Deşi din sală nu este observabil, cântatul la vioară este cât se poate de inconfortabil. După câteva ore de studiu, violonistul are dureri acute, dar nu ar renunţa niciodată la ceea ce face, dovada este cicatricea de sub bărbie, rămasă în urma orelor de studiu intens.
Pentru Alexandru Tomescu, performanţa nu are limite. Cu zeci de premii internationale şi naţionale la activ şi spiritul enescian care-i inundă simţurile cu inspiraţie şi pasiune, muzicianul este „ un tânăr nonconformist al cărui spirit liber se reflectă perfect în muzica sa, care caută în sufletul oamenilor dorinţa de a trece peste insatisfacţii, umilinţe şi frustrări” (Silvian Rusu).
„ Avea însușirile unui copil care face performanță: retras, introvertit, plutind într-o lume în care noi, ceilalți, nu aveam acces. Anii au trecut și lumea lui a început să se deschidă către noi”, povesteşte bunul său prieten Ioan Parhon.
Alexandru Tomescu, un violonist de excepţie, care şi-a câştigat dreptul de a cânta la vioara Stradivarius a lui Ion Voicu, un celebru violonist român, fost elev al marelui George Enescu, este o adevărată comoară culturală pentru România.
Umblă vorba prin popor cum că domnul Tomescu ar fi experimentat pe viu ceea ce înseamnă să fii„ artist de stradă”, cântând pe strada pictor Arthur Verona, la metroul piata Victoriei sau pe soclul statuii de la Casa Presei.
Violonistul mărturiseşte că aceste “spectacole” i-au pus la încercare spiritul creator, susţinând că a avut emoţii mai mari decât pe scenă. Suntem convinşi însă că este vorba de modestie aici, muzicianul atingând performanţa de a concerta în cele mai celebre săli, precum cea din Statele Unite” Cerritos Arts Center”.
De la debutul său din 1985, la vârsta fragedă de doar nouă anişori, violonistul a susţinut 200 de concerte şi recitaluri în 26 de ţări şi nu plănuieşte să părăsească ţara prea curând, nici măcar pentru o orchestră din Occident, fiind un naţionalist convins.
“Mie mi se pare că prea multă lume ne tratează ţara ca pe un coş de gunoi, gândind că tot ce e bun pleacă în străinătate, iar tot ce e rău rămâne aici. Eu am rămas aici pentru că mi s-a propus să fac anumite lucruri, credibile în ochii celor de acasă. România are nevoie şi de oameni care să se implice, care să-şi pună talentul, inspiraţia, energiile în slujba unor scopuri ce nu au neapărat finalitate imediată sau cuantificabilă în bani”, explică violonistul.
Solist concertist permanent al Orchestrei Naționale Radio București (de la 1 decembrie 2002) a cântat pe scenă alături de dirijori renumiţi precum Horia Andreescu, Alexandru Ganea Garry Bertini, Philippe Entremont, Christoph Eschenbach, Kurt Masur, Jin Wang, a câştigat numeroase premii şi concursuri, a cântat în Statele Unite pentru copiii cu cancer, a petrecut peste sute de mii de ore repetând şi a renunţat pentru un scurt moment la lumina reflectoarelor pentru a îmbrăca straiele unui cantador la gura de metrou.
Acest Paganini al României cu gusturi eclectice , acest Ambasador al Bunăvoinţei, nu numai în Coreea, cât şi în ţara sa, a încântat timpanele a milioane de oameni, câştigându-şi un loc pe piedestalul marilor valori ale României.
„Important este ca artistul să meargă să le vorbească oamenilor, să le spună ceea ce el simte. Oamenii reacţionează foarte bine la acest gen de comunicare. M-am convins de asta înţelegând ce înseamnă de fapt muzica: să comunici cu cei din sală”, adică să fii Alexandru Tomescu, un amalgam de trup, suflet, talent şi pasiune pentru cultură. Încet-încet, violonistul îi calcă pe urmele lui George Enescu. Şi cine suntem noi să-l oprim?
Ana-Maria Gheorghe
Related posts:
Cristian George Strat („Români cu care ne mândrim”)
Alexander Baumgarten – Recuperarea unui mileniu pierdut („Români cu care ne mândrim”)
Regele Mihai a fost, este şi va fi (Istoria unui conducător – istoria întregului popor)(„Români cu care ne mândrim”)
Victor Rebengiuc – omul pe care destinul l-a împins să devină actor („Români cu care ne mândrim”)
