Ați observat cum cele mai „filosofice” reflecții îți acaparează rațiunea când te afli în metrou? Da, în metrou, când e prea aglomerat să citești o carte, când ești tu cu tine, chiar dacă mai sunt o mulțime de alți oameni în jur. Când privești în gol, dar îți vin idei de tot felul și ți se pare că ai putea să găsești soluții la toate problemele omenirii. Când capul tău devine un for animat doar de vocea conștiinței, când te simți copleșit de efervescența ideilor tale și crezi că exact în acel moment ai putea să exprimi inefabilul, să înțelegi incomprehensibilul, să atingi intangibilul, să cuprinzi incomensurabilul?
Metroul este locul care generează un flux neîntrerupt de cugetări adânci, specifice universului tău. De asemenea, în metrou ai ocazia să experimentezi cele mai intense emoții. Aici treci rapid de la agonie la extaz, ca și cum Thalia și Melpomene poartă un război de cucerire asupra minții tale.
În primul rând, nici cel mai pragmatic spirit n-ar putea rămâne insensibil la mesajele mai puțin ortodoxe scrise cu graffiti peste tot în metrou. Ai noștri poeți contemporani din subteran au avut grijă să ne împărtășească cele mai frumoase gânduri. Aceste suflete neînțelese, chinuite de amorul artei, au simțit profund nevoia de a-și exprima frământările sufletești și știm cu toții că nimeni, nici măcar un străjer aprig (alias gardian plictisit) nu poate împiedica avântul unui poet stăpânit de muza creației. Podeaua, scaunele și pereții, alcătuiesc un papirus nesfârșit pe care au fost înșiruite cuvinte enigmatice care amintesc cumva de ermetismul barbian.
În al doilea rând, muzica ce străbate din căștile vreunui „repăraș” de ocazie te face să vibrezi, pur și simplu. În tot acest timp, în aer plutește mirosul acela discret de ambră și mosc, respirația caldă a unui străin care îți suflă sacadat în ceafă te înfioară, iar scârțăitul cârtiței de metal, întrerupt pe alocuri de acea voce cristalină a nimfei pădurilor (uneori a faunului pădurilor) care spune „Atenție, se închid ușile!” te mișcă profund. La nivel vizual, are loc coliziunea grotescului cu sublimul, a banalului cu sofisticatul și, involuntar, devii martorul ocular al ascensiunii și decadenței în formele lor pure.
Altfel spus, o infinitate de idei țâșnesc pe bolta cerească a minții tale pentru ca, în final, să explodeze și să dea naștere unui spectacol grandios de gânduri și emoții. Aaa, în sfârșit, am ajuns la Unirii. Trebuie să-mi fac abonament. O fi coadă la casă?
