de Ariadna Drăgolici
„Armată? Ce-i aia?”, ar răspunde mulți tineri care au în minte numai avioane moderne și bombe din jocurile video pe care le adoră atât de mult. Mă întrebam în ultima vreme cum ar fi dacă România ar intra în conflict militar cu alte țări. Ceva îmi spune că bărbații noștri atât de curajoși și mândri de frumusețea lor neasemuită s-ar ascunde după fustele mamelor, s-ar duce la inamic plângând cu lacrimi amare cerându-și iertare sau s-ar sinucide. Nu spun că femeile ar fi mai demne sau ar deveni eroi, departe de realitate acest gând.
Armata este necesară pentru o societate sănătoasă pentru că educă bărbații să fie responsabili, să ofere siguranță celor din jur și mai mult de atât, îi învață să fie ordonați și să respecte tot ce există în jurul lor. Ar fi bine dacă niciun bărbat nu ar folosi cunoștințele dobândite în timpul armatei pe câmpul de luptă într-un război, dar cu siguranță așa tinerii ar deveni bărbați.
Văd tot mai des oameni în toată firea, aproape de 30 de ani care încearcă să păcălească maturitatea și încă stau pe lângă părinți depinzând de ei sentimental și financiar. Sunt mulți tineri care nu știu să-și poarte de grijă și se consideră foarte maturi și independenți, dar dacă îi pui să facă ceva sau îi lași singuri mai mult de 3 săptămâni vor realiza câte fac părinții pentru ei.
Dacă armata ar fi iar obligatorie ar însemna că toți băieții ar parcurge o etapă importantă din viața lor în care ar învăța ce înseamnă disciplina, ordinea și respectul. Cu toate acestea, într-o societate în care aceste elemente s-au pierdut este greu de crezut că nu ar exista oameni care ar plăti o sumă generoasă ca să se bucure de confortul căminului și să lase armata pentru alții, mai săraci sau fără relații importante. Cu siguranță s-ar găsi soluții inventive care să-i scutească de responsabilitate.
Dincolo de respect și responsabilitate există povara morții care maturizează pe oricine indiferent de vârstă sau de sex. Desigur, în situații de pace totul este sigur, dar în cazul Turciei, spre exemplu, dacă mergi în armată este la fel de posibil să și mori pe câmpul de luptă și atunci apare o mai mare încărcătură emoțională și o presiune mai mare. Este de neimaginat pentru un necunoscător teama de moarte atunci când înțelegi că trebuie să mergi pe front ca să îți aperi țara. De aceea, trebuie un sistem care să motiveze tinerii, trebuie să existe un sentiment de apartenență foarte puternic pentru a motiva pe acești bărbați să lupte pentru un petic de pământ.
Acest devotament este de neimaginat pentru românii din țara noastră care mai degrabă s-ar duce în alte țări mai dezvoltate decât să rămână în țară pentru a schimba în bine evoluția acesteia. Atâta timp cât dragostea față de țară nu există, atât armata cât și maturizarea prin intermediul acesteia sunt imposibile pentru că simbolul adevărat s-a pierdut în timp.
Sursa foto: Wikimedia.org
Related posts:
Diferențele dintre bărbați și femei și ce putem face din ele (partea a II-a)
Diferențele dintre bărbați și femei și ce putem face din ele (partea a III-a)
Diferențele dintre bărbați și femei și ce putem face din ele (partea I)
Interviu. Ana, studenta care face bani din Facebook: „Social media îi face pe oameni mai pasivi în lumea reală”
Imi place ca isi da o femeie cu parerea despre treaba asta, nu vreun militar profesionist care macar stie cu ce se mananca – adica sa-i trimitem sa se scoale la 5 si sa se taraie prin santuri in timp ce tipa cineva la ei in timp ce noi stam comod acasa si ne facem unghiile, nu?
Uite din cauza mentalitatii asteia au aparut miscari ca White Feather (http://en.wikipedia.org/wiki/White_feather) care rusina barbatii englezi ca sa se duca sa moara pe front, ca doar sunt usor de inlocuit. Eu zic ca mai degraba ne ocupam de educatie si economie si stau singurei in tara, nu trebuie sa-i trimitem sa se bata cu cineva.
În acest articol există o mică confuzie între două varietăţi de oameni: cei formaţi de armată şi cei formaţi de societate. Fac referire aici atât la femei cât şi la bărbaţi. Lumea în care trăim nu scuteşte pe nimeni! Cu toate acestea însă, mai departe, voi face referire la bărbaţi, întrucât aceştia par a fi subiectul articolului şi, totodată, armata este o instituţie populată şi înfiinţată în virtutea acestui gen.
În primul rând, armata nu ordonează şi responsabilizează efectivele pentru uzul intrinsec al societăţii. Pentru acest lucru există alte structuri responsabile (poliţia, jandarmeria etc.). Ordinea şi disciplina promovată de instituţia şi doctrina armatei au exclusiv rolul de a adapta arma (i.e. infanterie, marină, aviaţie; aşadar: soldaţii) la rigorile luptei, în sens restrâns, şi la condiţiile specifice războiului, în sens larg – în afara societăţii. Rigurozitatea acestui tip de educaţie este mult prea spinoasă pentru valorile ordinii şi disciplinei aşa cum sunt ele înţelese în cadrul societăţii. Un bărbat modelat pentru armată este un bărbat modelat, în esenţă, pentru a ucide. În interiorul societăţii un astfel de element nu este tocmai de dorit pentru că nu şi-ar justifica existenţa şi pentru că, cel puţin în aparenţă, nu mai este nevoie de călăi. Trăim într-o societate democratică, nu? Armata antrenează pentru a apăra societatea, numai că realitatea aceasta a apărării impune izolarea de societate a armatei. In extenso trebuie aduse în discuţie varietăţile de soldaţi, cei cu legături intrasocietale şi aşa numiţii „lupi singuratici”. În primul caz vorbim despre acei soldaţi care au familii, rude, prieteni pentru a căror siguranţă luptă, iar în al doilea caz discutăm despre ceea ce consider a fi soldatul cel mai util, acei oameni care dacă vor muri, nu va exista nimeni să le plângă moartea şi care, mai mult, îşi acceptă moartea cu seninătate. Aceştia din urmă trăiesc pentru a ucide. Diferenţa principală dintre cele două varietăţi se indentifică în dimensiunea emoţională a fiecăreia: sigur, intrasocietalul luptă pentru bine celor dragi şi al societăţii, dar pierderea sa va lăsa o rană în sufletul celor pe care îi apără, în schimb, în opoziţie „lupii singuratici” nu au această problemă. Ei ucid din plăcere, iar dacă mor nu există nimeni care să le ducă dorul. Atenţie, a nu se confunda „lupul singuratic” cu mercenarul: primul luptă din plăcere, pe când cel de-al doilea luptă pentru bani.
În al doilea rând, varietatea bărbaţilor formaţi de societate poate conţine şi o dimensiune polemologică, în măsura în care suntem dispuşi să recunoaştem că viaţa într-o societate dată poate fi asemuită cu o luptă (viaţa fiind actul războiului, iar societatea câmpul de luptă). Poate şi societatea să formeze bărbaţi veritabili, oameni veritabili, dar numai dacă îşi doreşte. Numai dacă individualismul va suferi mutaţii astfel încât atunci când incertitudinea viitorului oferă dificultăţi, din durerea şi/sau suferinţa rezultată să se extragă înţelepciune şi/sau putere. Totul se rezumă la modus operandi-ul societăţii. Aducând problema în curtea societăţii româneşti, lucrurile sunt cum se poate mai înspăimântătoare. Ceea ce critică acest articol este exact rezultatul algoritmului de funcţionarea al societăţii româneşti.
În ceea ce priveşte securitatea statului, aici articolul pune punctul pe i. Lipsa culturii de securitate şi ceea ce la prima vedere se poate identifica ca deficienţă a strategiei de apărare a statului constituie una dintre cele mai grave realităţi ale securităţii statului român. Aşa cum se menţionează, în caz de agresiune, fie ea convenţională sau nu, statul român nu va fi implicat într-un război, ci într-un măcel, masacru, abator aş putea spune. Tinerilor (aici fac referire la toţi acei indivizi pe care bagajul de semnificaţii al termenului îi acoperă) români din prezent nu numai că le lipseşte cultura de securitate, dar şi conştiinţa securităţii. În contextul tumultului scenei internaţionale actuale şi geopoliticii regionale avem a face cu un punct critic canceros al existenţei statului român. În era aşa numitului fenomen „Big Data”, structurile responsabile cu securitatea statului încep a fi depăşite, societatea în ansamblu trebuind să cotribuie la propria securitate. În genere nu invoc soluţiile altora pentru propriile-mi probleme, dar să facem o paralelă între cultura de securitate americană şi cea românească. În ciuda problemelor ridicate de Al Doilea Amendament din Constituţia Americană, cultura de securitate a populaţie americane este una solidă. Oamenii se înarmează pur şi simplu pentru a se apăra de orice ameninţare. Conform usliberals.com, procentajul celor care deţin arme este de mai mult de 50%. Gândiţivă ce însemnătate are acest lucru pentru cazul în care va exista o agresiune externă. Populaţia în sine va fi în măsură să se apere, independent de armată. Vor apărea structuri similare Rezistenţei Franceze din Al Doilea Război Mondial. Putem vorbi despre acest lucru în România? Nu, evident! Sigur, noi nu avem o statiscă al posesorilor de armament, dar probabil că nici nu trebuie. Motivele sunt multe, de la gradul de civilizaţie pe care îl presupune libertatea populaţiei de a deţine arme (pe principiul să moară şi capra vecinului atât de specific românului, probabil că ne-am omorî singuri fără să mai fie nevoie de agresiuni externe) şi până la lipsa culturii de securitate în rândul cetăţenilor români pe care am invocat-o. Problemele sunt multe, dar vor fi şi mai multe atât timp cât societatea este narcotizată de propriile plăceri dezgustătoare (i.e. modul manifestării distracţiei în rândul tineretului). Sigur că da, în aceste condiţii de unde bărbaţi responsabili şi de unde femei simţite?! Cu scuzele de rigoare, titlul articolui trebuie reformulat. Întrebarea nu este dacă ne mai face armata bărbaţi, problema este mamele românce mai nasc bărbaţi?
P.S.: La începutul articolului a existat o referire la jocurile video, una pe care am identificat-o oarecum sarcastică. Exceptând cazul când nu există creier care să înveţe, jocurile video pot constitui un foarte bun instrument de educare în ceea ce priveşte ştiinţa militară şi polemologia. Majoritatea simulatoarelor de război presupun un anumit grad de inteligenţă pentru a putea fi jucate, multe dintre ele impunând, chiar, nevoia de cunoaştere strategică a unui general. Cum încercam să spun şi în corpusul comentariului, problema este a referentului nu a referenţialului.
Nu am făcut deloc referire la femei. Nu însemnă că atitudinea mea este una pro sexism. Am considerat că articolul face referite la bărbaţi, în consecinţă şi eu am făcut referire la acelaşi lucru. Mutandis mutandis doamnele sunt una dintre cele mai bune achiziţii în lumea războiului. Există curente de opinie şi chiar studii în lumea intelligence-ului care spun că femeia este, dacă nu cel mai, atunci unul dintre cele mai bune instrumente de extracţie a informaţiei, metoda „borcanului cu miere” (i.e. seducţia) fin cea mai periculoasă metodă HUMINT. La fel de bine, dar poate consideraţi că are un grad scăzut de relevanţă, în cadrul literaturii science-fiction există un subgen numit hard science-fiction în care dimensiunea science este pregnantă (mai mult de 70% cel mai adesea). Hard science-fiction-ul de timp militar consideră femeia cea mai puternică armă creată vreodată…personal, încă nu sunt conştient de întreaga corolă de semnificaţii a afirmaţiei.
Buuun! Nici nu stiu de unde sa incep. Hai sa lamurim o treaba. Armata obligatorie e o aberatie sinistra! E greu sa ii gasesti argumente, e si mai greu sa ii deplangi lipsa, din punctul meu de vedere. Dupa cum ai observat, nu traim tocmai in Evul Mediu. Ceea ce inseamna ca in caz de razboi nu mai exista “Hai osteni, pe cai, ca vin tatarii/turcii/dusmanii poporului roman” si un sunet de sabii ca in filmele lui Sergiu Nicolaescu, ci un sunet strident si tacere. Da, probabil o bomba care te-a ras de pe fata pamantului impreuna cu restul de cateva mii de oameni care au avut norocul sa fie in zona. Dupa cum spunea Diderot in “Jacques Fatalistul” – “Asa este scris in ceruri!”. De acolo vine bomba, nu de alta. Ceea ce vreau sa spun este ca poti sa dresezi si sa faci sa iti joace pe sarma cati soldati vrei tu, in razboi e degringolada, e frica, e teroare, e mizerie, pe scurt: e urat. Cam asa e si in armata. Am avut frati care au facut armata. Unul era sa moara intr-un spital de pneumonie fiindca – cum spui tu – ah, da: armata este “o etapă importantă din viața lor în care ar învăța ce înseamnă disciplina, ordinea și respectul.” Corect! Nimic altceva nu e important. A, da, mi-am amintit, celalalt statea prin copaci, iarna, pazind de pomana un depozit cu munitie, singur, inghetat, flamand si probabil somnoros. Da, armata e un loc minunat! Disciplina si egalitate pentru toata lumea. Stau sa ma gandesc ce sistem avea aceeasi conceptie? Nu-mi amintesc, dar parca era totalitar.
Uhum, sigur – ne explică o femeie cu un an (sau mai mult) de sclavie obligatorie pentru Stat servită doar de bărbați e ceva minunat. Aha, sigur.
Două articole mai elaborate pe tema asta:
1. http://vilo13.blogspot.ro/2012/06/stagiul-militar-obligatoriu-bastion-al.html
2. http://www.avoiceformen.com/mens-rights/conscription-is-slavery/
Nu e interesant că cei mai mari suporteri ai încorporărilor forțate sunt fix indivizi care nu vor fi ei înșiși niciodată obligați la același tratament (i.e. femei și bătrâni)?
Este evident faptul ca un articol atat de mic a reusit sa dezlege de la gard pudori si orgolii de posesori de buletin cu genul trecut in virtutea unui organ pe care posesorii il flutura cu mandrie in dormitor. M-au distrat copios argumentele aduse de “cineva” destul de speriat de faptul ca ar fi posibil ca un gradat sa tipe la el, o fire sensibila ce regreta ca nu e femeie sa mai sufle in…oja de pe unghii, iar domnul CARACATITA simte profund atractia spre borcanul cu miere, desi se pare ca a facut studii aprofundate pe internet ori aiurea ca sa culeaga atatea informatii “utile” si sa le afiseze cu emfaza aici. Parca-mi vine sa ma intreb de ce nu a pus macar o ideie personala, sa se traga de la jocurile video? Oricum ai interpreta temerile bietului Cosmin care s-a si vazut in padurea plina de spanzurati cu toate ororile serviciului militar, trebuie sa recunosc cu satisfactie adevarul spus de autoare – barbatii devin constienti de ceea ce sunt cu adevarat, ori de ceea ce nu sunt, in momentul in care sunt responsabilizati de societate sau de viata. Si ca sa nu facem studiu de caz intr-o lume nevrotica, despre potenta masculina, sa zicem atat: sa nu fie nevoie ca Gheorghe si Valeriu ori alt nume cu aere mondene, sa nu fie nevoie sa dovedeasca vreodata cat sunt de masculi-curajosi-prosti-viteji sau cum vreti voi, caci tare ma tem ca raman demoazelele sa-si faca pedichiura pe campul cu flori al cine stie carei natii in care barbatii stiu ca trebuie sa fie educati nu numai la cafenea ci si pe campul de instructie. Cu scuzele de rigoare pentru pudibonzii jicniti!
Asa, prietene! Lauda-te cu barbatia ta, ca probabil ai o experienta de viata atat de vasta incat lumea se inchina la tine, fara sa te cunoasca macar (Da, stiu, emani o aura de barbat-model, si femeile pica in jurul tau ca niste musculite de otet bete de la un vin aflat in proces de fermentare). Ce te-ai gandit tu? Sa vii aici si sa iti etalezi mandria de barbat care nu figureaza doar cu organul pe buletin? De oameni destepti* ca tine are nevoie tara asta, indivizi fara creier, disciplinati artificial, gata oricand sa asculte ordine latrate de un destept* cu un grad mai mare, din nefericire, nu intelectual. Oare cum poti sa pricepi tu cu un creier asa minuscul ca nu ai nevoie de o institutie care sa te disciplineze, ca nu la 20 de ani ar trebui sa iti ordonezi viata, ci ceva mai devreme. Dar nu ma mira, ma! Nu ma mira deloc. Du-te prietene, la serviciul tau de portar, unde trebui sa spui si la un cersetor “sefu'”, du-te si fii fericit. Nu asta cautam cu totii? Si desteptii* trebuie sa fie fericiti.
* cauta intr-un dictionar de antonime “destept” si inlocuieste-mi termenul cu ceea ce gasesti acolo. Sper sa te descurci, vezi sa nu te vada sefu’. Succes in viata, desteptule!
Marius, sunt femeie si mi se pare stupida toata afacerea – si nu, nu astept sa vina vreun nenea cu pusca sa ma ia pe sus ca din oala ca in romanele proaste cu coperti cu muschiulosi. Mi-e ok si daca nenea nu stie sa traga cu pusca, zic ca am trecut de epoca aia. In optiunea ta asa se cucereste o femeie, iti lustruiesti pusca la masa cu ea? Tot respectul pentru militarii profesionisti care isi urmeaza pasiunea, dar niciun respect pentru obligarea oamenilor sa faca ceva impotriva vointei lor doar pentru ca li se pare unora ca e masculin sau ceva.
PS: stii ce prinde mai bine la femei? Gramatica – “jicni” nu-i sexy
Mai fetita, soldatul ala responsabil, galant si sensibil din romane nu exista! Nici Mos Craciun, de altfel. Contradictoriu un pic titlul cu ceea ce contine articolul, in masura in care raspunsul la titlul articolului da senzatia ca e un enunt de tipul: “nu cred ca tocmai armata te invata sa ajungi barbat, ci alte lucruri”, dar aparent tu nu ajungi la concluzia asta. In fine. Conteaza foarte mult materia bruta: daca esti imatur, poate vei ajunge sa fii mai disciplinat in unele ocazii, dar nu matur neaparat. Experienta mortii te poate traumatiza si asta duce la lucruri mai nasoale decat lipsa de maturitate. Ce incerc sa zic e ca nu exista numai barbati slabi sau puternici, maturi sau imaturi si armata cu siguranta nu te transforma 100%, sau daca o face, in majoritatea cazurilor e spre rau, nu spre bine…iar cazurile fericite sunt mult, mult prea putine ca sa conteze.