„România: faină țară, păcat că e locuită”…oare chiar așa să fie?

Distribuie!

de Andrei Pop

Înainte de a continua să citiți acest articol, țin să scot în evidență faptul că e un articol de opinie, bazat pe experiențe personale, prin care doresc să aduc în discuție o perspectivă nu tocmai nouă, dar a cărei importanță a fost neglijată până acum. După cum v-ați dat seama deja, este vorba despre atitudinea românului de zi cu zi.

De nenumărate ori, dacă întrebi pe cineva de ce lucrurile merg așa cum merg la noi în țară, ei vor spune aproape automat că „Guvernul e vinovat”, că vezi Doamne, Parlamentul e aducătorul a tuturor nedreptăților, și că statul e de vină pentru toate relele pe care le suferă românul de rând. Ei bine, eu tind să cred că lucrurile stau un pic altfel.

În primul rând, conducerea țării e formată din cetățeni români, a căror educație a avut loc pe aceleași meleaguri ca și restul românilor. În al doilea rând, corupția la noi în țară nu se întâmplă doar la nivel înalt. Această afirmație chiar nu are nevoie de argumente secundare. Cu toții știm că e așa. Împreună, aceste două idei demonstrează faptul că Guvernul sau „statul” nu sunt singurele surse ale problemelor economice, sociale și, mai ales, birocratice, cu care dăm cap în cap zilnic.

Și dacă asta nu e sursa problemelor noastre, atunci care e? Ei bine, o bună parte din răspunsul la această întrebare îl constituie atitudinea noastră, a românilor în general, care decidem să punem vina pe o entitate abstractă, când noi înșine nu facem altceva decât să copiem comportamentul „Statului” și să îl transpunem la o scară mai mică. Cu alte cuvinte, nu suntem cu nimic mai buni decât cei care ne conduc.
Bineînțeles, o replică la tot ce am spus mai sus ar fi că „având în vedere că cei pe care i-am votat nu ne susțin, iar noi trebuie să ne facem un trai, corupția e singura opțiune. Cumva trebuie să supraviețuim.” Într-adevăr, dacă acesta ar fi într-adevăr cazul, poate că aș fi de acord. Dar nu e. Contextul la care această replică face referire este perioada dinainte de 1989, când părinții noștri stăteau la cozi infernale, pe la 4-5 dimineața pentru un kilogram de zahăr și un litru de ulei. În acel context era vorba de un anumit nivel de stres care forțează instinctele de supraviețuire ale individului, motiv pentru care, deși incorect, acest comportament reprezenta nici mai mult nici mai puțin decât reacția naturală a ființei umane. Dar România de astăzi nu are nici pe departe un asemenea nivel de probleme, iar noi trebuie să acceptăm asta și să ne adaptăm comportamentul ca atare.

Privind dintr-un unghi obiectiv, veți observa că la rădăcina corupției din zilele noastre stă faptul că acest comportament care a fost inițial o reacție natural umană, declanșat de nevoia de a supraviețui, s-a transformat treptat în obiceiuri. Instinctul de supraviețuire implică un oarecare nivel de egoism la nivel individual.

Totodată, trebuie să acceptăm faptul că instinctele de supraviețuire au foarte mult de a face cu apetitul. În procesul de trecere de la supraviețuire la obicei, aceste trăsături (egoismul, apetitul etc.) s-au transformat treptat în normă socială, astfel că, astăzi, este „ok” să trișezi la un examen, este „ok” să te folosești de nepotisme și mită ca să obții o funcție, și este totodată „ok” să nu te „stresezi” la serviciu. „De ce? Pentru că trebuie și noi să supraviețuim cumva.” Din păcate, acest mod de a rezolva problemele implică o viziune pe un termen foarte scurt, care costă generația de mâine (copiii voștri, și ai mei, printre alții) foarte mult în ceea ce privește puterea economică a țării, statutul nostru internațional ca nație și, probabil cel mai important lucru, abilitatea noastră de a spune cu sinceritate că suntem mândri că suntem Români.

Ce e de făcut dacă atitudinea noastră e problema? Ei bine, uite câteva lucruri pe care le putem corecta, cu sau fără ajutorul „statului”. Primul lucru ar fi sistemul educațional. Și nu mă refer la cum e structurat sistemul, ci la cum ne comportăm noi, atât profesorii cât și studenții în acel mediu. Un alt coleg de al meu de la revistă a adus problema în discuție și a menționat faptul că școala este primul contact al copilului cu un mediu profesional, motiv pentru care exemplul pe care profesorul îl oferă studentului este foarte important. Dacă profesorul nu își respectă propriile reguli, dacă el nu are cuvânt și așa mai departe, la fel se va comporta și copilul, care mai târziu va fi poate, și el profesor, dar care la fel de bine ar putea ajunge în fruntea țării, și ne-ar conduce așa cum a învățat la școală.

Un al doilea lucru pe care noi, generația de astăzi, va trebui să îl schimbăm pentru a ne asigura că ai noștri copii vor avea măcar șansa unei educații pe bune, este să pretindem unii de la alții etică profesională, dar, poate mai important decât a pretinde, să îndrăznim a pretinde acest lucru atâta timp cât noi înșine nu ne comportăm în mod opus.

În al treilea rând, hai să ne schimbăm atitudinea asta de „fain plai, păcat de oameni”. Am fost binecuvântați cu o țară superbă. Hai să facem fiecare, în părticica noastră, să scoatem în evidență frumusețea acestei țări. Dacă tot ne-au fost dați talanții, hai să îi fructificăm. Dar țin să reamintesc că asta nu se va întâmpla dacă noi continuăm să acceptăm comportamente corupte și să ne complacem în situație.
Lista continuă. Eu unul nu cred că „e păcat de oameni”, dar sunt conștient de faptul că trecutul nu prea îndepărtat al țării noastre și-a lăsat amprenta în cultura românului de astăzi, iar dacă noi, fiecare dintre noi, nu ne analizăm comportamentul și continuăm să promovăm această cultură distructivă, nu avem dreptul să pretindem a avea un guvern care să susțină poporul.

România se află într-un cerc vicios, în care corupția are loc la toate nivelurile, iar corupția unui membru al sistemului alimentează corupția celorlalte (spre exemplu guvernul corupt care ne face pe noi cetățenii să credem că e ok să fii corupt, și viceversa-corupția poporului slăbește autoritatea acestuia în fața conducerii statului, astfel slăbindu-ne democrația). Așadar, dacă e să facem vreo diferență, atunci va trebui să înceapă de undeva și chiar nu contează de unde, pentru că, având în vedere în ce situație suntem, de oriunde am începe, ar fi la fel de greu, dar (și aici e vestea bună) deloc imposibil.

Eu unul am început deja să îmi fac partea. În fiecare zi sunt atent să mă autocritic și să îmi dezvolt mai mult și mai mult spiritul civic și integritatea profesională și nu numai. Acesta este și motivul pentru care sunt conștient de faptul că este dificil a nu fi corupt când corupția te înconjoară. Dar, concomitent, acesta este motivul pentru care știu că e posibil să fii integru, chiar și în asemenea condiții.

Rămâne ca fiecare dintre noi să își facă partea, și sper eu, o veți face în ideea că (România) nu e a noastră, (România) nu e a strămoşilor noştri –(România) este a urmaşilor noştri... Știu, știu, sună a clișeu siropos, dar acesta e adevărul, și cu cât îl acceptăm mai repede, cu atât mai repede vom putea fi mândri (și pe bune de data asta) că suntem români. Și imaginați-vă ce frumos ar fi să putem fi mândri că suntem români datorită unor fapte care au avut loc în trecutul recent, nu acum o jumătate de veac. Eu sunt optimist în ceea ce ne privește țara. Voi ce credeți?

Taguri

Arhiva