Dacă există un domeniu în România care nu e în criză, cel puțin de idei, atunci acela este domeniul cinematografiei. În ultimii ani, lumea filmului românesc și-a luat un avânt extraordinar, umplând scenele festivalurilor de film de lung-metraje, dar și de scurt-metraje de la Cannes, Berlin și alte orașe din Europa, dar și de peste ocean. Și în timp ce scriu, cu siguranță, undeva în România, câteva scenarii, câțiva actori și câteva filme așteaptă cuminți să fie premiate.
Tineri talentați pasionați de actorie. Da, asta caută Florin Șerban, unul dintre cei mai apreciați regizori români ai ultimilor ani. Și, că vrea sau nu, îi găsește. Iar ”Eu când vreau să fluier, fluier” a fost doar începutul unui drum neașteptat de frumos pentru regizorul Florin Șerban, dar și un pas înainte făcut de România.
Prima participare a lui Florin Șerban la Festivalul de Film de la Berlin l-a încărcat pe drumul spre casă cu două dintre cele mai semnificative premii ale festivalului, Marele Premiu al Juriului (Ursul de Argint) şi premiul Alfred Bauer pentru creativitate în film. Cele două premii nu au fost de ajuns, iar în anul 2010, ”Eu când vreau să fluier” a fost propunerea României la Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, iar în 2011 a câștigat premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de la Ravenna.
Dar ce e mai remarcant în primul său lungmetraj, este alegerea celor doi tineri actori, George Piștereanu și Ada Condeescu, tineri fără experiență concretă în cinematografie, dar și a deținuților din penitenciarul unde s-a filmat, deveniți actori peste noapte, care au reușit într-un final să impresioneze criticii de film. Și asta cu indicațiile date de Florin Șerban.
Nu știu cât la sută din populația României a văzut acest film, nu știu nici cât la sută dintre oameni au plecat din cinematografe gândindu-se la ceva mai mult precum mesajele fine din spatele acțiunilor, însă s-a văzut clar că Florin Șerban a mizat mai degrabă pe capacitatea, inovația actoricească, pe ceea ce pot actorii să transmită publicului decât pe efecte speciale și ceea ce ar putea înțelege cu ajutorul muzicii de fundal. Asta pentru că filmul ”Eu când vreau să fluier” este mai mult decât o creație cinematografică menită să îi aducă pe oameni într-o sală de cinema. Este o artă care vrea să convingă, să trezească emoții, să inspire, și a reușit să fie, după cum spune însuși regizorul că trebuie să fie un film de debut, ”puternic şi să ai posibilitatea să arăţi puţin din viziunea ta filmică”.
Iar Florin Șerban încă are planuri mari. În prezent, lucrează la un alt lungmetraj, ”Îmi curgi prin vine”, care va avea în distribuție din nou actori neprofesioniști pasionați de actorie. Pentru că pentru regizor, după cum este expus și la înscrierea la Școala sa de Actorie, pentru a fi actor de film este nevoie de trei lucruri: curaj, imaginaţie şi un chip care spune o poveste. Iar asta nu poate decât să ne spună că Florin Șerban este un deschizător de drumuri pentru tinerii actori și poate, cel mai îndrăzneț și inteligent regizor din România.
Și, neașteptat sau nu, recenta sa creație a câștigat deja simpatia profesioniștilor din domeniul filmului: scenariul a fost ales să participe la Festivalul de film de la Thessaloniki, cel mai important festival de film din Sud-Estul Europei şi cel mai vechi festival de film din Balcani, și, de asemenea, este singurul proiect din Europa de Est selectat la ediţia 2012 a Cinemart, din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam.
Iar dacă specialiștii au fost deja impresionați, cu siguranță ne vom trezi în 2013 în fața unui film ce va aduce din nou România pe scenele internaționale ale festivalurilor de film și îi va motiva pe tinerii români care aspiră la o carieră în cinematografie.
Bianca Radu
Related posts:
Andrei Şerban- un regizor global („Români cu care ne mândrim”)
Florin Piersic – Pur şi simplu („Români cu care ne mândrim”)
Sergiu Nicolaescu- Filmul din viaţă şi viaţa din film („Români cu care ne mândrim”)
Maia Morgenstern – Luceafărul de dimineață care a schimbat România („Români cu care ne mândrim”)
