Fobiile – cât e mit şi cât e realitate?

Distribuie!

de Alexandra Bogza

Săptămâna aceasta, joi mai exact, a avut loc cea de-a doua conferinţă TABU organizată de cei de la Minţi Deschise. Despre primul eveniment al seriei şi iniţiativa echipei celor de la Minţi Deschise v-am mai povestit cu puţin timp în urmă. Prin urmare, o să renunţ a vă face o descriere generală pentru  a-mi salva rândurile şi cuvintele pentru lucrurile interesante pe care le-am aflat joi.

De data  aceasta am stat de vorbă cu hipnoterapeutul Eugen Popa şi  Prof. Univ. Dr. Ion Duvac despre fobii. Conferinţa a început cu două filmări „studiu de caz” ale unor fobii şi un brainstorming general cu publicul despre sfera conceptuală a unor termeni ca axietatea, panica, obsesia şi fobia, dar şi percepţia noastră asupra diferenţelor dintre acestea.

Când vine vorba de o fobie, Prof. Duvac ne-a spus, simplu, că totul se rezumă la interpretare –  un obiect care este reprezentat cu totul alfel  în mentalul nostru. Hipnoterapeutul Popa ne-a descris fobia ca fiind, de fapt, „frica de frică”.  Cu alte cuvinte, obiectul este, într-adevăr, componenta principală a unei fobii, dar ceea ce îmi poate trezi ea mie, ca emoţie, prin interpretare îmi generează problemele. „Nu contează neapărat ce s-a întâmplat, ci interpretarea mea a acelui eveniment”, ne-a mai zis el.

În ceea ce priveşte întregul proces de instalare a fobiei, Prof. Duvac ne-a vorbit despre scăderea imunităţii psihice. Imunitatea psihică este privită schematic ca o linie ce pulsează constant în funcţie de diverse evenimente ce se ivesc pe parcursul vieţii. Scăderea acesteia apare în momentul în care, asumându-ne un comportament de tipul „strângi din dinţi şi mergi mai departe; lasă că mă descurc eu cumva”, experimentăm o amplificare ilogică a sentimentelor pe care le asociem unui anumit eveniment şi suferim o cădere mult mai mare decât semnificaţia actuală. În acest context, Prof. Duvac a ţinut să ne exemplifice că „lucrurile nu apar aleatoriu, ci se bazează pe un teritoriu predispozant”. De aceea e important să reacţionăm responsabil la anumite situaţii pentru ca să nu ajungem de la atacuri de panică la fobii la anxietate, obsesie şi, mai apoi, chiar patologie.

Hipnoterapeutul Popa ne-a spus despre fobii din prisma conştientului şi a subconştientului. El ne-a spus că fobia se conturează pe cea mai bună reacţie a corpului nostru la un anumit eveniment. Reacţia aceasta este percepută doar în momentul evenimentului emoţional iniţial şi, odată cu trecerea timpului, ea devine „uitată”. Doar cu „ajutorul”  elementelor secundare ce sunt adăugate acelui eveniment iniţial apar reacţii de avalanşă care au rolul unui triger pentru comportamentul subconştientului. O altă caracteristică este că aceastră reacţie este mutată din conştient în subconştient. Reacţia iniţială şi de care am zis că, în timp, o uităm a fost reţinută ca fiind cea mai bună soluţie pentru a te autoproteja de acel scenariu ce a generat o emoţie extraordinar de puternică – „subconştientul îţi dă ce ştie el mai bine, cum ştie el mai bine”. Noi trebuie doar să ne asumăm perspectiva ilogică a reacţiei şi să lucrăm cu ea şi, în mod mai direct, cu subconştientul.

Bun, bun, dar de ce ai nevoie pentru a trece peste fobii? Prof. Duvac ne-a schematizat patru mari paşi: înţelegi, accepţi, banalizezi şi metode prin care deţii controlul. Pentru a înţelege este nevoie de un model explicativ adaptat la nivelul individului ce se confruntă cu problema. Fie că e vorba de un alt psiholog, un copil de 5 ani sau de un adolescent, primul pas este să înţelegi ce se întâmplă cu tine. Mai departe, mingea e în fileul tău cu pasul doi – acceptarea. Aici intră în discuţie disponibilitatea personei în cauză, efortul personal, ancorele şi motivaţia. „Dar dacă?”-ul care te ajute cu o setare fixată la nivelul subconştientului, lipsa motivaţiei şi multe altele pot fi cauzele lipsei de productivitate a tehnicilor de rezolvare a fobiilor. Odată ce accepţi şi eşti dispus de a lucra cu situaţia actuală, este important ca accentul să cadă pe „de unde vine”, nu pe simptomele prezente – banalizarea reacţiilor secundare pentru a da de momentul iniţial. Mai departe, ţine de exerciţiu şi de tehnici prin care reuşeşti să recapeţi controlul asupra emoţiilor sau să eliberezi energia acumulată. „Netratată corespunzător, fobia îşi cheamă neamurile”, ne-a spus Prof. Duvac. Cu alte cuvinte, dacă nu luăm lucrurile din timp, ele pot genera lucruri mai profunde, să urmeze o traiectorie de accentuare inconştientă.

Mutând discuţia în zona tehnicilor practicate, hipnoterapeutul Popa şi Prof. Duvac ne-au povestit despre trei astfel de metode – realitatea virtuală, hipnoză, NLP (programare neuro-lingvistică). În ceea le priveşte, Prof. Duvac a spus că ceea ce trebuie noi să înţelegem încă de la început este că nu există o metodă general valabilă, ci doar adaptabile.

Realitatea virtuală este o metodă simplă care rezumă perfect interdisciplinarea domeniului prin faptul că nu depinde doar prezenţa în cabinet, totul este interactiv şi, esenţial pentru secolul hiperactiv în care trăim, nu necesită mult timp. Avantajul principal? Deţii complet controlul. Poţi să intri şi să ieşi în realitatea virtuală în funcţie de nivelul tău de pregătire, de sentimente şi de  stare.

Hipnoza se loveşte de o problemă mai delicată – intimitatea. Hipnoza este încă privită cu sceptism. Însă, să lucrezi direct pe subconştient este o soluţie eficientă prin care poţi înţelege mult mai bine adevărata problemă. „În meseria asta, faci mai întâi pe detectivul, după, ajungi să fii şi avocat” a zis, la un moment dat, hipnoterapeutul Popa. Asta referindu-ne, desigur, la relaţia conştient-subconstient de care, noi, suntem de cele mai multe ori inconştienţi. Prin hipnoză, cobori conştient în subconştient cu ajutorul unui specialist pentru a lucra.

NLP-ul se bazează într-o anumită măsură pe un exerciţiu de imaginaţie în care te duci la un film prin care accesezi biblioteca emoţională a experienţei personale. Totul se rezumă la cum faci să apară acea stare aferentă momentului. Ce simţi, ce vezi, cum, unde eşti, ce se aude. Când ajungi la „simt ceva”, îţi compui o planşă cu filmul din capul tău (interpretarea personală a evenimentelor, obiectelor etc.).  După, iei filmul şi te duci la cinema-ul intrinsec. Uitându-te la „film”, urmează să te disociezi de el printr-un exerciţiu de a-l privi invers şi de a schimbare detaliile astfel încât să scadă intensitatea tăririlor.

Pe lângă bazele conceptuale, am auzit şi o mulţime de experienţe, cazuri practice, modalităţi de readaptare a tehnicilor şi, după cum ne-au obişnuit şi la conferinţa trecută, sfaturi. Cu un aşa subiect interesant, parcă timpul a trecut prea repede şi aş fi vrut să mai aud şi alte câteva experienţe de-ale celor doi speakeri. Mai mult, atmosfera a fost şi de data aceasta un punct forte pentru toată experienţa – totul a fost prins într-un spirit deschis, cu zâmbete şi glume ca între prieteni.

Ultima conferinţă din serie TABU organizată de cei de la la Minţi Deschise are loc săptămâna viitoare, joi, pe 30 mai şi are ca subiect atitudinea mentala conștient asumată. Mai multe detalii veţi găsi pe pagina de Facebook a celor de la Minţi Deschise.

Sursa foto: Facebook

 

Taguri

Arhiva

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*