Mirajul corporației și femeia de carieră

Distribuie!

de Cătălina Țăranu

Discutam zilele trecute cu o colegă despre cum ar fi potrivit să împaci viața de familie cu cea profesională în ziua de azi și părerea pe care mi-a împărtășit-o m-a făcut să meditez mai mult decât de obicei asupra acestui subiect.

Viața profesională, spunea ea, ar trebui să ocupe cea mai mare parte din viața unei femei, cam 70% față de 30% alocați vieții de familie. Primul lucru pe care mă străduiesc să îl înțeleg este cum s-a ajuns la delimitarea atât de tranșantă a vieții pe capitole: muncă și viață personală.

Însăși formularea îmi dă fiori deși, fiind atât de obișnuită cu ea, nu o mai percep ca pe ceea ce este: o amenințare la adresa libertății individului. Dacă doar un procent din viețile noastre ne aparține în mod personal, atunci cui îi aparține restul și dacă partea de viață care își pierde caracterul „personal” nu mai e în întregime a noastră, mai putem vorbi despre oameni cu adevărat liberi?

Problema pe care o aduc în discuție pune accent pe viața petrecută la muncă, dar dacă acest segment se delimitează de ansamblul general al vieții individului, mai putem vorbi de muncă în folosul lui? Poate deveni viața profesională doar un miraj, o formă de sclavie în care lanțurile au fost înlocuite de forme moderne deghizate sub forma visului de carieră?

Când eram copil îmi doream să devin femeie de carieră deși, ce înțelegeam eu la momentul respectiv prin asta, nu se potrivea deloc cu ce aveam să descopăr 15 ani mai târziu în clădirile frumos construite și branduite din București – acele hale moderne de muncă, mai nou numite corporații.

În cei patru ani petrecuți în interiorul cubical-urilor am avut din plin resurse pentru a verifica, confirma sau infirma, toate ipotezele pe care, în calitate de aspirantă la statutul de femeie de carieră, mi le puteam face.

Ce concluzii am tras? Este foarte probabil ca procentajele date de colega mea să fie reflectate în realitate și nu neapărat ca o opțiune, ci din lipsa oricărei alte opțiuni. Să vedem: 9 ore pe zi petrecute la muncă (în cazul nefericit pentru femeiea de carieră, pentru care orele suplimentare efectuate sunt ca bilele albe, iar șansele promovării proporționale cu mărimea sacului în care le adună), 3 ore petrecute pe drum (asta dacă nu ești vreun norocos și stai mai aproape de muncă), 8 ore de somn, iar restul de 4 ore pentru toate nevoile pe care le poate avea o ființă umană: de la plata facturilor, efectuarea de cumpărături, menaj, timp petrecut cu prietenii, timp petrecut cu familia, sala și multe altele care ne umplu viața. A! Și, bineînțeles, timp pentru tine, în care să-ți dai seama dacă e ceva în neregulă cu toate astea și să te gândești ce ai putea face pentru a schimba ceva.

Ideea însă, este, pe cât de nedorită, pe atât de periculoasă. Ce ne-am face dacă, dintr-odată, visul de carieră ar dispărea? Cine și-ar mai doborî limitele proprii în spatele cubical-urilor, sacrificând timpul petrecut cu prietenii sau cu familia?

Pentru mine, visul femeii de carieră s-a dovedit a fi un coșmar. Dar unul deosebit de util, pentru că finalul său a fost „trezirea” mea. M-am trezit pentru a mă redescoperi și a-mi da seama că timpul nu mi-l voi mai da decât pentru lucrurile în care văd cu adevărat valoare, iar pentru asta nu e nevoie să împart viața în procente. Când iubești ce faci, dai totul, iar asta te face ca nicicând mai bogat, prin împlinirea pe care ți-o aduce. Cât despre viața personală, dacă pui pasiune în tot, totul devine personal.

Așadar, dragele mele aspirante la statutul de femeie de carieră, dacă nu credeți în teoria reîncarnării și conștientizați că aveți o sigură viață de trăit, de iubit, de dăruit, dați-o cu drag pentru ce prețuiti mai mult. Nu pentru un vis construit de alții, nu pentru o colivie aurită, nici măcar pentru ce vi se pare că vă doriti, ci pentru ce simțiți, apreciați și valorizați. Pentru ceea ce vă completează ca ființe.

Sursa foto: Facebook

Taguri

Arhiva

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*