După 25 de ani de democrație încă mai credem în comunism?

Distribuie!

de Cătălina Țăranu                                    ​

În luna noiembrie 2013 un studiu realizat de INSCOP la inițiativa cotidianului Adevărul, arăta că 44,7% din populația țării noastre considera că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România, iar 47,5% dintre cei chestionați considerau că Nicolae Ceaușescu a jucat un rol mai degrabă pozitiv în istoria României.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1055 de persoane cu vârsta peste 18 ani, din 37 de județe, într-un total de 80 de localități, beneficiind de un grad de încredere de 95%, cu o eroare maximă admisă a datelor de 3%.
​Trebuie să recunosc faptul că în fața acestor date nu mi-am putut stăpâni uimirea iar primul instinct a fost acela de a găsi o explicație pentru aceste rezultate. Poate că dintre persoanele intervievate cei tineri nu cunosc foarte multe despre regimul comunist, poate că cei mai în vârstă au început să uite, poate unii dintre ei nu știut niciodată atât de multe lucruri despre regim, așa cum nu am ști nici noi, generația actuală, dacă nu am fi în mod specific interesați de această chestiune. Poate că în școală nu se predau prea multe lucruri despre comunism, sau poate că lumea nu mai e atât de interesată de această parte a istoriei. Cert este că, indiferent de câte alte explicații am putea găsi, în viziunea mea nimic nu justifică această preferință a românilor.

Procentele mai sus menționate au trezit în mine mai mult decât indignare, iar pentru cei care sunt dispuși să își reconsidere opțiunile, voi prezenta în cele ce urmează câteva dintre aspectele perioadei comuniste din România, așa cum sunt ele reflectate în literatura internațională de specialitate. Nu redate prin prisma amintirilor vagi, atât de expuse subiectivismului, nu prin prisma lipsei de informații completate cu parțiale supoziții, ci date concrete, obiectiv redactate, și care își găsesc acum locul în rafturile bibliotecii Curții Penale Internaționale.

Dacă perioada comunistă este foarte cunoscută pentru crimele comise și modalitățile de tortură utilizate în cazul celor care luptau împotriva regimului, din perspectivă internațională apogeul cruzimii a fost atins în închisoarea din Pitești, construită în anul 1930, la 110 km de București.

Închisoarea este cunoscută în prezent pentru celebrul program de reeducare a deținuților, în cadrul căruia s-au folosit pentru prima dată în Europa metode de spălare a creierului și depersonalizare, împrumutate de la comunismul asiatic.

În România, aceste tehnici au fost utilizate în timpul unui experiment din cadrul închisorii, început în anul 1949 și care a durat aproximativ 3 ani, perioadă în care obiectivul partidului comunist a fost acela de a-i determina pe prizonieri să se tortureze reciproc.

Procesul reeducării deținutilor politici punea accent pe interiorizarea doctrinei comuniste, utilizând metode diabolice de tortură fizică și psihică, în patru etape. În primă fază, prizonierii trebuiau să facă dovada loialității lor, admițând că sunt vinovați în fața acuzațiilor aduse de către partid, pentru ca “demascarea exterioară” să fie urmată de “demascarea interioară” sau momentul denunțării prietenilor și familiei.

În cea de-a treia etapă, “demascarea morală publică”, prizonierul era obligat să blesmete tot ce avea semnificație sacră pentru el, incluzând prieteni, familie, sau Dumnezeu, în cazul persoanelor religioase. Procesul reeducării era încununat de succes dacă, în cea de-a patra etapă, deținutul devenea el însuși un aderent al doctrinei, urmând ca acest lucru să fie probat prin reeducarea celor mai buni prieteni din închisoare, prin metode de tortură greu de imaginat.

Ceea ce oamenii care regretă comunismul par să nu înțeleagă este faptul că nu poți regreta doar anumite aspecte ale sale, și că preferința pe care o manifestă față de acest regim îl vizează în totalitatea sa. Aparent condus de motivația uniformității și egalității între oameni, comunismul aplicat în țara noastră a conspirat mai mult la dezbinarea oamenilor, la distrugerea încrederii și eliminarea oricăror posibilități de existență a unei credințe comune.
​Dacă de multe ori credința poate ține oamenii uniți, în închisoarea din Pitești s-a luptat cel mai mult împotriva acestui lucru. Slujbe cu caracter blasfemic, pornografic, ritualuri batjocoritoare care imitau tradițiile creștine, îmbinate cu torturarea neîncetată, uneori luni în continuu a deținuților creștini, toate ținteau către un singur rezultat: înlocuirea oricărei forme de credință și prin urmare de speranță cu certitudinea că nu există nimic mai presus de comunism și nimic nu i se poate opune.

De aici moartea omului ca ființă liberă, caci în ce forme mai putem gândi acest drept, dacă el părăsește gândurile noastre alături de speranța și credința în orice altceva? De aceea, orice preferință pe care nu 44.7% dintre români, ci pe care și unul singur ar manifesta-o spre această formă de organizare, devine tulburătoare în sine. Faptul că unii dintre noi ar opta de bunăvoie pentru ceea ce s-a întâmplat în trecut dovedește fie lipsa oricărei informări pe acestă temă, lucru destul de îngrijorător, fie o dureroasă nepăsare față de aceste crime, lucru ce mă face să cred că efectele regimului comunist încă se mai fac resimțite în prezent.

Nu îmi pot explica decât prin prisma lipsei educației faptul că ceea ce s-a întâmplat ca o greșeală să poată deveni o alegere voită a celor din jurul nostru. Lipsă a educației în plan istoric, civic și social.
De aceea consider că doar învățând din greșelile trecutului și nu repetându-le, putem spera într-un viitor mai bun, un viitor diferit față de cel evaluat de 44.7% dintre români ca un lucru bun.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*