No nation. A trăi cu „Celălalt”. Mic studiu despre mentalităţi colective.

Distribuie!

de Maria-Roxana Bischin

„Fenomenul naţional” sau „specificul naţional” este de multe ori abordat dintr-o perspectivă a mitologiei, şi nu dintr-o perspectivă a analizei alternative sau a „viziunii alternative”[1] de care vorbesc specialişti precum Claude Karnoouh, Katherine Verdery sau Sorin Antohi. Celălalt este duşmanul fiindcă dacă nu am avea un duşman, nu am mai avea pe cine să urâm, după cum constata Umberto Eco în eseul Cum ne construim duşmanul. A-l accepta pe Celălalt aşa cum este el, înseamnă deja a-l destitui de propriul său clişeu. Aceste fenomene se pot observa şi astăzi între statele lumii.

În studierea imaginii de sine şi a unei identităţi naţionale sunt implicate şi mecanisme ale realităţii sociale şi ale conştiinţei colective. De exemplu, conceptul de identitate este strâns legat de noţiunile de „self” şi de „ego”.

George Herbert Mead la 1934 a considerat că putem vorbi de o latură a rolurilor sociale, „eul social” şi de o latură mai personală, „eul personal/psihologic” (care este reacţia psihicului la atitudinile celorlalţi). Aşadar, atitudinile celorlalţi constituie eul social organizat, la care reacţionăm ca eu psihologic, după cum observase şi Willem  Doise sau Gabriel Mugny în Psihologie socială şi dezvoltare cognitivă (1998). Relaţiile între grupuri se duelează între prejudecăţi şi diferenţiere categorială. Constituirea de grupuri experimentale de către Gabriel Mugny este preluată după modelul lui Henri Tajfel din Differences and similarities. Some contexts of judgements[2],   Cognitive aspects of prejudice [3], The social identity theory of intergroup behaviour. Psychology of  intergroup relations[4].

Două reacţii de bază pot fi aduse experimentelor „categorizării încrucişate”: prima, „vaselina prejudecăţii”[5], creată prin paradigma identităţii experimentale de grup; a doua- Tajfel şi-a formulat teoria identităţii sociale pentru a interpreta rezultatele experimentelor sale. Naţiunile le putem identifica cu grupurile sau cu nişte macro-grupuri ce funcţionează după aceleaşi principii ale psihologiei experimentale colective. Muzafer Sherif[6], pe perioada  anilor 1966-1971 şi colaboratorii săi au fost primii care au studiat experimental evoluţia imaginilor intergrupale în momentul schimbării raporturilor dintre grupuri. . Sherif a descoperit că acest raport se schimbă în mod tensional atunci când apare competiţia. Experimentul lui Avigdor din 1953 demonstrează că ceea ce contribuie la alimentarea conflictelor sunt comportamentele, mai ales cele de ostilitate faţă de Celălalt.

Naţiunile se comportă de multe ori ca şi grupurile sociale atunci când se pune întrebarea identităţii:

Cu cât identitatea pesonală este mai puternică, cu atât individul are nevoie mai puţin de o identitate socială. Depersonalizarea trimite la procesul de auto-stereotip prin intermediul căruia indivizii ajung să se considere, înainte de toate, exemple interşanjabile ale unei categorii, mai degrabă decât indivizi unici şi distincţi unul faţă de Celălalt.[7]

Necunoscuţi şi marginali apar mereu, iar dacă nu apar, aceştia trebuie inventaţi, este atât opinia lui Zygmunt Bauman, cât şi a lui Umberto Eco. Necunoscuţii sunt rezultatul aceleiaşi creări a spaţiului social destinată să asimileze şi să civilizeze lumea. Viaţa modernă înseamnă „viaţa trăită împreună cu necunoscuţi.”[8] Societatea, în viziunea lui Bauman, este ca şi la Mugny, o societate a contrastelor.

 

[1] Sorin Antohi, Civitas imaginalis: O călătorie alături de celălalt,  Iaşi, Editura Polirom, 1999, pp. 270-285.

[2] Henri Tajfel, Differences and similarities. Some contexts of judgements, Cambridge, Cambridge University Press, 1981.

[3] idem, Cognitive aspects of prejudice, Journal of Social Issues, Cambridge, Cambridge University Press, 1969, pp.79-97.

[4] idem, The social identity theory of intergroup behaviour. Psychology of  intergroup relations, Cambridge, Cambridge University Press, 1978.

[5]  idem, ”Human groups and social categories”  în This Week’s Citation Classic, 1981, nr.4, 27, Cambridge, p.369.

[6] Sherif Muzafer(1906-1988), unul dintre fondatorii psihologiei sociale, a metodei experimentale a grupurilor în faţa unui conflict, aşa-numitul Robbers-Cave conflict; alţi reprezentanţi ai psihologiei sociale sunt: Coryell Avigdor, cu lucrarea  Psychologie sociale: motivation et diferentiele psychologie, Paris, Presses Univesitaires de France, 1963; George Herbert Mead, Mind, Self, Society, Chicago, University Press from Chicago, 1969;  J. P. Codol cu lucrarea Similitudes et différences, Aix-en-Provence, Universitaires de Provence, 1979, teză de doctorat; Marisa Zavalloni, cu lucrarea Social Identity and Conscience. Introduction to a ego- ecology, Montreal, Presses Universitaires de Montreal.

[7] ibidem, p. 46.

[8]  Zygmunt Bauman, Etica postmodernă, Timişoara, Editura Amarcord, 2000, pp.174-176.

 

Sursa foto: By Metoc (Own work) [CC BY-SA 2.5 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.5)], via Wikimedia Commons

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*