Cortina care nu s-a mai ridicat (partea I)

Distribuie!

Te trezeşti dintr-un vis urât doar pentru a te regăsi într-un coşmar...Te dezmeticeşti un pic şi te uiti la ceas, apoi in calendar. Anul este 2017. În câteva săptămâni, Republica Socialistă România celebrează 70 de ani de comunism. Te gândeşti imediat la tot circul patriotard-penibil de la festivităţile din anii trecuţi şi la cum iţi va strica el sărbătorile de iarnă. Dar realizezi că e deja târziu şi oricum nu poţi face tu nimic, nu ii poţi rezista cu nimic... în fond, toţi au încetat rezistenţa cu mult timp în urmă...

Dar destul cu discuţiile filosofice, iţi spui. Oamenii muncii trebuie să muncească, nu să gândească prea mult şi să paraziteze statul cu nazurile lor de intelectuali profitori şi antipatriotici. Sau cel puţin aşa ţi se spune... Nu ştii încă prea multe. Eşti în ultimul an de liceu, te pregăteşti să devii un om al muncii şi eşti la o răscruce de drumuri: gândul că o să ungi rulmenţi toata viaţa şi ca poate o să ajungi maistru la un moment dat nu iţi prea surâde, dar ştii că cei care merg la facultate nu sunt prea bine văzuţi. Cu mici excepţii nepotiste... Dar cum tu nu ai privilegiul de a face parte din marea castă de privilegiaţi ai statului, nu poţi spera la prea mult. Poate doar un post de inginer. Da, clar asta e ieşirea din dilemă. De ingineri, numai de bine! Socialismul nu se consolidează singur. Sau cel puţin aşa ţi se spune...

Dar deja ai uitat ca eşti sub duş, locul tău preferat de a „medita” la ce a fost, ce este şi ce va fi. Erai atât de imersat în gândurile tale încât nici nu ai sesizat că apa caldă  a devenit între timp rece. E una din zilele de economie, deşi parinţii tăi iţi spun că erau mult mai frecvente în trecut. Nu mai contează.

Nu e timp de zăbovit, trebuie să ajungi la şcoală, aşa că iţi faci drum prin uriaşa citadelă de beton. Ai uneori impresia că cineva stă acolo sus şi se uită la oameni ca la nişte şoareci care işi fac drum zi de zi printr-un labirint anost. Cine ştie? Poate chiar aşa este. Dar e mai probabil că acea persoană poartă un costum negru decât straie albe divine şi stă în spatele unui birou, mai curând, decât în spatele norilor. Ah, dar subiectul ăsta e încă tabu... Suntem o societate laică! Punem mare preţ pe rigorile ştiinţei. Nu e loc de bolboroseală bisericească! Sau cel puţin aşa ţi se spune...

Mergi pe străzi şi iţi atrag privirea câteva reclame. Ciudat. Sunt mai colorate ca de obicei. Trebuie să fie de la puţinele firme “din afară” care au intrat în sfârşit şi pe piaţă la noi. Ştii deja că naţiunea-prietenă, R.P. China, a făcut asta acum ceva vreme şi acolo lucrurile merg binişor, după cum auzi la ştiri, şi speri că aşa va fi şi aici. Poveştile părinţilor tăi despre cozile interminabile din faţa alimentarelor şi foametea ce le înmulţea mereu iţi par acum atât de înderpărtate, încât ai crede că e doar propaganda „celorlalţi”.

Mihai Niță

Sursa foto: wikimedia.org

Partea a doua și ultima va fi publicată mâine.

Taguri

Arhiva