The Wednesday Music Spotlight: The Hurricane

Distribuie!

de Bogdan Minuţ

Cazul „uraganului” este unul faimos – atât de faimos încât l-a inspirat până şi pe Bob Dylan să răspundă printr-un cântec de protest. Povestea melodiei – care diferă în unele aspecte de adevăr, dar care însă ne oferă un rezumat destul de bun – ni-l prezintă pe Arthur Dexter Bradley, tâlhar ordinar, în colţul din stânga al ringului şi pe Rubin Carter, pugilist, în colţul din dreapta. Cel dintâi şi a sa bandă comit o triplă omucidere într-un bar din Patterson, New Jersey. În acelaşi timp, cel de-al doilea, aflat în maşina personală, împreună cu doi prieteni, este oprit de poliţie. De aici, cazul devine progresiv mai urât.

Schema bandiţilor este perfectă. După ce Bradley aparent îi omoară pe cei trei din bar, Bello, al doilea, vine şi jefuieşte casa de marcat spunând „I didn’t do it! I was only robbing the register […] I saw them leaving. One of us had better call up the cops”. Când este interogat de către poliţie, spune: „I saw two men running out they looked like middleweights, they jumped into a white car with out-of-state plates” – exact descrierea maşinii lui Rubin Carter. Norocul pugilistului stă iniţial în faptul că una dintre victime este încă în viaţă (deşi nu pentru mult timp) şi răspunde hotătrât că nu Carter ar fi comis crima.

Însă, timpul trece, şi după aproximativ patru luni, încă nu s-a găsit vinovatul – sau cel puţin nu a fost pedepsit. În schimb, lui Bradley i se propune să depună o mărturie falsă împotriva lui Rubin Carter, în schimbul aranjării unei slujbe la un motel, cu singurul motiv menţionat: „You'll be doing society a favor”. Astfel, adevăratul criminal decide să joace o miuţă cu legea şi să-şi cureţe cazierul. Cazul acesta de discriminare rasială şi corupţie în interiorul poliţiei este un exemplu perfect de distopie americănească. Desigur, judecata a fost un adevărat „pig-circus” după cum scrie şi Dylan, toate cărţile lui Carter fuseseră marcate dinainte, ce a urmat a fost doar o formalitate. Este foarte frumoasă şi comparaţia care se face între Rubin şi Buddha – o aluzie clară la nevinovăţia pugilistului. Aceasta este povestea Uraganului.

Melodia este tipică pentru o baladă a morţii. Se bazează pe câteva acorduri de bază din gama La minor şi nu schimbă aproape nimic până la sfârşit. Vioara care interpretează mini-solouri înre strofe este în opinia mea mai potrivită decât clasica muzicuţă pe care o foloseşte de obicei Bob Dylan. Toată povestea de mai sus suprapusă pe acest instrumental monoton amplifică oarecum senzaţia de falsă-justiţie. Precum aştepţi ca ceva să se întmple şi Uraganul să scape de acuzaţii, la fel aştepţi şi ca melodia să se schimbe – să intervină ceva: un interludiu, o parte instrumentală mai lungă, dar nu – totul este simplu si anost, ca şi întregul fir narativ – unul lipsit de intrigă, care începe direct cu deznodământul.

Din fericire, în realitate s-a întâmplat diferit. Rubin Carter a încercat şi a reuşit într-un final să scape de acuzaţiile ce i se aduceau. Dar melodia rămâne şi, odată cu ea, şi gustul amar ce-ţi rămâne în gură când observi cum se pot juca unii oameni cu viaţa unui alt om, fără ca nimeni să-i găsască măcar puţin vinovaţi.

Dar ca să nu închei pe o notă atât de tristă, aş zice mai degrabă să ascultăm o altă micro-naraţiune muzicală din discografia maestrului Dylan, şi anume Motorpsycho Nightmare! O să vă distraţi!

P.S.: Există şi un film după cazul „uraganului”, dacă v-am stârnit interesul – The Hurricane (1999), cu Denzel Washington în rolul lui Rubin Carter!

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*