Wannabe… artist?!

Distribuie!

Arta, încă din toate timpurile a reprezentat o reflexie a noastră, o oglindă în care simţim nevoia să transpunem diferite lucruri pentru a le putea percepe mai bine, pentru a putea vedea mai bine ce se afla în noi. Prin artă transmitem dar ne şi încărcăm spiritual cu ceea ce oferim. Arta nu înseamnă numai frumos, stare de bine sau plenitudine. De acord? Însă adevărata bătălie intervine atunci când aplicăm diferite valenţe, atunci când începem să nuanţăm.

Cu această introducere făcută, menţionez că observ în muzica modernă curentă un soi de narcisism artistic. Indiferent că eşti în temă sau nu, că te pasionează sau nu, nu ai cum să nu observi ce fel de atitudine adoptă astăzi cântăreţii pe scenă; în ce mod aleg să îşi exprime muzica; felul în care accentul nu mai cade pe muzică propriu zis ci pe cântăreţ! Muzica nu mai este modelată de caracterul lor, nu se mai folosesc atât de mult de ceea ce simt/gândesc ca să transmită nişte note/sentimente frumoase şi cathartice publicului, ci se folosesc de muzică pentru a-şi nuanţa şi scoate în evidentă atitudinea şi ego-ul lor.

Evident că un artist cu asta lucrează, cu izvoarele caracterului propriu pentru a le exprima prin muzica, şi că se foloseşte de asta pentru a se descoperi pe sine, dar în zilele noastre observ din ce în ce mai multe cântăreţe (ex: Lana del Rey, Lady Gaga, Jessie J) care adoptă o anumită mimică şi gestică în actul artistic, respectiv atunci când interpretează o melodie, care pe mine personal mă face să mă întreb dacă le-a picat bine mâncarea de la prânz! Sau dl. Pitbull, care în toată logoreea lui despre diferite puncte cardinale ale lumii şi o mulţtime de alte bazaconii fără sens te trezeşti că aruncă spre cameră o expresie de câine furios cu colţii scoşi parcă mârâind după o mâţă. Cântăreţe cu voci bune de altfel, nu am nimic de comentat, mediatizate puternic, cu melodii deşi comerciale chiar bunicele din când în când, însă problema este faptul că ele ori împrumută un anumit stil "artistico-expresivo-bolnavicios"  într-un mod greşit de la artiste precum Shirley Bassey sau Amy Winehouse (aici ating un subiect mai controversat) ori momentul lor de creaţie se cheamă a fi unul eşuat.

Exemple folosite cu cele 3 cântăreţe de mai sus, sunt doar nişte puncte de referinţă, sunt multi alţi cântăreţi, şi femei şi bărbaţi cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi care adoptă sau încearcă într-un mod eşuat să pară interesanţi; că dacă ar fi fost unul sau doi care făceau asta aş fi considerat că sunt unici şi autentici dar când mai mulţi încearcă acelaşi lucru într-un  mod nu tocmai fericit, avem de-a face cu un curent.

Chiar zilele trecute am avut bucuria să nimeresc pe profilul de Facebook al unei "nobody" din Bucureşti care postase un videoclip cu ea cântând; evident că nu am retinut numele melodiei, nici numele ei dar am reţinut mimica şi gestica complet ciudată, care nu avea niciun fel de legatură cu ceea ce cânta, asta daca mai poţi fi atent la ceea ce auzi atunci când vezi cum îşi mişcă unul muşchii feţei şi mâinile în toate felurile şi modurile posibile. Asta e de fapt problema, măcar dacă ar avea legătură cu ceea ce cântă sau dacă ar exprima o stare, ar transmite anumite emoţii, nu ar fi nimic în neregulă.

Revin deci la introducerea făcută: dacă pentru noi arta este (sau ar trebui cel puţin) să fie o reflexie a propriilor sentimente şi personalităţi, de ce să o deformăm? De ce să ne murdărim "mâinile" cu ceva contrafăcut, adoptat în mod greşit de la alţii?

Sunt pentru reforme şi inovaţii dar nu pentru superficialitate şi... nu oricine are voce, se poate numi cântăreţ!

Diaconeasa Nicoleta 

Ilustrație de Cristina Stan

Taguri

Arhiva