Un stereotip comun în zilele noastre e acela că Evul Mediu ar fi o perioadă întunecată, sângeroasă, de declin; în cel mai bun caz putem vorbi de un fel de „hiat” în istoria Europei. La această descriere intrată în reflex se adaugă, prin contrast, o supra-apreciere a Antichităţii şi a Renaşterii, ultima fiind văzută ca „fiica legitima” a primeia, în timp ce Evul Mediu rămâne, asemănător unui bastard, intervalul de timp spre care privim cu ruşine.
Să fie oare aşa? Alexander Baumgarten ne arata că nu. Filosof de formaţie, el ne dezvăluie prin munca sa – traducerea a nenumărate opere din perioada medievală, în română – că epoca mult blamată merită să fie văzută şi altfel.
Alexander Baumgarten a facut loc în cultura românească unor gânditori clasici precum Plotin, Avicenna, Averroes, Sf. Augustin, Sf. Toma d’Aquino şi mulţi alţii. Prin traducerea operelor lor din greacă, latină sau arabă, avem, de asemenea, acces la o cu totul altă reprezentare a unui „mileniu de întuneric”. Deodată, Evul Mediu ne apare ca o perioadă în care viaţa intelectuală nu a murit, ci s-a retras din agora la mănăstire şi mai tarziu, la universitate. Iată că există, deci, destule făclii care să lumineze bezna medievală îmbibată de sânge, ciumă şi sentiment religios.
De ce e importantă contribuţia lui Baumgarten? De ce e importantă recuperarea cunoştinţelor unei epoci de mult apuse pentru noi, românii? Poate părea irelevantă, dar nu este aşa.
În primul rând, poporul român, cultural vorbind, a ratat startul. Cu câteva secole bune, chiar. În timp ce Occidentul cunoştea Renaşterea şi recâştiga valorile lumii antice (conservate, mai mult sau mai puţin, de medievali), românii mai aveau în faţă cel puţin trei secole de neant în ce priveşte cultura erudită. Lipsurile se vor simţi acut mai târziu, ceea ce ne duce la următorul argument.
În al doilea rând, atunci când cultura de tip erudit îşi face apariţia pe larg, la început de sec. XIX şi pe tărâm românesc, ea este o construcţie artificială şi foarte fragilă căreia îi lipseşte infrastructura. Îi lipseşte o bază epistemologică (acces larg la lucrări antice, medievale, renscentiste, iluministe etc.) pentru a putea cu adevărat să intre în actualitate şi în competiţie cu actorii culturali occidentali.
Filosofia, un domeniu bine edificat încă din Evul Mediu în Vest şi de care era multă nevoie şi aici, a avut cel mai mult de suferit din această ecuaţie. Fundamentele ei lipseau complet.
Lucrurile merg mai greu pe aici. Mai degrabă vârfurile filosofiei româneşti au preferat o lectură autentică a operelor de care aveau nevoie pentru a-şi desăvârși activitatea şi tocmai de aceea a durat ceva până ca opere filosofice universale, importante, să fie accesibile şi în limba română.
Alexander Baumgarten este puţin cunoscut, nefiind unul din acele vârfuri. Dar este în schimb unul dintre acei anonimi care „ţin lumea pe umerii lor” şi, în consecinţă, este esenţial în procesul umplerii golurilor din cultura românească, în limitele domeniului său – filosofia. Astfel, puteţi găsi traducerile sale în colecţii precum „Biblioteca Medievală” de la Polirom şi „Sursele clasice” de la Humanitas.
Adăugaţi la activitatea profesională şi un loc în consiliul de conducere al Institutului Cultural Român, plus activitatea aferentă de reprezentare culturală a României pe plan internaţional şi obţineţi un român cu care putem fi mândri.
Niţă Mihai
Related posts:
Profilul unui violinist de excepţie: Alexandru Tomescu îi calcă pe urme lui George Enescu („Români cu care ne mândrim”)
Regele Mihai a fost, este şi va fi (Istoria unui conducător – istoria întregului popor)(„Români cu care ne mândrim”)
Victor Rebengiuc – omul pe care destinul l-a împins să devină actor („Români cu care ne mândrim”)
Maia Morgenstern – Luceafărul de dimineață care a schimbat România („Români cu care ne mândrim”)
