Un Bucureşti… peticit!

Distribuie!

de Mădălina Stanciu

De la nord la sud, de la vest la est, păşind pe străzile Bucureştiului, întâlnim un oraş aproape babilonic, un oraş peticit. Şi nu mă refer aici la asfaltul cârpit aproape până la refuz, ci la amalgamul arhitectural. Începând cu marele cutremur din martie 1977, capitala a suferit sub egida ravagiilor unei revoluţii urbanistice. Atunci s-a pus problema consolidării sau chiar a reconstrucţiei din temelii a majorităţii clădirilor din Bucureşti, astfel încât o treime din centrul istoric a pierit, lăsând în urmă o ţesătură ruptă a străzilor.

Pe de o parte, avem o geometrie modernă a Bucureştilor. Pe de altă parte, întâlnim maidane întinse. Vechiul plan a primit o haină nouă, nu s-a construit un altul, în care fierul, spre exemplu, să fie utilizat în mod sincer în expresia lui estetică. Perspectiva era simplă, anume dezvoltarea infinită, pierzându-se însuşiri fireşti, precum ritmul şi armonia. Chiar dacă terenul nu a dat întotdeauna posibilitatea de a ,,îmbrăca” spaţiul într-o frumoasă armonie de volume, noile clădiri se bucură de o proporţie echilibrată în lumină.

Într-o fază de dezorientare, de prefacere continuă a arhitecturii moderne, care ar putea fi chipul viitoarei arhitecturi româneşti? Puţina arhitectură veche a rămas intactă şi lirismul cu care o îmbrăcăm noi ne face să credem că putem avea o expresie de arhitectură locală. Şi nu ne înşelăm, aş putea spune. Arhitectura românească se va dezvolta ţinând seama deopotrivă de materialale locale şi de condiţiile climaterice – veri prea calde şi ierni prea reci. Dar, chiar şi aşa, trebuie să ţinem cont că arhitectura noastră va trebui să fie filtrată de câteva generaţii.

De la est la vest, de la sud la nord, nu întâlnim doar un oraş peticit, ci un oraş de-a dreptul expresiv, prins între istorie şi urbanism, ca între ciocan şi nicovală. În Bucureşti sunt oameni vechi care fac stil modern. Şi o generaţie tânără care îşi construieşte propriul său stil arhitectural. Pe străzile capitalei întâlnim deopotrivă noul şi vechiul, ruptura şi goana după continuitate, întâlnim frumosul şi urâtul, esteticul şi inesteticul. Ne bucurăm de arhitectura Bucureştilor, unică în felul ei peticit.

Sursa foto: Wikimedia.com

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*