„The cheapest form of pride however is national pride. For it betrays in the one thus afflicted the lack of individual qualities of which he could be proud, while he would not otherwise reach for what he shares with so many millions. He who possesses significant personal merits will rather recognise the defects of his own nation, as he has them constantly before his eyes, most clearly.” (Arthur Schopenhauer)
Dacă duminica MacGuffin-ului s-a nimerit să fie pe 1 decembrie, am ales să fac un articol special de Ziua Naţională a României, în care să vorbesc puţin de conceptul de mândrie naţională, folosind doar artă de provenienţă românească, acesta fiind totodată şi un mic omagiu adus României. De la bun început trebuie să mărturisesc că nu am înţeles niciodată de ce trebuie să te mândreşti cu ţara în care te-ai născut, ca formă de respect şi bucurie pentru naţionalitatea ta. Faptul că te-ai născut într-o ţară, indiferent de numele ei, este un lucru pe care nu ţi-l poţi însuşi. Să te mândreşti cu un lucru pe care nu l-ai câştigat, ci l-ai dobândit prin simplul fapt că te-ai născut, e de o aroganţă crasă, în opinia mea. Un om are dreptul de a se mândri doar cu lucrurile pe care le-a obţinut doar prin strădania proprie, prin muncă, ambiţie şi determinare, prin inspiraţie şi transpiraţie, nu prin lucruri care i-au fost date de la bun început. Să te mândreşti cu naţionalitatea ta e la fel de absurd cu a fi mândru de culoarea pielii tale, a părului sau a ochilor. Dacă cineva afirmă: „Sunt mândru că am ochii verzi!” sau „Sunt mândru că am părul cârlionţat!” pare ciudat. Dar când vine vorba de naţionalism, uităm meritul pe care îl avem în această afacere.
Recent, am vizionat un film regizat de Radu Jude, intitulat Cea mai fericită fată din lume, care mi s-a părut de un minimalism excepţional. Plot-ul este foarte simplist: o fată de 18 ani câştigă o maşină deoarece a trimis nişte etichete de pe o sticlă de suc, iar pentru a intra în posesia maşinii trebuie să fie filmată într-un un spot publicitar, în care să rostească „Mă numesc Frăţilă Delia Cristina şi sunt cea mai norocoasă şi mai fericită fată din lume. Am trimis trei etichete de suc Bibo Multifruct şi am câştigat acest superb Logan Break.” Filmul explorează capitalismul, consumerismul, drama unei familii şi drama personală a unei adolescente, însă un alt lucru te frapează când te uiţi la acest film: repetiţia aceleiaşi fraze pe care o rosteşte tânăra cu „sandale de ţăţică” (remarcă destul de clară pentru lipsa de experienţă şi provincialismul fetei), mai precis fraza pe care trebuie să o rostească la filmare fericita câştigătoare, dublă după dublă. Precum doar hazardul a decis ca aceasta să câştige premiul oferit de compania de sucuri (pe platoul de filmare asistă şi un reprezentant al acesteia care se recomandă, absolut savuros, ca brand-manager pe suc de mere, suc de portocale şi compoturi), şi tânăra este forţată pe tot parcursul filmului să simuleze o bucurie umbrită de certurile din familie, tot astfel, prin extrapolare, putem să ne închipuim absurdul replicii românului de rând care, parafrazând-o, ar afirma: „Sunt cetăţeanul român X, şi sunt cel mai mândru român din lume”. La fel de fals, la fel de simulat, la fel de pompos, plus o ploaie de trandafiri trasă dintr-un tub de confetti. Tăiaţi!
Cu toţii avem un solist preferat, către care ne îndreptăm întotdeauna pentru a ne însenina ziua, care poate smulge un zâmbet şi măştii care plânge. Tragicomicul din piesele cântate de Ada Milea poate caracteriza cu exactitate acel celebru haz de necaz pentru care suntem faimoşi ca popor. Umorul ei ludico-macabru poate fi regăsit în majoritatea melodiilor sale (vă recomand cu o căldură de iulie albumul Aberaţii Sonore), însă mai găsim şi melodii cu tente politice sau pseudo-naţionaliste, precum parodia muzicală Popor mândru-ntre popoare. Melodia pare făcută special pentru Ziua Naţională, şi defineşte exact mândria românului care are impresia că dacă s-a născut în spaţiul mioritic („cu legende zdrobitoare”), nu „întindem mâna tare” ci „numai până la hotare”, nu trebuie să muncească prea mult, doar „când pornim desculţi, ogorul se ară singur în urma noastră”, iar noi „doar cântăm şi dansăm”. Feeric peisaj, o adevărată utopie carpato-danubiano-pontică (trebuie să ne mândrim şi cu plasarea noastră geografică, nu?), un dans nebun al ielelor deghizate în bacantele lui Dionysos, un festin agronomic şi cultural. Încă puţin şi ne putem mândri cu faptul că suntem o rasă ariană doar pentru că ne-am născut între aceste graniţe, şi parafrazând o melodie celebră, vom putea afirma: „Cine a pus românu-n drum, ăla n-a fost om nebun”.
Toate popoarele au un imn naţional, care reprezintă prin muzicalitatea şi versurile sale, caracteristicile principale ale acelei naţii, o conştiinţă colectivă, un mod de a-ţi omagia patria. Imnul naţional al României, Deşteaptă-te române, îl are drept autor pe Andrei Mureşan, şi fiind de factură romantică, glorifică trecutul în defavoarea prezentului decadent, şi încearcă să producă o deşteptare a conştiinţei, amintind de faptele de vitejie din trecut. Din păcate, mulţi cad în capcana acestor versuri şi a tendinţei romantice, a cărei ideologie critică aspru prezentul pentru a determina schimbarea în bine, luând drept exemplu trecutul. Astfel se ajunge la mândria faţă de faptele tuturor strămoşilor excepţionali ai patriei, transformând ceea ce ar trebui să fie un respect colectiv faţă de istorie într-un soi de mândrie personală pentru faptele altor personalităţi. Şi din nou întreb: Ce ai făcut tu ca persoană, pentru a-ţi însuşi meritele unei alteia, doar pentru că, istoric şi geografic vorbind, aţi trăit în acelaşi spaţiu? Pare o întrebare absurdă, însă în momentul în care spui: „Sunt mândru pentru că trăiesc în ţara lui Decebal şi a lui Mihai Viteazul!”, asta rezultă. Cât de simplu şi cât de bizar.
Deoarece este o zi liberă de la stat, nu vreau să prelungesc prea mult acest articol, ci vreau doar să îmi exprim umila părere legată de patriotismul oricărui român. Consider că te poţi mândri cu multitudinea de limbi străine pe care le ştii, cu numărul de cărţi citite, cu sutele de formule matematice, cu reacţiile chimice învăţate, cu toate detaliile legate de anatomia umană sau animală, cu orice care a fost obţinut în urma unei strădanii personale. Pentru ţară, pentru personalităţi, pentru faptele istorice de vitejie trebuie să ai respect, şi să îţi aduci omagiul pentru cei ce au rămas în istorie. Nu te mândri cu ceea ce nu îţi aparţine sau ai dobândit, ci pentru ceea ce ai muncit!
Sursa foto: Wikimedia.org
