Draga mea generație lipsită de bun-simț

Distribuie!

de Costin Șerban

Generația noastră, cea născută după revoluție, îndeplinește aproape toate criteriile pentru care riscă să devină opusul unui ideal. Curajul s-a transformat în teamă, iar respectul în nesimțire. Nu mai există – parcă – motivația să spui cu cap ceea ce crezi și nici să mai respecți ce zic alții, chiar dacă nu ești de acord cu ei. De parcă tot bunul-simț a murit odată cu studenții de la revoluția postdecembristă.

(Fiindcă nu e bine să generalizăm, anunț în prealabil că există și excepții pentru ceea ce urmează să spun.)

Generația noastră dă dovadă de un curaj limitat. Are curaj să se despartă doar pe facebook, are curaj să își concedieze angajații doar prin e-mail, are politicieni la fel de fricoși care se joacă pitulatea când vine controlul din afară, evită orice confruntare și să se exprime liber și cu cap și, colac peste pupăză, dă dovadă de o extraordinară nesimțire.

Tineri care critică fără să aducă argumente sau care darâmă ceea ce alții au construit, fără să pună în loc ceva mai bun. Tineri care „fac mișto” fiindcă nu știu să aprecieze, doar pentru a încerca să se facă auziți, chiar dacă se fac auziți greșit.

În plus, generația Y, asta fricoasă și nesimțită, printre care mă număr și eu fatidic, se consideră specială, aleasă, menită să salveze o mică părticică din lumea în care trăim. Indiferent că o va salva în medicină, drept, armată, arhitectură, politică sau jurnalism, indiferent că visează să creeze reclama secolului, care să rămână în amintirea poporului până când România va înceta să mai fie republică, sau să lanseze ziarul citit de toată populația alfabetizată sau să scrie marele roman românesc, această generație uită un lucru important – fudulia se pedepșeste, iar căderea e dureroasă.

ID-1007456Părinții noștri nu au trăit cu mentalitatea aceasta, ei nu aveau vise și aspirații enorme și nu se considerau speciali. Ei se considerau tineri normali, liniștiți, „la casa lor”, tineri care nu își doreau decât o slujbă liniștită și o căsnicie fericită. Noi, dimpotrivă, dorim o carieră ca Steve Jobs sau ca Beyonce. Toate lucrurile bune să dea năvală peste noi, să ajungem la apogeu arzând etape, eventual să ne angajeze corporatiștii ăia de care facem mișto că stau toată ziua la birou; să, ne angajeze, dar pe post de Chief Executive, ca să luăm decizii doar de la distanță în timp ce stăm cu laptopul de ultimă generație pe burtă în Maui.

Atenție, draga mea generație, uităm un lucru: nu suntem speciali. De ce? Fiindcă nu avem niciun motiv să ne considerăm speciali fără să fi făcut ceva special.

Dar unii dintre voi îmi veți spune: „Dar sunt la fel de special ca toți ceilalți”. Asta înseamnă că nu suntem speciali, suntem normali, dar nu normal precum cuvântul NORMAL în limba engleză, ci precum cuvântul AVERAGE. Ustură? Procrastinăm ore în șir, ore în care Eminescu a scris „Luceafărul”, Enescu a compus „Rapsodia Română” și în care Ionescu a imaginat scenele din „Cântăreața cheală”. Vedeți ce pierdem cu adevărat? Pierdem oamenii mari din noi.

Trăim într-o perioadă de „eternă tranziție”, după cum spune filosoful, pe care noi trebuie să o oprim. Tranziția și nestatornicia nu au dus niciodată la nimic bun. Trebuie să ne liniștim, să „ajungem la casa noastră” și să începem să ridicăm lucruri frumoase. Să nu mai criticăm fără să construim ceva mai bun în schimb, poate doar constructiv, să nu mai tăiem elanul celor din generația noastră care încep să se ridice, să renunțăm la religia asta generală care este bătaia de joc, fiindcă aceste lucruri nu ne fac cu nimic mai buni decât alții, dar ele pot să ne afecteze generația la nivel de valori.

Am crescut și ne-am format într-o țară în continuă schimbare, nu am avut locul nostru și nici siguranța că unele lucruri vor rămâne măcar pentru o perioadă stabile. Și ce e mai rău decât să trăim ca personaje principale în bildungsroman-ul nostru cu decorul situat într-un stat lipsit de siguranță? Dacă părinții noștri au fost copiii lui Ceaușescu, noi suntem ai lui Iliescu. Acum mai suntem speciali?

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

3 Comments

  1. Victor L
    April 6

    Draga Costin Serban,

    Scuza-mi indrazneala de a-ti supune la indoiala veridicitatea articolului. Nu pot sa fiu indeacord cu tine tinand cont ca:
    1) nu oferi nici o sursa oficiala care sa arate ca informatia pe care tu o expui este adevarata. “Părinții noștri nu au trăit cu mentalitatea aceasta, ei nu aveau vise și aspirații enorme și nu se considerau speciali.” Asta este opinia ta generala, nu un fapt.
    2) articolele, ideile bazate pe pareri personale, trebuiesc subliniate ca fiind o opinie si nu o idee general valabila
    3) nu iti inteleg ofuscarea si critica asupra corporatistilor, care in opinia mea personala, sunt oamenii care stau la baza modelului capitalist/ vestic. Daca modelul comunist in care oamenii sunt fortati sa se simta cu totii la acelasi nivel te multumeste, arunca o privire la ceea ce se intampla mai la est de noi (sau chiar si la noi in tara). Un articol de presa bine scris, trebuie sa discute in paralel ideile pro si contra si sa lase cititorul sa isi faca singur o impresie asupra informatiei
    4) Citez:”Trăim într-o perioadă de „eternă tranziție”, după cum spune filosoful, pe care noi trebuie să o oprim. Tranziția și nestatornicia nu au dus niciodată la nimic bun. Trebuie să ne liniștim, să „ajungem la casa noastră” și să începem să ridicăm lucruri frumoase”. Nu inteleg ce e rau in tranzitia sociala de care da dovada Romania. In opinia personala lucrurile in momentul de fata nu sunt atat de “roz” incat sa trebuiasca sa “fim la casa noastra”.

    Imi cer scuze pentru mica mea critica insa presa romaneasca (in opinia personala) este supra saturata cu articole de reflexie asupra generatie post-comuniste cu tenta de frustrare personala. Sper sa intelegi ca mica mea interventie se bazeaza pe ceea ce tu ai scris (cu mult mai multa dibacie literara decat mine de-altfel, dar fara o profunzime de studiu social) si nu e un atac personal. Nu consider ca a avea un model si a te considera special este un lucru rau, cu atat mai putin cu cat unii tineri ajung sa se afirme tocmai din cauza acestei increderi in sine. Mediocritatea si “omul la casa lui” nu ajuta societatea sa progreseze si in opinia personala este o modalitate foarte egocentrista de a trai.

    O zi buna,
    V.L.

  2. May 24

    Victor, hai să vezi ce-ți descalifică părerea: În primul rînd, faptul că nu contești veridicitatea, ci corectitudinea. Două lucruri diferite.

    Pentru restul nu mai are sens să comentez.

Comments are closed.