O poveste de dragoste – retrospectiva preşedinţilor ultimilor 22 de ani

Distribuie!

În ultima vreme am fost ocupat să scriu poveşti de dragoste despre o prietenă, despre un părinte, despre un frate. Acum aş vrea să menţin tonul şi să scriu încă o poveste de dragoste despre o ţară, o ţară a noastră, o Românie minunată.

De când ne ştim noi, neamul românesc, am trăit pe un tărâm bogat, un tărâm dorit de alţii, un tărâm cotropit de-a lungul timpului de mai multe civilizaţii. Astăzi războaiele de ocupație şi de exploatare nu se mai poartă cu armata şi nici cu artileria, se duc cu economia şi cu diplomaţia, ba poate cu politica.

Ultimii 22 de ani – o perioadă adesea discutată, criticată, analizată, dezbătută. De ce? Căderea blocului comunist la vremea lui ’89, înaintea generaţiei noastre, a însemnat pentru tinerii de atunci o speranţă la un alt stil de viaţă şi pentru bătrâni o schimbare ce le oferea o perioadă de răsuflare şi relaxare.

De fapt, lucrurile nu au stat deloc aşa. A urmat o perioadă de tranziţie plină de reforme pe toate planurile socio-profesionale. Mulţi nu au înţeles, s-au înşelat şi astăzi resimt un gust amar. Încă de atunci, cred eu, trebuia promovată ideea că o schimbare nu se poate face prin destituirea unui dictator, o schimbare începe acolo, dar durează şi costă, iar costul cel mai important al schimbărilor este timpul. Astfel, ne aflăm aici cu toţii după 22 de ani în care am plătit şi timp şi bani, întrebându-ne unde s-a produs schimbarea.

Am decis să scriu acest articol după ce am vazut un studiu al celor de la Econtext ale cărui rezultate le puteti vedea aici (http://www.econtext.ro/eveniment--2/politic/romania-presedintilor-ce-au-facut-iliescu-constantinescu-si-basescu-pentru-romania-vezi-cum-au-luat-tara-si-cum-au-lasat-o-iata-cum-au-evoluat-salariile-pensiile-somajul-numarul-saracilor-cat-au-fost-acestia-presedinti.html ). Este vorba despre 14 indicatori maroeconomici care reflectă cel mai bine situaţia în care se află România în urma schimbării postcomuniste.

Ideea de bază care reiese din cifrele date de cei 14 indicatori este că România cunoaşte, de fapt, o evoluţie şi nu o involuţie, cum susţin anumite persoane pe diferite canale media. Da, este adevărat, de 22 de ani România progresează, putem vedea cu ochiul liber asta. Dar ne întrebăm oare cât costă această dezvoltare, şi dacă este rentabilă oare? Păi nu prea ne punem zilnic astfel de probleme şi cred că nici cei ce ne conduc nu şi le pun.

Legat de studiul realizat de cei de la Econtext vreau să spun că acesta ar fi fost mult mai relevant (pentru economie) dacă aveam o analiză pe ani şi nu pe mandate ale preşedinţilor, însă faptul că este expus sub această formă ne permite să facem exact retrospectiva pe care o dorim. Şi mai vreau să amintesc două idei pentru ca cititorii mei să nu fie induşi în eroare:

  1. Evoluţia pozitivă pe care o denotă indicatorii din acest studiu nu reflectă meritele preşedinţilor. Adică România nu se află aici exclusiv din vina/datorită unui anumit preşedinte sau a mai multor preşedinţi, astfel vă sfătuiesc să priviţi doar orientativ acest studiu.
  2. Datoria externă a Romaniei după plecarea lui Ceauşescu a fost 0 lei, astăzi atinge pragul de 100 miliarde euro. Deci este foarte posibil să ne coste cam mult această datorie acumulată (în special pe perioada crizei economice).

Studiul realizat de Econtext ne ajută să vedem o imagine de ansamblu a perioadelor în care anumite facţiuni politice au condus România. Repet, rezultatele din studiu nu se datorează doar preşedintelui, pentru că astăzi trăim în democraţie, preşedintele fiind doar un mediator, dar totodată şi cel mai important factor de echilibru.

Nu doresc să critic fiecare preşedinte separat ca să nu existe păreri că aş susţine pe cineva anume sau că aş fi de o anumită culoare politică, însă la nivel general vreau să spun că fiecare dintre preşedinţi a avut un stil defectuos de a conduce. Asta nu din cauza lipsei de professionalism, ci din cauza lipsei de dragoste de ţară, lipsei de implicare, dăruire şi lipsei sentimentului de a face mai bine în jurul lor.

Un preşedinte ce doreşte să conducă o ţară trebuie să aibă calităţi de lider, să rezoneze cu valorile poporului, să aibă viziune şi să înţeleagă că este trimis în vârful piramidei pentru a lucra pentru interesul colectiv naţional. Noi nu prea am avut astfel de preşedinţi, ci preşedinţi ce rezonau cu valorile găştilor politice. Un cetăţean ce doreşte să-şi aleagă un preşedinte trebuie să creadă în el nu să îl aleagă în detrimentul altuia. Şi spun asta pentru că România în aceşti 22 de ani s-a confruntat numai cu voturi de manieră negativă, de tipul votez contra lui X pentru că nu îmi place de el şi nu îl votez pe Y pentru că îmi place de el.

I-am spus O poveste de dragoste pentru că, de fapt, asta i-a lipsit României în ultimii 22 de ani. O schimbare îndelungată, care azi ne afectează, s-a produs fără dragoste, s-a făcut cu lăcomie, nepotisme, pile, avariţie şi cu prostie.

Am mai scris acest articol pentru că fac parte din generaţia ’90 şi vreau să le spun tutror semenilor mei că fără dragoste de ţară, în interiorul oricăror graniţe am fi nu vom putea convieţui în armonie. Sper ca experienţa României din ultimii 22 de ani să fie o învăţătură pentru tinerii de azi, care în viitor să poată construi logic, coerent şi eficient.

Mihai Lazăr

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva