Mărturisitorii temniţelor comuniste – Partea a II-a

Distribuie!

de Emilian Voaideș

Descriind perioada Crăciunului din anul 1948, Dumitru Bordeianu ne oferă detalii cutremurătoare referitoare la atmosfera din puşcărie: „Nu voi uita niciodată clipele de duioşie şi înălţare sufletească, când din fiecare celulă de fete, începând cu apusul soarelui şi până la stingere, ocupantele ieşeau pe rând la geamul celulei şi cântau. Nu mi s-a părut vreodată un cântec mai dulce, mai suav, mai înălţător spre cer decât vocea acestor privighetori închise după gratii.

Ceea ce a impresionat până la lacrimi pe toţi arestaţii de pe acea parte a închisorii erau cântecele de leagăn, pe care le cântau mamele ai căror copii nu mai ştiau de ele. Niciodată un colind de Crăciun nu mi s-a părut mai aproape de cer, mai simţit din adâncul inimii, mai melodios, decât cel îngânat de după gratii de fetele din închisoarea din Suceava. Crăciunul şi Anul Nou le-am petrecut în frig, foame şi tristeţe.”[1]

După trecerea prin alte două celule de la Suceava, Bordeianu avea să fie transferat la Piteşti în luna aprilie a anului 1949. Din perioada petrecută în acest loc, mi-a atras atenţia un fapt legat de primul Paşti petrecut de autor în detenţie: „Cu o zi sau două înainte de Paşti, un camarad din Bucureşti a primit, pe căi lăturalnice, un pachet cu alimente. În acest pachet erau puse, cu grijă, şi prescuri pentru anaforă, de luat cu ocazia Paştilor. Din acest pachet s-au înfruptat toţi studenţii, legionari şi nelegionari, fără deosebire, de la muncă silnică şi temniţă grea. Pentru ca cititorul să aibă o imagine clară despre modul cum s-a împărţit acest pachet, voi spune că un ou roşu s-a împărşit în 24 de părţi, şi în plus cu o bucăţică de coajă roşie, ca simbol al marii sărbători.”[2]

Făcând referire la modul în care coresponda cu cei de afară, autorul ne spune că a avut ocazia să scrie o singură dată celor dragi, primind de la ei răspuns de tot atâtea ori. Ulterior, Dumitru Bordeianu va trece şi prin închisoarea de la Gherla, eliberarea sa survenind în anul 1964: „după alţi douăzeci şi cinci de ani de urmăriri, anchete şi ameninţări, am avut posibilitatea să ajung în lumea liberă, în Australia, Statul Victoria. Aici am putut să scriu ceea ce am scris şi mărturisirile mele au putut să vadă lumina tiparului.”[3]

Desigur, evenimentele relatate în această carte, dar şi în celelalte, sunt de un număr mult mai mare, dar am preferat să redau doar atât din pricina spaţiului relativ limitat de care dispun, dar şi pentru a nu plictisi pe cei ce vor citi aceste rânduri. Pentru cei interesaţi de acest subiect, recomand cărţile citate, dar şi altele legate de acest subiect, precum Aiud însângerat a lui Grigore Caraza. Sper ca prin acest articol să fim mai conştienţi de ce a însemnat probabil cea mai neagră perioadă din istoria ţării noastre, impactul celor întâmplate acum fiind resimţit până în zilele noastre.

Sursa foto: Wikimedia.org


[1]Ibidem, p. 62.

[2]Ibidem, p. 101-102.

[3]Ibidem, p. 398.

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*