Victor Rebengiuc – omul pe care destinul l-a împins să devină actor („Români cu care ne mândrim”)

Distribuie!

Nu cred că există vreun cinefil care având un background decent de filme româneşti să nu-l considere pe Victor Rebengiuc unul dintre cei mai importanţi actori pe care i-a produs Şcoala de Teatru din România. Într-o fracţiune de secundă îţi aduci aminte de figura care a dat culoare unor personaje remarcabile precum Apostol Bologa în ecranizarea romanului Pădurea Spânzuraţilor sau Ilie Moromete în filmul inspirat de romanul lui Marin Preda. Această figură a dat viaţă unor persoanje închipuite pe hârtie şi a devenit una cu ele pe fasciculul luminos al cinematografiei.

Pentru mine, un consumator avid de literatură de calitate, Victor Rebengiuc nu este numai un actor excepţional ci chiar un personaj în cărţile pe care le citesc. După ce am văzut ecranizarea Moromeţilor în regia lui Stere Gulea, figura lui Moromete, unul dintre cele mai complexe şi mai interesante personaje din literatura română, a prins contur şi s-a contopit cu chipul lui Rebengiuc care îi dă o savoare adiţională personajului prin prestaţia sa absolut magnifică.

În lumea teatrului a lucrat cu nume mari precum Yuriy Kordonskiy, Silviu Purcărete, Liviu Ciulei sau Alexandru Dabija, rolurile sale de excepţie fiind criticate cu exigenţă chiar de el însuşi. Rebengiuc afirmă într-un interviu: „Da, mă examinez critic. Dacă n-o fac eu, cine să o facă? De la cine să aştept evaluarea critică?” fiind nespus de nemulţumit de modul în care cronicarii de teatru îl evaluează dupa performanţele sale pe scenă şi de felul în care actorii în general sunt catalogaţi după ce părăsesc lumina reflectoarelor.

“Spun (cronicarii de teatru, n.r.): Victor Rebengiuc e în formă. Asta este critica de teatru? Parcă aş juca fotbal. Sunt în formă. Aşa se scrie. E în formă... în formă de cozonac...”

Un om ce crede ferm în destinul său, Rebengiuc îşi începe cariera de actor din pasiune pentru teatru, deşi în calea sa se profila un domeniu mai puţin intrigant, cel al electrotehnicii. Urmându-şi hobby-ul acesta reuşeşte să intre la Institutul de Teatru unde, sub tutela Aurei Buzescu, reuşeşte să-şi şlefuiască talentul şi să-şi perfecţioneze calităţile actoriceşti.

Cu noul val de regizori de dupa 2000 nu a avut un contact important, având câteva roluri minore în filmul lui Radu Muntean, Marţi după Crăciun şi în scurmetrajul lui Cristi Puiu, Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea. Rolul cel mai important în filmul de secol XXI  l-a avut în lungmetrajul lui Călin Netzer, Medalia de onoare pentru care a primit Premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul de film de la Thessalonik în 2009  precum şi Premiul Gopo în 2011.

Descris de colegii săi de platou drept un muncitor asiduu, Victor Rebengiuc pune suflet în fiecare secvenţă în care este filmat şi în fiecare replică pe care o rosteşte şi recunoaşte că fără pasiunea depusă în ceea ce face, talentul său ar fi în zadar.   

„Eu sunt de părere că dacă cineva are talent, indiferent de domeniu, nu se poate ca talentul ăla să nu-şi ceară dreptul la viaţă.”

Cosmin Acatrinei

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*