Il Divo sau lecţia despre frumuseţe

Distribuie!

Bucureştiul a fost onorat la sfârșitul săptămânii trecute să găzduiască două concerte dedicate persoanelor care ştiu să aprecieze muzica de calitate. Ceva mai puţin comercial, Il Divo a concertat duminică, în Piaţa Constituţiei.

A fost o experienţă deosebită pentru mine, fiindcă în afara faptului că aceşti 4 cântăreţi abordează melodii cunoscute într-un mod original, că arată bine şi că sunt un mozaic cultural, nu ştiam prea multe. Sinceră să fiu, mă aşteptam la o noapte plictisitoare şi lungă, dar s-a dovedit a fi exact opusul.

Din punctul meu de vedere, Il Divo predă o lecţie despre frumuseţe şi modestie. Frumuseţea exterioară vine de multe ori din interior şi aceşti artişti, care aparent nu împărtăşesc prea multe, creează o armonie care îţi rămâne în minte pentru mult timp, îţi arată frumuseţea în adevărata ei formă, arta.

Concertul a avut două părţi şi a durat până la 22:30, când spectatorii au plecat cu zâmbetul pe buze şi mulţumirea sufletească să fi luat parte la aşa ceva. Vremea a ţinut cu toată lumea şi frigul nu a fost insuportabil.

Melodii cunoscute precum „Don’t cry for me Argentina” sau „Hallelujah”, au răsunat pe scena din faţa Palatului Parlamentului, dar au cuprins şi repertoriul pentru copii cu melodii precum „Frère Jacques”, moment în care publicul a fost rugat să cânte împreună cu artistul francez.

Este uimitor cum naţionalităţile şi vârstele atât de diverse nu au creat o barieră între cântăreţi, ci au făcut ca dinamica acestei „trupe” să creeze momente magice ca cel de duminică. Spun magic, fiindcă muzica de operă nu este foarte uşor digerabilă, dar cei 4 reuşesc cu multă pasiune să transmită publicului starea necesară.

Frazele în română şi discuţiile cu publicul au făcut spectacolul mult mai interesant şi mai activ, ţinând publicul în priză permanent. Conştienţi şi de aspectul fizic, aceştia s-au dezbrăcat de-a lungul concertului, lăsând imaginaţia femeilor să zboare în noaptea luminată de o lună intensă.

Atunci când frumuseţea vine din interior, fizicul capătă trăsături interesante, fascinante privitorului, iar când arta cunoaşte frumosul, magia are loc şi pentru demonstraţia de duminică seară trebuie să mulţumim celor de la Il Divo.

Text & Foto: Ariadna Drăgolici

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*