Sunt eu Charlie?

Distribuie!

de Alex Szollo

Fascinația mea față de libertate m-a făcut să urmăresc foarte atent tulburătoarele evenimente recente din Paris.

De ce fascinație? Ei bine, pentru că libertatea este un concept extrem de puternic. Ca orice concept puternic, trebuie abordat însă cu un mare grad de responsabilitate, iar atentatul de la Paris este, după mine, o încălcare a acestei responsabilități.

Țin să precizez din nou ceea ce am spus în postarea cu #jesuischarlie de pe Facebook, și anume că niciun element social, cultural, rasial, religios sau de orice altă natură nu ar trebui să stea în calea libertății de exprimare. Nimeni și nimic nu poate scuza faptul că s-a comis o crimă cu sânge rece având drept motiv niște caricaturi. Nimeni nu ar trebui ucis pentru ceea ce gândește, spune, scrie sau desenează. Nu într-o lume civilizată, democratică și liberă!

Urmărind diversele opinii generate de barbaria asta cumplită, am observat două tendințe: unii pun viralul slogan al celor de la Charlie Hebdo la afirmativ, alții la negativ. Unii îi transformă pe caricaturiștii uciși în martiri ai luptei pentru libertatea de exprimare, alții, mult mai tranșanți, îi blamează pentru îndrăzneala prostească de-a se fi luat de Islam în condițiile existenței islamismului (da, există o diferență între Islam și islamism, cel din urmă fiind fundamentalismul islamic). N-am văzut, însă, pe cineva care să pună sloganul ăsta la interogativ. Așadar, voi încerca s-o fac eu. Deci, sunt eu Charlie?

Răspunsul la întrebarea asta e destul de complicat, pentru că problema în sine este complicată. Așa cum am spus, nu se poate ca într-o lume civilizată și liberă să moară oameni datorită unor desene. Însă fiecare om trebuie să fie conștient de un lucru: gândirea dusă la absolut nu ajută la nimic. Așadar, orice libertate, oricât ar fi de garantată de orice lege, normă, cod și așa mai departe, ar trebui circumscrisă unui anumit grad de responsabilitate socială.

De regulă, nu-mi prea place să îi dau exemplu pe americani. Am spus-o și o repet: sunt oameni faini, dar și sistemul lor își are tarele lui. Cred, însă, că în contextul de față, felul în care s-a înțeles în câteva cazuri de la ei responsabilitatea socială a libertății de exprimare, merge foarte bine.

Așadar, să-l luăm ca exemplu pe nenea Mel Gibson. Mare nume, mare palmares. Ei, la un moment dat, nenea Mel Gibson s-a făcut varză din cauza excesului de alcool și-a-nceput să-i înjure de toate alea pe evrei, văzându-i responsabili de toate relele lumii. L-a închis cineva? Nu. L-a bătut cineva? Nici vorbă. L-a omorât cineva? Doamne ferește! Pur și simplu, societatea i-a cam adresat un mare „Nene, vezi că dumneata ești cam bou!”, scăzându-i popularitatea.

Dacă urmăriți Duck Dynasty, celebrul reality-show despre bărboșii din familia Robertson, sudiști conservatori care și-au făcut o avere dintr-o afacere cu fluiere de chemat rațe sălbatice, știți că unul din ei, Phil, pare-mi-se, a-nceput să vorbească despre homosexuali, negri (nu, n-o s-o iau ca și Tribunul și să includ și ungurii și evreii), și mai știe Sfântul ce categorii sociale. Postul de televiziune care transmitea emisiunea s-a dezis de declarațiile tipului, având în vedere faptul că există destui negri și homosexuali în State, și că nu toți sunt în stare să ignore comentariile unui bărbos sudist cu orientări conservatoare, care nici n-are educația necesară pentru a și le exprima în așa fel încât să atenueze din efectul bolovănos. Nici aici n-a închis, n-a bătut și n-a omorât nimeni pe nimeni. Așadar, hai să fim oameni, că se poate.

Orice om știe că religia este compusă din elemente care sunt considerate sacre de către adepți, fie că adepții ăștia o urmează într-o manieră deschisă la creier sau fundamentalistă. Asta e natura ei de religie, să se constituie din elemente percepute drept sacre. Da, e OK să faci mișto de felul în care oamenii văd religia, orice om deștept, indiferent că-i religios sau nu, poate vedea motive de-a face asta în fiecare zi. Dar poți s-o faci și fără să implici simbolurile sacre ale religiei respective într-o manieră grosolană.  Poți face mișto de religie prin faptul că-i satirizezi liderii actuali. Dar sub nicio formă nu ataci fondatorii, pentru că pe principiile fondatorilor și-au bazat credința toți oamenii care cred, indiferent că-s fundamentaliști sau nu. Cu alte cuvinte, nu se face mișto, bășcălie, și așa mai departe de Dumnezeu, Allah, Iisus, Mohamed, Fecioara Maria, Sfântul Duh, și așa mai departe. Astea sunt personaje-simbol, care înseamnă enorm de mult pentru oamenii care cred în ele. Nu-mi trebuie studii teologice ca să vă argumentez asta, îmi trebuie doar faptul că eu însumi sunt un om credincios, un om căruia nu i-a picat tocmai bine faptul că a văzut la băieții de la Charlie Hebdo caricaturi de o obscenitate absolută cu Iisus, spre exemplu. Însă, datorită faptului că am o minte și o inimă deschisă, sunt genul de om care nu a reacționat altfel la aceste caricaturi decât: „Asta este, atâta știu, atâta pot, atâta fac.” Din păcate, băieții ăia cu „Allahu akbar” rostit înflăcărat de după cagule nu aveau mințile și inimile deschise, așadar s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

Nu mă mai întind mult, promit. Am pus viralul la interogativ, acum e vremea să încerc să răspund, oricât de greu mi s-ar părea. Așadar, sunt eu Charlie? Da, din punctul de vedere al curajului de-a înfrunta un obstacol ideologic. Însă când vine vorba de armele/tacticile cu care acest obstacol a fost înfruntat în contextul atentatelor, trebuie să răspund, ca om responsabil din punct de vedere social, cu un „nu” ferm.

Sursa foto: wikimedia.com

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*