Imagine şifonată – partea I – Zăpada şi scandalul

Distribuie!

de Mihai Lazăr

Este fabulos, de fiecare dată când ninge mai tare în România, mai precis în zona Moldovei, apare câte un scandal pe spaţiu public. Presa şi televiziunile vuiesc şi critică responsabilii care nu îşi fac treaba.

Ne amintim cu toţii ce s-a întâmplat iarna trecută, mulţi sinistraţi, intervenţii voluntare, angajare de forţe militare şi toate astea conturate de un scandal monstru adresat celor care ar fi trebuit să dea zăpada la o parte. Normal, utilaje speciale nu sunt, dar s-a uitat de mult cum au fost tăiate pădurile de pe lângă sate şi oraşe - investiţiile în infrastructură parcă ar fi un vis, ce sunt ăia parazăpezi?

Să nu uităm totuşi nici de mândria românului care oricum nu ascultă de indicaţiile autorităţilor şi se aventurează pe drumuri periculoase, rămâne blocat şi ţipă că nu este ajutat. Cauciucuri de iarnă, lanţuri antiderapante, toate acestea sunt un moft - nici la camioane nu se mai poartă, la modă e scandalul.

Şi a venit iarna lui prezent, primele zăpezi aduc şi primele promisiuni de demitere din partea primului ministru la adresa prefecţilor din judeţele cu probleme. Încă nu am înţeles de unde şi până unde bate crivăţul ca să ne putem apăra. Sau o fi doar lipsa de interes? În fine, zilele au trecut, drumurile s-au eliberat, zăpada s-a topit, prefecţii au rămas și problema s-a rezolvat.

Dar e ceva normal să ningă, iar şi iar, anual, iarnă de iarnă. Şi da, a nins zilele astea, povestea se repetă, drumuri blocate, cetăţeni nervoşi, autorităţi care mimează intervenţiile cu utilaje de cărat gunoi. Singura variabilă care se schimbă în contextul scandalului de acum este CNADNR.

La guvern, de dimineaţă se convoacă comandamentul de iarnă de la care lipsesc directorii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Sesizări, paparazzi, intevenţii şi aflăm că aceştia, cu o seară înainte, erau la o şedinţă de plan operativ privind bilanţul pe anul trecut şi proiectul de buget pe 2013. Şedinţă de la care au plecat pe la miezul nopţii. Oameni muncitori şi silitori. Toate bune şi frumoase, dar şi mai promiţător este faptul că se aflau la şedinţă undeva în vârful muntelui, în mijlocul zăpezii, la Bâlea Lac, pentru că alte locaţii nu se mai găseau pentru discuţii instituţionale.

Şi de aici ceva normal, un scandal monstru conturat de reprezentaţii guvernului care spun că asta e ultima dată când permit abateri din partea CNADNR, însă eu mă întreb totuşi de ce nu a fost data trecută ultima dată? Altul spune ca îi dă pe toţi afară dacă se confirmă zvonurile cum că domnii directori nu au fost la şedinţă ci la o petrecere, iar şedinţa a fost doar un pretext pentru a se rupe puţin de problemele cotidiene.

Una peste alta drumurile zac închise şi troienite, meteorologii ne anunţă cu multă vreme înainte ce ne aşteaptă şi în loc să reuşim să fim eficienţi, uite că facem scandal public la fiecare fulg căzut.

Politicul a plecat la drum cu imaginea şifonată la acest început de an, zăpada fiind cel mai mic scandal din circul mediatic actual.

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*