de Bogdan Minuţ
Back to the future, dragi cititori ai acestei rubrici umile. Am decis să las puţin deoparte subiectul micro-naraţiunilor muzicale şi să vă invit la un salt de aproximativ patruzeci de ani. Probabil aţi auzit de Chinawoman via oamenii drăguţi de la Radio Guerilla, sau de pe Facebook, unde a devenit un micro-fenomen; iar dacă nu aţi auzit, nu aveţi încotro, căci veţi auzi acum!
Probabil mulţi dintre voi, când vedeţi numele de „Chinawoman”, vă întrebaţi înainte de toate „ce este Chinawoman? Să fie o trupă? O femeie din China?” – întrebări legitime şi logice, care, de altfel, stau la baza experimentului de gândire pe care acest nou exponat al muzeului muzicii universale îl presupune. Michelle Gurevich este persoana din spatele acestui experiment şi fie că vreţi sau nu să credeţi, toată muzica pe care urmează să o ascultaţi de la ea este înregistrată şi compusă în dormitorul ei.
Având o experienţă de zece ani în industria cinematografică, nu e de mirare că aspectul artistic şi creativ al melodiilor ei este unul extrem de bine dezvoltat. Versurile sunt captivante, curajoase, usor obscene pe alocuri, dar mai ales abstracte – uneori clar abstracte printr-o claritate excesiva şi îţi dau senzaţia că te întorci în timp; dar nu cum se spune prin comentarii – „I feel I’m in the `80s again” – ci o întoarcere în timp progresivă – din acord în acord te deplasezi uşor din an în an, relativ. Pe lângă aspectul critic, uşor alegoric al unora dintre melodii (de exemplu: Party Girl, Let’s Meet sau Vacation from Love), este de remarcat francheţea prezentă în restul pieselor – precum Russian Balerina, melodie semiautobiografică, sau To Be With Others. Ca primă impresie, melodiile scrise şi cântate de Chinawoman mi s-au părut a fi combinaţia cea mai aproape de perfecţiune între poeticitate, melodicitate şi influenţe tradiţionale.
Să luăm, de exemplu, melodia Friday Night. Pianul din introducere dă o senzaţie aproape gotică – faptul că este foarte jos (un lucru definitoriu pentru melodiile ei) şi structura ritmică uşor sacadată. Sintetizatorul ce intră odată cu tobele şi basul este obsesiv şi aduce cu ceva din era încă-nu-apusă a synth-pop-ului. Apoi intră vocea ei şi toată melodia capătă o întorsătură nostalgico-macabră. Efectul de reverb şi tăierea tuturor instrumentelor în afară de tobe şi bas este un procedeu pe cât de des folosit, pe atât de pertinent din punct de vedere artistic în aproape orice melodie. Versurile prezintă perspectiva subiectivă a eului care este în acelaşi timp şi cameraman la o petrecere. Este foarte interesant cum ochiul acestuia se confundă pe parcursul melodiei cu cel al camerei pe care o poartă – „I see the smiles in black and white”, „My friends and I are dancing in black and white”.
Nu vreau să vă plictisesc prea mult cu acest nou artist devenit celebru peste noapte, aşa că voi încheia, cu un ultim gând: este de necontestat calitatea melodiilor scrise, produse şi înregistrate de Chinawoman, însă am o senzaţie că acesta este doar vârful aisbergului care va să fie discografia ei. Până acum, totul sună extrem de promiţător şi cu siguranţă intră pe lista trupelor pe care le urmăresc îndeaproape.
Sursa foto: Wikimedia.org
[…] pe gen90.net reţinem un articol care este mai mult decât o recomandare muzicală, este o adevărată […]