Moromete reloaded (marginalii la un posibil dicţionar electoral)

Distribuie!

Nota redactorului: Articolul prezintă opinia autorului, nu a revistei. GEN90 încurajează exprimarea liberă a opiniilor sub formă de articole, oricine este invitat să publice dacă are ceva de spus, indiferent de ideologia sa politică.

Copy-Paste, Curtea Constituţională, aviz, Monitorul Oficial, raport de justiţie, plagiat, doctorat, Comisie de etică. Cam cu astea se confruntă omul de rând sau, mai bine zis, marele electorat, care decide pe baza unor fapte. Faptele se prezintă însă într-o formă care nu face nimic altceva decât să producă un dat din umeri sau o privire întrebătoare pentru omul care nu le are cu exigenţele academice (ce înseamnă sursă/referinţă, citat) sau cu dreptul constituţional, teorii ale democraţiei, statul de drept şi alte abstracţiuni care par să nu facă nimic; nu implică bani, nu e nimic picant sau care să aibă titlu de tabloid.

Toate astea se impun în condiţiile în care sistemul educaţional dă un randament tot mai mic, analfabetismul funcţional e în floare, nu se mai citeşte ca pe vremuri, „tentaţiile” sunt tot mai mari şi mai multe pentru tinerii în formare sau chiar şi pentru adulţi, care au înlocuit cărţile cu reviste. Nu suntem un popor de proşti. Poate, prin destinul colectiv, prin temperamentul balcanic şi anumite cutume suntem un popor prost. Am făcut testul de a o suna pe bunica mea, femeie inteligentă, cu şcoala vieţii şi uneori surprinzător de pragmatică; e o problemă că nu ştie ce înseamnă copy-paste sau statul de drept?

Adevărul este că politica e cam plictisitoare şi necesită timp, chiar pasiune. Cine citeşte Monitorul Oficial sau Le Monde la cafea ori cotidiene care să redea mot-á-mot comunicate, hotărâri legislative înainte de a fi comentate? Noroc că mai există un politician „icsulescu”, care să fi comis ceva în viaţa privată; fie că asta implică incompatibilitate, trafic de influenţă sau fie că... nu implică nimic. Suntem creativi şi asociaţiile de idei se fac uşor; dacă nu pe bune, în termeni de discurs logic, aste se întămplă, cel puţin în mintea consumatorului de informaţie. Că e scris un articol despre un personaj politic într-o revistă de scandal sau un cotidian serios, nu are nimic a face cu imaginea generală, care se omogenizează în mintea multora.

Trecând de paradigma terminologiei, mai sunt de luat în seamă şi variile puncte de vedere pe care le impune mass-media. Deja avem două grade de opacitate la nivel de decodare a informaţiei. Că avem nevoie de transparenţă asta e clar. Nu poţi învinui un popor de lipsă de discernământ, dacă datele pe baza cărora ia decizii sunt incomplete, neînţelese (comprehensiv sau valoric) sau prezentate de trusturi de presă cu opinii extreme, care nu fac altceva decât să devină formatori de opinie. Or aici vina este a nimănui. Poate doar a unui boost incredibil pe care l-a înregistrat stilul nostru de viaţă în ultimii ani, fenomen care a creat ca efect o piaţă a informaţiei, drept dovadă şi televiziunile de nişă nou apărute, reality-showurile, emisiunile despre te miri ce. Dincolo de manipulare, mass-media furnizează ce se cere. Iar cererea nu reprezintă altceva decât imaginea a ceea ce suntem.

Plagiat sau neplagiat, constituţional sau nu, pentru românul de rând prea puţin contează că avem un prim-ministru plagiator sau că guvernul conduce ţara prin ordonanţe de urgenţă de parcă am fi pe vreme de război. Votul nu va fi, ca implicaţii, doar unul pro sau anti-preşedinte suspendat; poate prea puţin sau pentru prea puţini.

Mihai-V. Cîrjă

Ilustrații de Cristina Stan

Taguri

Arhiva