de Bianca Ceică
Da, a trecut din nou ACEA perioadă din an când decoraţiuni luminoase împodobesc oraşele şi orăşelele, copiii fac liste interminabile pentru Moş Crăciun, iar colindătorii ignoră gerul aprig şi răspândesc urări de bine pe la casele oamenilor. Perioadă perfectă pentru a reflecta la realizările şi dezamăgirile din fatidicul an 2013, dar şi pentru a-ţi face planuri îndrăzneţe pentru anul care vine mai puţin încărcat de superstiţii.
În magica şi mult aşteptata lună a cadourilor, sunt foarte la modă faptele bune: ONG-urile se apucă să strângă fonduri pentru orfani şi bătrâni, primăriile împart cadouri elevilor şi oamenilor cu situaţii materiale dificile, iar cetăţenii de rând ajută şi ei cum pot, prin donaţii şi participarea la evenimente caritabile. Nimic rău, aceste iniţiative sunt, într-adevăr, lăudabile, mai ales că răsplata este pe măsură: zâmbete de la oamenii în vârstă, pupici şi îmbrăţişări de la copilaşii fără părinţi şi, în final, mulţumire sufletească cât cuprinde.
Totuşi, nu mă pot abţine să nu mă întreb de ce este nevoie să vină sfârşitul unui an pentru a se trezi bunătatea în conştiinţa noastră, a tuturor? Ce s-a întâmplat cu acţiunile de binefacere înfăptuite fără un motiv anume? Unde sunt cei care îi ţin pe bătrâni de mână şi le citesc poveşti copiilor orfani pentru că aşa simt, nu pentru că vine Naşterea Domnului? Oare faptele caritabile nu au acelaşi ecou dacă sunt făcute vara sau toamna? Cumva oamenii nevoiaşi dispar în timpul anului, iar bolile şi necazurile aşteaptă, cuminţi, până vine din nou luna decembrie? Greu de crezut.
O fi de vină spiritul de turmă, ce ne îndeamnă să trecem la fapte mărinimose de sărbători sau poate că pe parcursul anului, preocupaţi de problemele personale, am uitat că există oameni care se confruntă cu drame adevărate. Cine ştie? Cert este că, în fiecare dintre noi, zace un creştin adevărat, care se trezeşte, inevitabil, odată cu venirea Crăciunului.
Sursa foto: Wikimedia.org
