși o realitate la un anumit nivel în jurul nostru, chiar dacă nu acționăm în consecință, cu siguranță dezbinarea dintre noi, românii, va crește și mai mult, pe măsură ce ne disprețuim fie din cauze reale, fie din unele imaginare, bazate pe câteva excepții care au fost mult prea promovate pentru a ne mai menține încrederea în natura noastră.
Astfel, cred că este timpul să ne lăsăm în urmă greșelile, să încercăm poate să învățăm ceva din ele, dar mai ales să conștientizăm că cea mai mare dintre ele este să ne urâm proveniența, în loc să încercăm să ne unim și să creăm și noi ceva stabil și frumos; nu de alta, dar uitându-ne la simplitatea vieții bunicilor și întorcându-ne privirea la educația și cultura noastră, avem pe ce ne baza. Avem exemple și știm că nu este imposibil. Asta pentru ca, peste câțiva ani, copiii noștri să vadă că și țara lor este atractivă, că și ceea ce construim aici poate fi unic și demn de apreciere și să nu mai tânjească să plece cu primul avion undeva unde chiar dacă își vor întâlni “modelele”, nu vor avea o familie care să îi înconjoare măcar spiritual, de acasă.
Sursa foto: Wikimedia.com
