de Diana Poleac
Despre Peacetones am aflat acum două săptămâni la The Diplomatic Agenda, o serie de conferințe pe tema diplomației culturale organizate de Vip România – mai exact pe 23 aprilie, când am dezbătut impactul la nivel civic, cultural și diplomatic al Social Media. Americanca Ruha Devanesan a fost cea care ne-a vorbit (prin intermediul videochatului) despre acest proiect, ea ocupându-se de coordonarea și implementarea unor inițiative sociale, printre care și PeaceTones. Și totuși, ce este proiectul PeaceTones și de ce merită atenția noastră, cetățeni ai unei Românii în curs de dezvoltare?
Pe scurt, PeaceTones este o organizație nonprofit, un fel de casă de discuri (dar nu în sensul tradițional al cuvântului) care ajută artiști talentați și cât se poate de necunoscuți din țările în curs de dezvoltare să-și contureze o carieră de succes, contribuind în același timp la dezvoltarea socio-economică a comunităților de proveniență ale muzicienilor.
Ce mi s-a părut inovator este faptul că cei de la PeaceTones îi învață pe artiști noțiuni de drept și marketing pe care ei le folosesc ulterior în proiecte de dezvoltare ale comunităților. Banii pentru proiectele astea vin din vânzarea albumelor on-line, albume care transmit, de asemenea, mesaje de pace și justiție socială prin versurile cântecelor. De altfel, oamenii nu cumpără albumele doar pentru că apreciază muzica de calitate sau pentru a acorda un sprijin financiar artiștilor, ci mai ales pentru că se simt inspirați și rezonează cu mesajul umanitar transmis prin intermediul PeaceTones.
Destul de fain, nu? Fie că pui problema din perspectiva artistului aflat la început de drum pe care, de regulă, nimeni nu dă doi bani, sau din perspectiva cetățeanului unei țări sărace cu un sistem economic și legislativ defectuos, o inițiativă socială cu o astfel de misiune e o adevărată salvare. Pentru consumatorul de rând, acest proiect vine, de asemenea, ca o gură de aer proaspăt în cadrul industriei muzicale, axată exclusiv pe obținerea profitului și neavând un scop înălțător dincolo de entertaining.
Muzica este singurul limbaj universal și cred că ar fi timpul să-i acordăm mai multă atenție, având în vedere impactul pe care îl poate avea asupra maselor. Nimic nu e mai trist decât un ritm monoton pe care răsună versuri fără noimă (eventual cu tentă sexuală) și care e în stare să ridice în picioare un stadion întreg, hipnotizat și desființat intelectual. N-am nimic cu muzica de dragul muzicii – poate fi cel mai bun catalizator către relaxarea fizică și mentală, poate să deblocheze canalele de creativitate ale ascultătorilor, poate genera revelații profunde.
De cealaltă parte este, însă, muzica produsă pentru un scop, tărâm încă neexploatat la adevăratul potențial în România. Mesajele politice transmise prin muzica rap românească, de exemplu, au un ton mai degrabă resemnat decât mobilizator – asta pentru că artiștii nu cred cu adevărat în posibilitatea unei schimbări. Într-o țară care și-n noaptea de Înviere dansează în cluburi, n-o fi muzica singura unealtă din sistem care poate fi întoarsă cu succes împotriva sistemului? Dacă e ceva la care românii sunt cu adevărat receptivi, atunci e vorba de mesajele transmise prin muzică.
Mă bucur că am avut ocazia să particip la prima ediție The Diplomatic Agenda și să aflu despre PeaceTones, pentru că am ajuns să-mi pun întrebări de tipul celei de mai sus. Aparent idealiste, astfel de abordări sunt esențiale tinerei generații din România, atâta timp cât avem pretenția de a ne numi generația schimbării.
Sursa foto: Wikimedia.org
