Din metrou… sau despre mecanica aşteptării

Distribuie!

Articolul acesta nu va fi nici răutacios şi nici nu va aduce laude cu privire la statutul de student de provincie, nu va blama şi nici încuraja, ci doar va constata unele situaţii cu care mai bine de jumătate dintre noi se confruntă. Câţi dintre voi nu aţi înfruntat înghesuiala de la metrou? Sau călcatul în picioare din mijloacele de transport în comun? Sau statul la semafor, înconjurat de o mulţime reală de oameni („mulţime” pe care în oraşul natal probabil ai fi numărat-o pe o mână), aşteptând să treci şi cu gândul <Dintre toţi, trebuie să fi apăsat cineva butonul de verde?!>....Mă văd înconjurată zilnic de o mulţime care aşteaptă: să vină bursa şi/sau pachetul de acasă, să aibe chef să înveţe, să se termine mai repede cursul, să se încălzească vremea ca să iasă la plimbare. Aşteaptă prea mult şi, de cele mai multe ori, uită ce aşteaptă.

Aşteaptă pentru că nu sunt mulţumiţi. Nu sunt mulţumiţi de societate, de instituţii, de căile ferate, de drumuri şi poduri. Dar de ce sunteţi mulţumit ? De o viaţă banală şi de jocurile copilăriei? Faceţi, nu mai aşteptaţi! Cineva spunea că o casă ţine cât viaţa unui om, de aceea este nevoie să mai schimbi mobilierul uneori; pentru că se uzează şi ajunge ca o molie în spatele proprietarului. Şi începe să mănânce prin interior, de ajunge să fie un putregai cărat zilnic. Şi cum ne mai modernizăm noi societatea în ritmul ăsta?

Vorbim zilnic de educaţie ca despre un must have al omului social, dar să ne înţelegem, educaţie nu se face la televizor şi nici în mall la shopping, educaţia nu e doar o diplomă anexată unui CV sau prezenţa la curs trecută pe un tabel nominal. E ceva mai mult decât un raft de cărţi citite, din care să nu fi înţeles nici măcar care e diferenţa dintre formă şi sens. Este (la origine) o creştere a condiţiei materiale şi spirituale. Te-am pierdut, dragă cititorule? Stai, că te regăsesc acum. Cum să te comporţi în faţa unor persoane oficiale (mai importante decât femeia de serviciu din primărie care îţi face legătura până la d-na secretară), cum să vorbeşti, cum să îţi controlezi fricile în cadrul unei competiţii, cum să te faci respectat (se exclude stilul mafiot sau vestul salbatic).

Tânjim zilnic după stimă, fără ca să ştim măcar la ce ne foloseşte. Cotidianul ne loveşte zilnic, mişeleşte, cu parodii de tot felul: de la moţiuni de cenzură şi lovituri de stat eşuate până la legi votate în grabă, toate acestea fără a ne mai da vreun timp de răsuflare. Permiteţi-mi vă rog să fiu sceptică şi să nu acord încrederea mea în orice mi se transmite oficial şi mediatizat. Tot ce e frumos şi luminos pe sticlă îşi are rădăcini în pivniţe sordide şi subterane hidoase. Ştiţi cum e pisica? Animalul acela drăguţ, foarte pufos şi alintat, incredibil de seducător, care te cucereşte instant. Din păcate, am început să ne pliem viaţa după  modelul ei, ne ascundem mizeria sub preşul din sufrageria unde ne primim musafirii. E frumos, dar doar până începe să miroasă (a trecut vara, dar de căldură nu am scăpat).

 Cineva m-a învăţat că "profesorii nu fabrică nici piuliţe şi nici nu cultivă ogorul", iar elevii nu sunt nişte cobai, prinşi in laboratorul unor amatori. Dar asta, unii încă nu au înţeles! Ne împrumutăm şi ultimul dram de valoare pe care îl mai avem, de dragul pântecelui. Pentru că nu mai punem şi punct după atâtea virgule tolerate de mai bine de 20 de ani. Pentru creditul acesta al demnităţii, vom plăti o dobândă mult prea scumpă la contul personal din bancă. Dar în asemenea situaţii apelăm la descoperirile de card, căci snobismul e la el acasă, iar chiria rămâne neplătită mult timp de acum încolo.

Şi să mă mai întreb eu, studentul de provincie, de ce nu îmi cunosc drepturile? Nici măcar organizaţiile studenţeşti nu mai sunt ce se intitulează a fi: non-guvernamentală şi non-profit. Să îmi fie cu iertare, dar când sunt folosite drept paravan pentru campania electorala a diverşilor domni preşedinţi de comisii şi comitete, toate aceste conglomerate de organizaţii nu îmi mai par deloc non-profit. Nici nu îşi mai are rostul întrebarea de ce abia după 5 ani de proteste s-a câştigat un statut al studentului... Nu spun nici “yes, boss!” şi nici “viva la revolucion!”, ci doar constat.

Cititorule, e frumos afară, de ce mai stai să mă citeşti? Ieşi din cameră, încă mai poţi pălăvrăgi la o îngheţată, ai aşteptat destul o vară. Eu mă retrag printre ingineriile mele, poate voi găsi într-o zi o tehnologie să mai cureţe din ignoranţa asta de pe Dâmboviţa, dacă tot am ca model maşinile salubrităţii, care ne spală bulevardul zilnic!

Mironică Ana-Maria

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

5 Comments

  1. December 30
    Reply

    Inca un articol fara sens, pedant care se vrea a fi inteligent. Ana, imi pare rau, dar mai bine ramai la ingineriile tale, cand nu ai dat la litere, stiai ca asta nu e drumul tau. Ai redactat un articol incoerent unde epatezi cu cateva cuvinte scoase din dictionar. Este lipsit de orice logica. Sari de la un subiect la altul si in final nu intelege nimeni ce ai vrut sa spui cu adevarat. Sau poate ca nici nu ai vrut sa transmiti altceva decat cat de tare esti tu. Pacat, ma asteptam la ceva bun din titlu

    • Ana-Maria Mironica
      December 30
      Reply

      Draga cititorule,

      Simt ca acest mesaj este unul ceva mai personal si nu are foarte mare legatura cu articolul de fata. Cu toate acestea, iti voi raspunde decent, in ciuda lipsei tale de bun simt. Daca opinia ta este aceasta, te rog foarte mult sa vii cu argumente pertinente si iti va fi respectata!
      Dar nu intra in subiecte care nu te privesc absolut deloc, si anume facultatea la care invat! Asta, in primul rand, pentru ca nu ne-am tras vreodata de sireturi.Sau poate?

      In al doilea rand, daca anonimitatea ta se simte lezata de faptul ca eu folosesc cuvinte din dictionar, este strict problema si alegerea ta, daca ma citesti sau nu. Crede-ma, si tu faci asta zilnic, doar ca registrul este altul pentru ca nivelul difera.
      Cat despre inteligenta, un semn al ei este chiar capacitatea de a privi din cat mai multe unghiuri problema discutata.

      Iti doresc un 2013 in care sa ai sansa sa devii ‘tare’!

      • Horia
        January 8
        Reply

        Imaginea de aici http://xkcd.com/610/ s-ar fi potrivit mai bine cu ce ai scris. :)

        Sincer, nici eu nu am înțeles rostul articolului. Din păcate, senzația pe care mi-o lasă este că îngroașă rândurile celor care se termină în stilul „ce frumos ar fi dacă […], dar fără ca eu să fac nimic pentru că oricum nu am ce să fac; poate pică ceva din cer și scap de prostimea din jur”. Se arată cu degetul, dar nu se oferă soluții.

        Ar trebui să vii cu exemple personale, de genul „Cum l-am ajutat pe X să se realizeze ca om”, „Ce am făcut eu pentru ca România să se schimbe în bine” sau „De ce ajut oamenii fără să cer nimic în schimb și de ce să faceți și voi la fel”. Altfel, cu toții știm să constatăm și să așteptăm. De asemenea, nu ar fi rău să înveți să primești critici, chiar dacă nu sunt pe gustul tău. Nu mi-a plăcut răspunsul tău de mai sus. Nu trebuie să răspunzi doar decent, ci cu foaaarte mult bun simț. Toate acestea doar dacă vrei să fii un formator de opinie adevărat.

        • Ana-Maria Mironica
          January 9
          Reply

          Buna, Horia!

          Articolul meu este in stransa legatura cu ideea de asteptare, pentru ca in majoritatea (daca nu chiar in toate) situatiile, lumea asteapta. Concluzia mea (daca o pot numi asa), aceea de a ma retrage in domeniul tehnic, este una personala: ca viitor inginer, ma ajut de asta si caut sa ies din tot automatismul asta, dat de societatea si mentalitatea noastra.Dar pana acum, la indemana mi-au fost doar observatia si experienta. Pana la a vedea in ansamblu problema si a putea oferi o solutie, mai am nevoie de inca putin timp.

          Dar te invit si pe tine sa faci asta, sa oferi solutii!
          De fapt, despre asta este vorba. Eu am adus in discutie un aspect: toata lumea cauta ca cel de langa el sa ii rezolve problemele si asteapta. Si uita sa se mai bucure de ce are in jur, sa iasa la o plimbare, sa stea la o inghetata (el, ea, eu, tu, oricare dintre noi). Sa faca ceva!

          Eu fac ceva. Eu scriu. Eu sunt voluntar. Eu imi dedic timp celorlalti, incercand sa le livrez niste informatii, gratuit. Voi reveni in viitorul cel mai apropiat si cu articole de acest gen, cu riscul, de a fi din nou catalogata un vreun fel sau altul.

          Multumesc!

  2. Ionut
    January 11
    Reply

    Draga Ana-Maria,

    Asteptarea este o plaga care s-a intiparit in constiinta noastra. Poate ca ne-a si ajutat, caci nu noi am inventat vorba: “Apa trece, pietrele raman”. Au trecut atatea popoare asupra noastra: gotii, cumanii, mongolii (si lista poate urma cu alte 20 de exemple), i-am asteptat pe toti sa vina, i-am asteptat pe toti sa plece. Au urmat apoi altii, care e drept, au plecat mai greu. Am scapat si de turci, si de austrieci, si de rusi, acum nu mai e nimeni asupra noastra, insa simt ca asteptarea e aceeasi.
    Asteptam o punga de zahar si o plasa de faina de alegeri, asteptam sa ne creasca
    guvernul salariile, asteptam intotdeauna parca sa ne pice ceva din cer.

    Draga scriitorule, ca si tine, eu sunt printre cei care crede ca asteptarea se va sfarsi, si cred in noi cei tineri ca putem schimba cate ceva. Te felicit pentru initiativa ta, si imi doresc sa vad cat mai multe articole bune pe viitor din partea ta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*