Game of Thrones sau excelența prin atipic

Distribuie!

de Alex Szollo

Despre genul fantasy se poate afirma fără mari rezerve că este unul din genurile literare cu evoluția cea mai fulminantă. Apelând la imaginație, el nu are vreo limită, ceea ce i-a conferit o popularitate de necontestat, indiferent în ce direcție ar merge operele care i se circumscriu.

Maestrul Tolkien a aprins imaginația multor generații de cititori cu Hobbitul, și Stăpânul Inelelor, ce-au făcut cunoștință publicului cu felurite creaturi fantastice: hobbiți, pitici, elfi, orci, și așa mai departe. Geniul lui Tolkien, cred eu, constă în felul în care fiecare „nație” de făpturi imaginare a beneficiat, grație imaginației și erudiției autorului, de o limbă, o istorie și o cultură proprie. Apoi, J.K. Rowling a vrut să demonstreze lumii întregi că orice copil poate fi motivat să citească, scriind celebrisima serie Harry Potter, pe care au ajuns s-o aprecieze și foarte mulți adulți.

Atât epopeea lui Tolkien, cât și aventurile vrăjitorului adolescent au crescut foarte mult în popularitate odată cu ecranizările ce-au lăsat cu gura căscată legiuni de cinefili și au generat numeroase premii și discuții. Cred că orice cinefil știe să numească măcar cinci personaje din aceste două serii, fără ca măcar să fi pus mâna pe unul din volumele pe care se bazează.

Fenomenul fantasy continuă să evolueze, iar dacă ar fi să ne luăm după direcția în care merge de când cu cea mai recentă explozie de popularitate, s-ar putea spune că o ia pe un drum atipic. Game of Thrones sau Urzeala Tronurilor reprezintă fără niciun dubiu serialul fantastic al momentului. Este dovada clară că genul fantasy poate fi incredibil de versatil, luându-și publicul total pe nepregătite și ținându-l în priză de la un episod la altul. Însă de ce are serialul ăsta un succes atât de mare?

Ei bine, pentru că în momentul în care George R.R. Martin a creat universul fictiv din seria A Song of Ice and Fire (tradusă Cântec de gheață și foc la noi), lumea era încă obișnuită cu eroii și ticăloșii din operele mai sus menționate. Atât în Harry Potter cât și în Stăpânul Inelelor, delimitările dintre forțele binelui și cele ale răului sunt foarte clare: băieții buni sunt frumoși, cei răi mai puțin, cei buni au un traseu inițiatic pe care trebuie să-l urmeze, trecând de cei răi, și restul e istorie terminată cu bine.

George Martin a decis să încerce să nu recicleze niciuna din rețetele prestabilite ale genului, având grijă ca aproape fiecare personaj să fie creat din lumini și umbre. Erați obișnuiți cu regii eroici, nobili și înțelepți? V-a surprins punând puterea-n mâinile unui copilandru răzgâiat și crud, Joffrey Baratheon (jucat excelent în serial de tânărul Jack Gleeson). Vă surâdea imaginea unui pitic burduhănos și grosolan? Faceți cunoștință cu Tyrion Lannister (MAGISTRAL Peter Dinklage), a cărui înălțime scăzută nu-l împiedică să dea dovadă de un sarcasm usturător și piperat pe alocuri cu momente deocheate.

Dragonii sunt ori în posesia unor oameni puternici și înțelepți, ori slugi ale unor tirani nebuni, nu-i așa? Ei bine, Martin ne-o prezintă pe Daenerys Targaryen (Emilia Clarke într-un rol ce-i vine mănușă), regina adolescentă a unui ținut îndepărtat, care abia își poate struni fiarele scuipătoare de flăcări. Nu avem de-a face, așadar, cu o zeiță invincibilă, ci cu o fată foarte tânără, pusă în cea mai dificilă dintre situații, după ce își pierde perechea, pe Khal Drogo, un războinic focos jucat de autodeclaratul îndrăgostit de România venit de pe meleaguri hawaiiene, Jason Momoa.

Ăștia mici, mereu în pericol, mereu e cineva care trebuie să-i salveze, nu? Nu și-n cazul Aryei Stark, interpretată de promițătoarea tânără englezoaică Maisie Williams. Fiica unui nobil dizgrațiat și executat, Arya are mereu vorbele la ea, iar atunci când nu-i ajung vorbele, nu are „pardon” în a trece la fapte.

Iată, așadar, cum a reușit un fenomen fantasy să cucerească lumea. Demonstrând că nu totul se rezumă la alb și negru. Luând rețetele tradiționale ale unui gen și râzându-le în nas. Creând o lume în care binele și răul sunt greu de deosebit, cu personaje complexe, care iubesc, urăsc, trădează și omoară după cum li se schimbă situația.

După mine, calea aleasă de Martin se bucură de succes dintr-un motiv simplu (având în vedere complexitatea operei - fie că vorbim despre romane sau despre serial): ambiguitatea morală a personajelor le dă oarecum cititorilor/telespectatorilor puterea de a-și alege singuri favoriții (chiar dacă, prin câte-o lovitură de geniu malefic, aceștia dispar în moduri din cele mai violente și creative). Încercați neapărat Game of Thrones. Pe mine chiar m-a prins.

Valar Morghulis!

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*