„To make a contented slave, it is necessary to make a thoughtless one. It is necessary to darken his moral and mental vision, and, as far as possible, to annihilate the power of reason.” (Frederick Douglass)
Cum poate fi un sclav mulţumit? Deşi cele două cuvinte par să creeze un oximoron de toată frumuseţea, în perioada sclavagismului american exista noţiunea de sclav mulţumit. Frederick Douglass a fost dovada vie împotriva concepţiei colective a proprietarilor de sclavi, care afirmau că cei de culoare neagră nu aveau capacitatea intelectuală necesară pentru a deveni cetăţeni americani. Devenit un important membru al mişcării aboliţioniste, acesta formulează ideea de sclav mulţumit, o metodă de sclavie mult mai periculoasă decât cea prin persecuţie fizică. Douglass precizează că proprietarii de sclavi care se purtau decent cu aceştia, le negau dreptul la educaţie, transformându-i prin această dublă metodă în nişte fiinţe fără nicio umbră de raţionament, uşor de controlat şi manipulat. Până la urmă, knowledge is power, nu-i aşa?
Contrastul dintre sclavia asupritoare şi sclavia „umană” îl regăsim foarte bine detaliat în romanul scriitoarei Harriet Beecher Stowe, Coliba unchiului Tom. Având drept stăpâni mai multe prototipuri de proprietari de sclavi, Tom rămâne acelaşi personaj blând, cu credinţă nestrămutată în Dumnezeu, un martir care se sacrifică în numele celorlalţi semeni ai săi, fără să conteze culoarea pielii lor, sau poziţia ierarhică. Stowe atrage atenţia, prin acest contrast între proprietarii de sclavi, asupra unui singur lucru: demonicul sclaviei. Indiferent de bunătatea şi grija faţă de sclavii lor, proprietarii sunt stigmatizaţi deoarece tolerează sclavia, chiar dacă nu reduc fiinţa umană la rangul de animal, aceştia comercializează sclavii şi pun un preţ financiar pe om.
Sclavia a fost una dintre cele mai mari molime care a bântuit continentul american, având, probabil, echivalent în cruzime şi violenţă doar prigonirea băştinaşilor ce trăiau pe continentul american înainte ca acesta să fie descoperit de europeni. Quentin Tarantino a încercat în ultimul său film, Django Unchained, să ofere publicului prototipul omului eliberat întru totul de povara asupritoare a sclaviei, atât fizic, cât şi moral, şi care este decis să îşi elibereze nevasta din ghearele unui simbol al sclavagismului, Calvin Candie, unul dintre cei mai barbari proprietari de sclavi. Deja celebrele bloodbath-uri tarantineşti nu ezită să apară şi în acest film, menite să ofere o perspectivă realistă a cruzimii acelor timpuri, dar şi să distrugă printr-o amplă şi violentă mişcare întregul concept de sclavie prin acţiunea lui Django, care prin plasarea de explozibili în vila lui Candie, dinamitează însăşi sclavia.
Conceptul de libertate este surprins în melodia cu accente RnB şi soul, Freedom, interpretată de Anthony Hamilton şi Elayna Boynton, ca un ideal care poate fi atins doar prin renunţarea la trecutul întunecat al opresiunii întregii lumi. Căutarea adevărului, văzut ca singura formă de libertate, presuspune totodată imposibilitatea întoarcerii la o stare incipientă, deoarece adevărul, din momentul în care e aflat, nu mai poate fi privit cu indiferenţă şi presupune o detaşare de tot ce a putut fi cunoscut până în acel moment. Melodia are şi câteva rezonanţe de gospel, deoarece poate fi interpretată şi ca o căutare a credinţei, considerată de sclavii prigoniţi o formă de evadare, precum putem observa şi în romanul lui Stowe. Oricare ar fi adevărul căutat, fie credinţa într-o eliberare transcedentală, fie o eliberare a conştiinţei, fie chiar şi una fizică, idealul libertăţii trebuie atins de către orice fiinţă umană.
Sclavia, a cărei urme se materializează astăzi în rasism, este cu siguranţă un subiect tabu, deoarece a provocat şi poate provoca multă suferinţă, intoleranţă şi dezumanizare. Din păcate, aceasta există şi in ziua de azi, chiar dacă îmbracă diverse haine strălucitoare, care îi ascund identitatea, iar cu cât este mai bine camuflată, cu atât devine mai periculoasă. Aceasta ne transfomă în acei sclavi mulţumiţi, care nefiind în stare să o depistăm, nu o percepem în adevăratele ei haine maculate, privind doar prin transparenţa camuflajului ei, făra a realiza lanţurile ce zăngănesc în umbră.
Sursa foto: Wikipedia.org
