Mituri și legende urbane din București (partea a II-a)

Distribuie!

Dacă ne îndepărtăm puţin de centrul Bucureştiului putem să descoperim o mulţime de alte locuri în care legendele şi miturile urbane au prins viaţă. Un astfel de loc este şi cimitirul Bellu, loc de odihnă pentru multe nume mari. Legendele ce se învârtesc în jurul acestui spaţiu nu au fost axate pe spiritual sau paranormal, ci mai degrabă pe latura socială a vieţii urbane. Deoarece Bellu are sub veşnica sa grijă un număr atât de mare de personalităţi este normal să se nască un număr atât de mare de şuşoteli urbane. Una dintre legende se referă la moartea Katalinei Broschott sau „Doamna cu umbrela”.

Mitul spune că a murit otrăvită, fiind victima soţiei geloase ce a aflat de aventura soţului. Iubitul „Doamnei în alb” (cum mai este numită) se spune că a fost unul dintre cei mai bogaţi bărbaţi ai Bucureştiului de la sfârşitul secolului XIX, iar numele său este înconjurat şi astăzi de veşnicul mister al zvonului (vorbele pierdute printre secole spun că a fost Carol sau George Assan, rămâne la latitudinea fiecăruia dacă vor sau nu să îi dea crezare).

O altă legendă, axată pe ideea de dragoste neîmpărtăşită, a luat proporţii într-un alt cimitir din capitală, Eternitatea. Este vorba de un monument funerar care aparţinea unei tinere femei care s-a sinucis deoarece cel pe care îl iubea a părăsit-o. Poziţia monumentului a fost punctul de plecare pentru un posibil mit (o femeie ce ţinea mâinile întinse pe genunchi, invitându-te să iei loc).

Se zvonea că cel ce se aşează noaptea în braţele acestei statui va muri. Mai multe persoane au pus la încercare legenda, dar fără niciun rezultat; doar ultima persoana care a vrut să verifice această legendă, a fost găsită a doua zi fără suflare în braţele statuii. S-a ajuns la „concluzia” că spiritul fetei ce s-a sinucis a vrut să se răzbune deoarece tânăra era, de fapt, o descendentă a fostului iubit.

În spatele acestor mituri se află, de fapt, necesitatea de a pedepsi metaforic infidelitatea şi trădarea. Au avut loc schimbări radicale în contextul social, dar mediul colectiv tot pare să se bazeze pe astfel de mituri pentru a i se reaminti şi întări necesitatea de a respecta cutumele sociale impuse. Legile sunt o invenţie relativ nouă, dar miturile nu. O legendă poate deveni un instrument de comunicare tare util. Depinzând de cum o transmiţi poate consolida o identitate sau crea confuzie şi haos, iar astfel miturile devin conducătorul din umbră prin care societatea este îndreptată într-o direcţie sau alta.

Sunt o mulţime de exemple pentru a demonstra acest lucru, dar voi apela la o legendă care circula prin anii ’80. Ceauşescu decise ca toţi deviaţii sexuali sa fie mutaţi într-un singur bloc în Bucureşti astfel încât aceşti „duşmani ai sistemului” să fie sub control permanent. Prin aceasta se demonstra prejudecata pe care regimul o promova, cât şi obligativitatea colectivului de a se conforma.

În încheiere voi spune că legendele reprezintă modalitatea prin care identitatea unui oraş sau a unei comunităţi este în permanenţă actualizată. Ele nu se rezumă la ficţiune, se  axează în mare parte pe ipotezele realităţii contemporane şi, în funcţie de acestea, permit materializarea imaginii comportamentului unei comunităţi.

Nu cred că există posibilitatea ca aceste experimente ale informaţiei să dispară vreodată, dar le putem folosi ca pretext pentru a ne amuza şi a cerceta mai mult ceea ce ne este servit de-a gata.

Alexandra Bogza

Partea I aici.

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

2 Comments

  1. Celcareuraste
    December 16
    Reply

    Ar trebui sa existe mai multe articole de genul asta pe gen90. Felicitari!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*