de Carmen Ghicică
Hip-hop sau poezie de inspirație urbană? Această „manifestare“ a luat naștere în America anilor ̒70, la periferiile orașelor afro-americane și chiar latino-americane, urmând ca 20 de ani mai târziu să se bucure de o notorietate aparte. Putem da acestui gen muzical o definiție desprinsă din dicționar, spunând că este un mix de etnicitate, tehnologie, politică, bani, sex, artă și cultură urbană. Pe de altă parte, putem conștientiza că hip-hopul este ceva mai mult. Este acea modalitate agresivă de a reflecta realitatea cotidiană și monotonă din cartierele rău famate.
Cum se dezvoltă acest manifest în România? Prin cuvinte. Unde? După acele blocuri gri. Cine le rostește? Cine le trăiește? Cine le simte? Oamenii care se lovesc de ele în fiecare zi. Oamenii care nu au privilegiul de a beneficia de „opulența“ sau de „rozul“ centrului, eid gri. Îmbrăcați în pantaloni largi și tricouri cu mesaje dure sau chiar injurii, „cu tălpile arse“, cum ar spune băieții de la Bug Mafia, ei stau pe scările blocurilor și fumează, ascultând versurile scandaloase, care îi relaxează și care le reflectă personalitatea și propria existență. Hip-hoperii de pretutindeni au acea familie a lor, acea casă în care se leagă prietenii mai mari decât în orice alte circumstanțe. Ei refuză societatea și trăiesc după propriile reguli, ca o altă religie
În ultimii ani, însă, s-a putut observa o mică schimbare în această zonă de influență, iar asta nu s-a întâmplat numai peste hotare, ci şi pe plaiurile mioritice. Datorită numelor noi, care rulează pe plan național, se întrevede o oarecare comercializare. Așadar, muzica „popcorn“ și-a lăsat amprenta în aria hip-hopului. Nume cu greutate în această industrie muzicală din România au fost afectate de febra „dj-istă“: B.U.G. Mafia nu mai e ceea ce era în anii ̒90, Puya s-a schimbat, Marijuana a dispărut din peisaj, iar pe Cheloo, unul dintre membrii trupei Paraziţii, îl găsim, mai nou, în studiourile trustului Intact.
Deci, mai trăim hip-hop? S-au comercializat ei, ne-am comercializat „noi“, consumatorii de hip-hop, sau ne-a comercializat societatea? Este hip-hopul românesc într-un oarecare declin? Este. Hip-hopul nu se mai simte în cartier, ci în boliduri. Băieții „buni“ nu se mai îmbracă așa cum am menționat în rândurile anterioare, ci apelează la tricouri mulate și, da, să nu uităm de nelipsita șapcă în nuanțe puternice.
Pornind de la aceste particularități, consider că avem hip-hoperi adevărați, care sunt devotați acestei culturi urbane, așa cum era ea la „începuturi“, care o simt în forma ei inițială și pseudo-hip-hoperi, cei care doar vor să fie hip-hoperi.
De menționat este faptul că dacă ar fi să privim în viitor, vin trupe puternice, care dezvoltă un hip-hop mai „culturalizat“, care nu mai este ascultat doar de acei „tipi“ din spatele blocului, îmbrăcaţi în pantaloni largi şi în tricouri în acelaşi ton.Haarp-Cord iese puțin din tipare și impune un aspect îmbunătățit și, totodată, interesant. După mai multe schimbări, trupa este compusă din următoarea formulă: Dragonu, Sișu, Stress, Tecko Star. Numele trupei este unul sugestiv și se referă la acel control al inimii, acele sentimente și trăiri care se regăsesc la rebelii din cartier. Pe de altă parte, băieții de la Subcarpaţi, trupă formată în 2010, mizează pe valori și tradiții din folclorul românesc și amintesc de o latură spirituală, care crește și se dezvoltă concomitent cu stilul adoptat. Aici este vorba de un mix între hip-hopul de ieri şi cel de azi, motiv pentru care este numit şi „folclor contemporan“. Prin urmare, generația nouă pare că se reinventează.
Pentru a se ajunge la acest „cameleon“ muzical în România, de la începuturile-i agresive, consemnate de Paraziţii sau B.U.G. Mafia şi până la posibila „domesticire“ a stilului sau „culturalizarea“ acestuia de către băieţii de la Subcarpaţi, a fost nevoie de timp, de o nouă mentalitate, de o îndepărtare de ceea ce înseamnă la origini hip-hopul american. Aşadar, îndrăznesc să spun că hip-hopul românesc devine mai „original“.
Sursa foto: wikimedia.org
