Bunicii chiar stiu să organizeze o masă de Craciun!

Distribuie!

Bănuiesc că am mişunat cu toţii înainte de Crăciun în sus şi-n jos căutând felurite cadouri pentru cei dragi şi storcându-ne cardurile de credit şi portofelele de ultima picătură de viaţă.  Şi, de ce nu? În fond, am mai trecut cu bine peste încă un an în care s-au întâmplat destule şi, ca bonus, am supravieţuit şi unei apocalipse trântite exact în mijlocul sărbătorilor de iarnă.

Aşa că, să ne bucurăm în continuare de acest dezmăţ! Nu de alta, dar, am o presimţire că, undeva în a doua jumătate a săptămânii viitoare ne vom adânci din nou în rutina zilnică, vom aduce bani şi note bune acasă, iar viaţa îşi va relua ciclul firesc.

Dar toate acestea vor veni mai încolo. Să trăim în prezent şi să vorbim puţin despre ceea ce a devenit un obicei de Crăciun: masa în familie. Aceasta este un prilej de mâncăruri alese, colinde ce pot topi şi calota glaciară, cadouri – cumpărate, de cele mai multe ori, din propriii bani – şi, nu în ultimul rând, şansa de a-i vedea pe toţi membrii familiei laolaltă.

Sau, cel puţin aşa îţi poţi închipui o masă de Crăciun. Realitatea este, nu de puţine ori, destul de diferită. Frăţiorii şi surioarele mai mici stau, probabil lipiţi de calculatoare şi PlayStation, de unde nu se dezlipesc decât pentru a despacheta cadourile şi a se smiorcăi puţin pentru că nu au primit ultimul model de iPhone; unchiul din provincie s-a îmbătat mai repede decât se aşteaptă oricine şi dărâmă bradul, iar, după nici patru ore, lumea începe deja să părăsească locul faptei.

N-a fost cazul şi anul acesta, totuşi. Bunicii s-au întrecut pe ei, alegând cele mai diverse sortimente de mâncăruri, băuturi fine şi colinde tradiţionale. La primul semn de beţie a vre-unui mesean, băutura a dispărut ca prin farmec şi nu a mai apărut decât dacă o rugai foarte frumos. Când festinul era pe terminate – şi colindele de pe CD erau deja ascultate de cinci ori fiecare –, bunicul a dat tonul şi am început cu toţii să fredonăm „Din an în an”, „Sculaţi gazde” şi „O, ce veste minunată”. Apoi am citit fiecare câte o epigramă de Topârceanu.

Şi, chiar când credeam că, finalmente, am dat de un Crăciun în care toate lucrurile să meargă strună, fratele meu a făcut un anunţ: „M-am plictisit. Hai să jucăm Monoply!”. Fapt ce a avut un efect devastator. Nu mă înţelegeţi greşit, îmi place să joc Monopoly. Îmi place mai ales când sunt atât de beat încât ştiu că am să adorm înainte să apuc să arunc cu zarurile. Dar acum eram treaz, energic şi nici o părticică din mine nu voia să înceapă un joc ce putea dura mai bine de trei-patru ore. Din fericire, am fost salvat.

Bunica a insistat să jucăm mima. Şi asta am şi făcut. Iniţial, verii mei mai mici au fost puţin alarmaţi. Ideea de a juca un joc fără tastatură, joystick sau măcar cu puţină electricitate era sinistră. Aşa că, să stea în faţa întregii familiei mimând ceva anume suna a vrăjitorie pentru ei.

Însă, înainte să se termine prima rundă, erau exaltaţi. Trebuie menţionat, totuşi  că nu este prea indicat să joci cu cineva de şapte ani, căci tot ce pot mima se rezumă la a trage cu arcul – „Jocurile Foamei” – şi a se preface că te muşcă de gât – „Twiligt”, cred, sau ceva din noua generaţie de vamipiri, oricum, sigur nu „Dracula”.

Nici bunicii nu sunt extrem de uşor de înţeles. Mâinile întinse în lături şi alergatul prin cameră am dedus destul de repede că era un Spitfire, dar am avut ceva probleme când au mimat „Război şi pace”.

După ce copiii au fost duşi în pat, având minţile pline de chestii grozave din trecut şi de Harry Potter – datorită mie –, am încheiat jocul. Dar nimeni nu avea chef de somn. Aşa că am deschis ultima sticlă de vin roşu şi am jucat „Moşul stă pe prispă” până mult după miezul nopţii.

Crăciunul în familie poate fi, deci, o sărbătoare cu adevărat unică şi amuzantă. Fireşte că, în primă instanţă vei regreta puţin că ai venit la bunici şi trebuie să stai pe scaun, încercând să eviţi întrebări stânjenitoare despre ce ai făcut în anul acela. Dar, cu atitudinea potrivită, voia bună o să curgă şi te vei simţi cu adevărat bine alături de cei dragi.

Iar bunicii îşi vor aminti, probabil, cu nostalgie de Crăciunurile din tinereţea lor. Când lumea se refăcea după două războaie mondiale, cadourile se rezumau la fructe culese din pomii din spatele casei, iar comuniştii interziceau colindele.

Închei cu o urare pentru toţi cititorii, asociaţii şi membrii familiei Gen90: să aveţi parte de un Revelion de poveste şi să ne auzim la anul la fel de voioşi, puşi pe râs şi gata să întâmpinăm un nou an de încercări, dar şi reuşite!

Ciprian Radu

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*