Jurnal de Bucureşti: Haotic

Distribuie!

de Andra Iliescu

Ȋn ultima perioadă parcă pulsul mi-a crescut, parcă fiecare emoţie este mai intensă, dar ȋn acelaşi timp nimicurile dispar uşor, se şterg repede. Nu mă refer la simţurile primare, eu simt cu sufletul, la fiecare se declanşează o emoţie, o senzaţie. Cât de intensă poate fi o emoţie până ajunge la saturaţie, să explodeze?

Simt fiecare undă de sunet cum ȋmi pulsează ȋn corp, cum ȋmi creşte sau îmi scade debitul sângelui. Simt bătăile inimii ce-mi zguduie pieptul. Simt fiecare atingere, fie că este a unui obiect sau a unei persoane. Simt culorile ce se aştern seara ȋn apus. Simt mirosul de rufe proaspăt spălate ce vine din balcon – e ca o mireasmă de primăvară, mai ales că rândunicile au prins curaj astăzi şi au ȋnceput să cânte.

Simt că nu mai am foi pe care să scriu, deşi, am scris nimic. Poate că trebuie să iau alt caiet, sau poate că nu. Poate s-a stins flacăra aceea, sau poate am turnat prea multă apă peste ea. Poate nu-mi mai place, poate nu mai vreau, sau poate nu mai pot.

E o dilemă ce mă plictiseşte. Şi nu am idee cum să o arunc, să scap de ea, să o ȋngrop. Cum naiba?! Să o iau de mâini şi picioare? Nu prea merge, că nu are mâini sau picioare. Oare a descoperit cineva un aspirator de suflete, aş vrea să ȋl ȋmprumut, să ȋl scot pe al meu, să-l pun ȋntr-un recipient şi să-l bag puţin în congelator, poate se mai domoleşte.

Până atunci, o să fac o plimbare ȋn miez de noapte pe lângă Dâmboviţa, să simt cum ȋmi ȋngheaţă sângele. Sau mai bine o să fug ȋn parc, o să ma aşez pe zăpadă şi o să mă uit la cer, la cerul ȋnstelat. Mă umple, simt cum mi se măreşte sufletul, cum se linişteşte, dar ȋn acelaşi timp fuge haotic ȋn toate părţile.

Sursa foto: Andra Iliescu

Taguri

Arhiva