Mass-media şi publicul: un cerc vicios

Distribuie!

de Bobei Raluca

Probabil toţi aţi apucat să vedeţi povestea cu Alexandra Stan, care a fost bătută de impresarul/iubitul ei. Ştirea a fost publicată acum câteva zile şi a devenit supermediatizată.

Conform unui articol publicat de Observatorul, la fiecare oră cinci femei depun plângere împotriva unui bărbat care le-a agresat. Tot din acest articol reiese că există peste 60 de plângeri depuse zilnic. Probabil femeile de la ţară, femeile care consideră că este normal să fie bătute de bărbaţi, femeile cărora le este frică să nu fie bătute mai rău, nici nu se află pe aceste liste. Violenţa domestică este o chestie care ţine de educaţie, clar. Probabil vor trece mulţi ani până când femeile vor înţelege că bătăia nu este normală. Probabil nu trebuie să înţeleagă numai femeile.

Instituţiile de presă au stilul lor pentru a clasifica subiectele de ştiri. Pentru ca un subiect să fie subiect de ştire, trebuie să se încadreze în câteva categorii : proximitatea spaţială, temporală, subiectul să fie de interes major, iar dacă mai este implicată şi o figură publică, ştirea este bestială. Dar nu era oare acest fenomen deja încadrat în primele trei categorii? De ce mai trebuia să se aştepte să fie implicată şi o persoană publică pentru a prinde amploare? După ce subiectul o să se stingă, lumea o să uite din nou de acest fenomen şi va aştepta următoarea vedetă să fie agresată, iar atunci din nou...„WOW! Cât de asuprite sunt femeile! Câţi bărbaţi îşi bat femeile!”. De ce trebuie să aşteptăm această bombă cu ceas, pentru ca lumea să fie pusă faţă în faţă cu nişte statistici care (culmea!) se întâmplă şi se adună zilnic? Nu este dreptul oamenilor să fie informaţi periodic în legătură cu astfel de lucruri? 

Evident, cum majoritatea instituţiilor de presă de la noi din ţară sunt private, scopul lor major este acela de a face profit. Prin urmare, oferă publicului ceea ce îşi doreşte. Este mai uşor să prezinţi o problemă prin prisma unei vedete, decât să o prezinţi ca o simplă problemă. Şi totuşi nu este rolul presei acela de a informa? De ce trebuie scoase de abia acum nişte numere? Dacă se vrea scos la iveală un fenomen, de ce trebuie să se aştepte până ce o vedetă ajunge în situaţia asta?

Statisticile pe anul trecut legate de violenţa domestică din România nici nu se găsesc sau, dacă se găsesc, se găsesc foarte rar şi cuprind nişte numere destul de vagi.  După câteva ore de căutare pe site-urile oficiale ale Ministerului Muncii, Poliţiei Române, Agenţiei Naţionale pentru Proţecţia Familiei şi Autoritatea Nationala pentru Protectia Familiei si a Drepturilor Copilului, rapoartele privind violenţa domestică pe 2012 sunt de negăsit. Există însă statistici privind alte ţări. Totuşi de ce trebuie să îi ia ore unui cetăţean de rând să găsească (sau nu), astfel de informaţii? Nu ar trebui să fie informat cu privire la ele?

Oricum, într-un document publicat anul trecut numit „Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie” între 2004 şi 2011 au fost întregistrate în jur de 82.000 cazuri de violenţă domestiă şi 800 de decese, aceste numere incluzând numai persoanele care au depus plângere, să nu uităm. Este un număr destul de mic pentru şapte ani de zile. Deşi conform unor studii, din 1,2 milioane de românce agresate, numai sub 1% depun plângere. Există numere pentru cazurile înregistrate în perioada aceasta (2004 - 2008), însă nu există şi un număr precis care să arate câţi agresori au fost trimişi în judecată. Totuşi, pentru 2011 avem un astfel de număr al persoanelor trimise în instanţă, dar nu se ştie câte plângeri au fost depuse. Deci nu prea se poate face comparaţia între câte cazuri s-au depus şi în câte s-a luat măsuri. Numerele raportate nu sunt sigure şi sunt infime în comparaţie cu câte cazuri cred cercetătorii că ar exista în realitate. Însă în raport nu uită să se menţioneze nişte numere convenabile care arată cum a crescut încrederea femeilor în organele de poliţie şi faptul că acestea se răzgândesc şi îşi retrag plângerile. Interesante rapoarte... 

 Violenţa împotriva femeilor este un fenomen, însă nici mass-media, nici publicul, nici măcar instituţiile statului nu sunt interesaţe de astfel de statistici, decât dacă există o persoană publică care să ia parte la acest proces. Încă o dată, dorinţa pentru scandal bate dorinţa de informare. Astfel de fenomen ţine, în primul rând de educaţie, dar educaţia pe care o primim este una defectuoasă, atunci când, în primul rând, nu există interes pentru informaţie.

 Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*