Mituri și legende urbane din București (partea I)

Distribuie!

Toţi am învăţat despre mituri şi legende o perioadă bună la şcoală, de la bunica sau chiar de la Scooby Doo. Poate cu timpul ţi-a pierit pofta pentru Aeneas, zei şi titani sau nu mai ai timp s-o asculţi pe bunica, dar ştiu sigur că încă te fascinează (conştient sau inconştient) un anumit tip de legendă şi mit – cel urban.

De fapt, ce este acest mit urban? Legenda sau mitul urban reprezintă o mini-oglindă a unei societăţi prin relatarea fabuloasă a unor temeri contemporane general valabile. Cu alte cuvinte, iei un principiu social, îi faci un machiaj puţin fantastic şi îl pasezi în stânga şi în dreapta. Interesant este că aceste „fabule” contemporane sunt doar readaptări sau transformări ale mult uitatului folclor.

Sigur ai auzit de la un prieten (care ştie de la alt prieten, care a auzit de la verişorul X, care a aflat de la cel mai bun prieten) despre nu ştiu ce strigoi de la marginea Bucureştiului, de un vampir din cartierul cutare care bea doar sângele fetelor tinere sau de ce nu, o variantă sinistră şi modernă a Anei lui Manole. De la activităţi paranormale şi supranaturale până la alimentaţie, diversitatea acestor legende urbane este uneori copleşitoare. Dar oare cât o fi ficţiune şi cât o fi real din tot amalgamul ăsta urban?

În continuare o să să îmi rezerv misiunea de a căuta conexiunile între real şi ficţiune în câteva legende şi mituri contemporane autohtone.

Adevărul este că imaginaţia are nevoie de o locaţie prielnică pentru a se materializa, iar ce alt loc poate fi mai bun dacă nu unul cu rezonanţă istorică? Locul în care povestea prinde contur este esenţial pentru succesul legendei deoarece un mister suprem şi înfricoşător îl asigură pe „povestitor” că persoanele din audienţă, de cele mai multe ori, nu vor îndrăzni să verifice spusele sale. De aceea, deseori, ingredientele joacă un rol mult mai important decât modalitatea de a povesti.

Aici cred că este perfect să amintesc de locul care poate fi considerat cu uşurinţă punctul central  al legendelor urbane în Capitală, Centrul Vechi. Indiferent pe ce direcţie o iei, sigur dai măcar de un strigoi, o intrare într-un tunel secret sau de un criminal în serie sau cel puţin aşa se spune.

Centrul Vechi și locurile bântuite

Teoretic, în Centrul Vechi există un număr imens de case bântuite sau case ale diavolului. Aceste case şi-au câştigat numele prin diverse evenimente nefaste care s-au petrecut la faţa locului. Câteva exemple sunt Casa masacrului celor 203 orfelini care este undeva pe Strada franceză, Casa Sângelui Negru pe Strada Mântuleasa sau casa ce se găseşte pe strada general Praporgeanul, nr. 19 unde se spune că în nopţile cu lună plină, pe pereţii casei apar înscrieri cu „666”; tot aici s-a sinucis o femeie, iar alte două au fost ucise în perioada interbelică de către un criminal în serie.

Explicaţii pentru aceste ficţiuni sinistre putem găsi, de fapt, în credinţele populare, cât şi în percepţiile arhaice asupra spaţiului înconjurător. Pe acestea le-am asimilat şi transformat încet, încet, în imagini ale cotidianului. În mentalul omului arhaic existau locuri bune şi locuri rele care puteau influenţa viaţa omului. Un spaţiu rău era definit prin capacitatea sa de a influenţa prin proprietăţile sale malefice şi de aceea trebuie evitat. După cum am văzut, această credinţă străveche se regăseşte şi astăzi doar puţin readaptată.

Tot în Centrul Vechi poţi vizita lumea spiritelor prin unul dintre întortocheatele tuneluri subterane ale Centrului Vechi, cea mai „cunoscută intrare” pentru o astfel de escapadă fiind la Palatul Voievodului Vlad Ţepeş.

În altă parte prin Centrul Vechi, pe undeva prin zona Hanul lui Manuc se pare că a existat un veritabil Sweeney Todd autohton. Se spune că exista o plăcintărie unde specialitatea casei avea în compoziţie carne de om. Mitul merge atât de departe încât prezintă şi procesul prin care se aprovizionau cu „ingredientul” special şi anume printr-o trapă secretă strategic poziţionată la toaletă.

O legendă asemănătoare circula despre Restaurantul Budapesta, unde se serveau preparate din organe umane.

O variantă mai modernă a mitului canibalului este cel prin care un bărbat tânăr îşi caută „cina” prin diverse cluburi. Acest gen de legendă urbană are ca scop suprem eliminarea tendinţei spre rău din mentalului colectiv prin prezentarea unui tabu sau a unor acţiuni malefice prin excelenţă.

Alexandra Bogza

Citește partea a doua aici.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

2 Comments

  1. August 13
    Reply

    Interesante mituri despre capitala noastra draga doar ca si imaginatia celor care au raspandit aceste mituri este destul de interesanta.

  2. Stefan C.
    September 6
    Reply

    Imagologia ruleaza! :)))

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*