“Într-o seară am aşezat Frumuseţea pe genunchii mei – şi am găsit-o amară – şi am înjurat-o. ” (Rimbaud)
Îmi amintesc de coada de la cinematograful Elvira Popescu, unde ne adunaserăm o ceată haotică de cinefili uituci ce nu-și luaseră bilet mai din timp la Holy Motors, așteptând o a doua șansă. Ne-am rugat umil și disperat de biata femeie de la casa de bilete, până s-a îndurat și ne-a lăsat să ne perindăm prin sala de cinema. Dar asta e altă poveste.
Povestea de azi e despre Holy Motors, ce ni-l aduce în fața ecranelor pe Denis Lavant, un actor preferat de regizor în filmele sale. Holy Motors e poezie. Un film ce amintește de stările poetice întâlnite la Baudelaire. Mai mult, e o alegorie a existenței frumosului prin grotesc și invers. Oscar (Denis Lavant) trăiește în 24 de ore, multiple roluri în diferite vieți, ce se perindă prin imoralitate și frumusețe. O viață a unui soi de asasin mereu în căutare de noi victime, dar fără a găsi nicio satisfacție în asta, ci din contră, o monotonă blazare în identitățile multiple.
Leos Carax înțelege necesitatea creării unui nou cinema, de data asta lipsit de melodrama filmului realist. Inspirat de spusele poetului francez, Celine, și anume că: „The cinema just can’t do it. … it’s pure revenge!… despite all the hype, despite the billions in advertising, the thousands of closer and closer close-ups… eyelashes three feet long!… with enough sighs, smiles, and sobs to fulfill your wildest dreams, cinema is all bunk, all mechanical, all cold… it has nothing but fake emotion!”, reușește să surprindă valorile clasei de mijloc, intimitatea Parisului, cât și apetența amoralului cu vulgaritatea.
Revenind la paralela cu Baudelaire, există în permanență o transmutare poetică în film cât și în “Spleen-ul Ideal” al poetului francez. Trecerea de la omagiul frumuseții transcendentale la un elogiu al imperfecțiunii, există pe parcursul filmului doar pentru a o anihila pe cea opusă. Leos Carax respinge idealizarea frumosului, și alte lucruri ce sunt fațete în artă. Perindarea personajului prin tot soiul de lumi nu reprezintă decât dorința de a cuprinde infinitul, ce imediat e distrusă de concretul limitat. De aici și reacțiile primitive ale personajului, care sunt în continuare, confirmarea imposibilității de a-și îndeplini nevoile excesiv emoționale. Pe lângă Denis Lavant, apariția lui Kylie Minogue reușește să surprindă, atât prin veleitățile actoricești cât și muzicale, ce apar în momentele cheie ale filmului.
Cred că Leos Carax încearcă să ilustreze prin Holy Motors, tipologia artistului blazat, nu numai pentru că idealul său nu poate fi capturat, ci și datorită acelei Persona care ar trebui să întrupeze aspirațiile sale, dar care eșuează să înțeleagă apețența de plenitudine a lui Oscar.
Ce să mai tot ridic eu în slăvi filmul, mai bine vă urez vizionare plăcută!
Related posts:
Filmul de vineri:The three faces of Eve (1957), în regia lui Nunnally Johnson
Filmul de vineri este: The bothersome Man, în regia lui Jens Lien
Filmul de vineri: Medianeras (Sidewalls) în regia lui Gustavo Taretto, sau Where’s Wally?
Filmul de vineri: Harold and Maude (1971), în regia lui Hal Ashby
