Grădinile zoologice: o iluzie mai mult sau mai puțin reușită a puterii

Distribuie!

de Alex Szollo

Rațiune și simțire. E atât titlul unui roman celebru al lui Jane Austen cât și seria a două caracteristici despre care filosofii spun că sunt specifice doar ființei umane. Probabil că, din acest motiv, omul s-a văzut ca fiind îndreptățit să-și exercite avantajele de ființă rațională și simțitoare asupra celorlalte ființe din jurul lui; a domesticit unele animale, care-au ajuns să-i fie surse de hrană, de îmbrăcăminte, sau chiar companioni fideli.

Însă, la un moment dat, a apărut o problemă: nu toate animalele puteau fi domesticite. Asta nu l-a împiedicat pe Homo sapiens sapiens să încerce să-și mențină controlul asupra lor, ceea ce a dus la apariția grădinilor zoologice.

Copil fiind, nu exista zi de duminică în care să nu mă fi dus la grădina zoologică, unde fascinația mea față de lei sau urși era atât de puternică, încât voiam să intru în cuști, dorință pe care mi-o exprimam, de cele mai multe ori, mai zgomotos decât ocupanții moleșiți ai respectivelor spații extrem de strâmte.

Cu anii, mi-am dat seama că grădinile zoologice au fost create de om ca o metaforă a puterii. Cum spuneam și mai sus, omul, singura ființă rațională și simțitoare, are impresia că e mai puternic atunci când își permite să țină închis un animal care în libertate l-ar face una cu pământul chiar și din greșeală. Această iluzie a puterii nu este, însă, întotdeauna reușită.

La noi, cel puțin, e chiar o caricatură. De foarte multe ori, animalele care-ar trebui să impună respect, fie cât or fi de captive, sunt într-o stare demnă de milă; pe lângă ideea de a nu se putea mișca după bunul plac, trebuie să mai suporte uneori și ironiile unor Homo sapiens cu ceva mai puțină materie cenușie, care uită că nu au în față animale de companie sau de pluș. Sunt extrem de curios ce-ar spune marele gânditor Mahatma Gandhi după o vizită la un zoo-parc românesc, care a declarat la un moment dat că măreția și progresul moral al unei națiuni se judecă după cum tratează aceasta animalele.

Nu sunt 100%  împotriva grădinilor zoologice, ele reprezentând o ocazie foarte bună de a vedea animale sălbatice vii de foarte aproape, ocazie pe care altfel nu am avea-o fără riscul de a ajunge în meniul lor.

Însă, consider că, dacă tot vrem să fim puternici, ar fi cazul să vedem puterea așa cum trebuie, și anume ca pe un echilibru. Teritoriul unui animal dintr-un parc zoo este oricum limitat. Dacă se ajunge la situația în care animalul respectiv este pur și simplu înghesuit în așa hal încât ajunge să doarmă în propriile fecale, atunci jocul puterii nu mai e echilibrat, iar experiența apropierii de un animal sălbatic se transformă într-o lipsă crasă de respect la adresa demnității sălbatice pe care acesta o are. Orice grădină/parc zoologic ar trebui să ofere o experiență plăcută, atât omului cât și animalului, pe cât de plăcută poate fi captivitatea.

Închei aceste rânduri cu o recomandare: când mergeți la zoo, observați totul cu foarte mare atenție. TOTUL. Apoi, ajunși acasă, puneți-vă următoarea întrebare: de care parte a cuștii sunt fiarele?

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*